“Conferinţele scriitorilor câmpineni în şcoli”- un proiect iniţiat de Comisia de cultură din Consiliul Local

“Conferinţele scriitorilor câmpineni în şcoli”, un proiect cultural şi de culturalizare a tineretului studios din unităţile locale de învăţământ, a debutat vineri, 8 noiembrie, cu prelegerile susţinute de Codruţ Constantinescu în biblioteca de la subsolul Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”. Autorul este un prolific şi talentat scriitor care s-a aplecat cu mult zel asupra studiului literaturii universului concentraţionar în care au căzut victime adversarii dictaturii roşii, asupra operelor celor care au avut de criticat comunismul, cu toate ororile sale. Deşi “gulag” este un cuvânt rusesc ce defineşte lagărul de muncă forţată în URSS (prin extensie, Gulagul a însemnat întreg sistemul lagărelor de concentrare din URSS) , termenul a fost adoptat, după război, şi în literatura din ţările Europei Răsăritene, acea parte a bătrânului continent căzută sub ocupaţie sovietică şi forţată la o comunizare la fel de nemiloasă ca cea petrecută în Rusia ţaristă, după preluarea puterii de către bolşevici. Astfel, Codruţ Constantinescu a vorbit atât despre gulagul sovietic, cât şi despre gulagul românesc. De fapt, conferinţa sa a avut un titlu mai mult decât sugestiv: “Mărturii din Gulagul sovietic şi românesc pe înţelesul tinerilor”. O conferinţă în care tinerii elevi prezenţi în sala bibliotecii au aflat multe lucruri interesante, pe care nu le puteau afla navigând pe atotputernicul şi atotştiutorul Internet, ci doar citind cărţile valoroase ale unor scriitori precum Alexandr Soljeniţîn, Nicolas Werth, Anne Applebaum ş.a. Soljeniţîn, care a murit în 2008, la vârsta de 90 de ani, a fost un mare romancier rus, activist şi disident anticomunist. El a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor şi a lagărelor de muncă forţată din Uniunea Sovietică. Deşi scrierile sale erau interzise în URSS, el a reuşit să publice în Occident o serie de cărţi, printre care cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viaţa lui Ivan Denisovich” sau „Pavilionul canceroşilor”.Pentru forţa etică cu care a continuat tradiţiile literaturii ruseşti”, Soljeniţîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. El a fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974 dar s-a întors în Rusia, în 1994, după ce regimul comunist s-a prăbuşit. 

Codruţ Constantinescu a zăbovit în conferinţa sa asupra lui Nicolas Werth, cunoscutul istoric francez specializat în istoria comunismului, co-autor al celebrei Cărţi negre a comunismului, cel care a hotărât să facă o călătorie de aproape trei săptămâni, 13 august – 3 septembrie 2011, chiar în inima Gulagului sovietic, în regiunea Kolîma, alăturându-se unui grup de cercetători ai asociaţiei ruse “Memorial”. Cercetătorii ruşi planificaseră o misiune de teren, cu scopul de a cerceta şi inventaria mărturiile puţinilor supravieţuitori ai Gulagului sovietic, obiectele care au însoţit această imensă tragedie umană, precum şi topografia amplasamentelor uriaşei încrengături de lagăre de concentrare care a format Gulagul (nu degeaba comparat cu un arhipeleag, după celebra formulă a lui Soljeniţîn, avându-se în vedere numărul mare de lagăre de concentrare dispuse în mai multe regiuni din Siberia, dintre care Kolîma era cea mai importantă). Totul în vederea constituirii unui muzeu virtual al Gulagului. Urmarea acestui demers al lui Nicolas Werth a fost cartea sa intitulată “Drumul din Kolîma. Călătorie pe urmele Gulagului”, carte apărută şi la noi, în 2012, la Editura Corint din Bucureşti. Întreaga materie a jurnalului lui Werth este construită în oglindă: prezentul descoperit de istoricul francez este reflectat şi explicat prin teribilul trecut. Werth face şi o scurtă prezentare a istoriei celebrei regiuni Kolîma şi a sistemului de lagăre Dalistroi. Cel dintâi european care a străbătut regiunea a fost polonezul Jan Czerki, un explorator polonez exilat în Siberia de de ţarul Alexandru al II-lea pentru participarea sa la insurecţia polonă din 1863-1864. De fapt, preistoria Gulagului se leagă de sistemul de lagăre de prizonieri de război pus pe picioare de regimul ţarist, nevoit să interneze 2,2 milioane de prizonieri de război proveniţi din ţările Puterilor Centrale. Astfel că noile autorităţi bolşevice au preluat o parte din aceste lagăre pentru a-şi interna noii duşmani, adică aproape pe toţi ceilalţi. Exemplele de pre-istorie a Gulagului (lagărele de concentrare folosite de spanioli în 1895, în Cuba revoltată; lagărele din Africa de Sud în care britanicii au închis populaţia civilă bură, în 1900, pentru a o împiedica să susţină gherila bură; lagărele în care coloniştii germani, în 1906, au închis în Namibia un întreg trib etc), au fost totuşi efemere, măsuri excepţionale pe timp de război, care nu au dus la moartea a  milioane de oameni. În 1931, poliţia secretă sovietică a instituit sistemul de lagăre Dalistroi, menit a exploata aurul descoperit în regiune. În timpul Marii Terori (1937-1938), au fost asasinaţi zeci de mii de deţinuţi, fiind împuşcaţi şi ultimii opozanţi ai regimului sovietic. Werth întâlneşte tot felul de personaje, unele care au trăit în mod direct grozăviile Gulagului. Fiecare istorie personală face inteligibilă istoria şi demonstrează fără putinţă de tăgadă cruzimea unui sistem totalitar pentru care destinul unui om nu reprezenta nimic. Patronul unei întreprinderi care exploata zăcăminte aurifere se căieşte azi punând cruci imense în dreptul gropilor comune; în continuare, prea puţin căutate şi descoperite. În 15 ani, el a ridicat 12 cruci, căci “în toată Kolîma, peste 180.000 de deţinuţi au fost ucişi şi îngropaţi fără mormânt creştinesc, aşa că vedeţi, am ce face până la sfârşitul zilelor mele.” Însă oricât am încerca să înţelegem Gulagul sovietic, dinamica şi procesul istoric ce l-au generat, el rămâne o dimensiune care nu poate fi nici exprimată, nici înţeleasă, o uriaşă dimensiune a durerii. În “Istoria Gulagului” a Annei Applebaum, scriitoarea a încercat realizarea unei lucrări atotcuprinzătoare şi foarte documentată, îmbinând atât documentele de arhivă, cât şi mărturiile supravieţuitorilor cumplitului Gulag sovietic. Cele două două mari probleme ale vieţii unui deţinut se legau de ziua de muncă şi de hrană, ambele putând face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Limita de temperatură sub care nu se mai muncea varia între – 50 de grade Celsius şi – 45 de grade Celsius, însă singurul care avea termometru era comandantul lagărului. Codruţ  Constantinescu a vorbit, de asemenea, şi despre câţiva dintre autorii români mai puţin cunoscuţi, care au trăit şi au descris în scrierile lor atrocităţile gulagului românesc: Lena Constante, Aniţa Nandriş Cudla ş.a. Cu ajutorul unui videoproiector, Codruţ Constantinescu şi-a susţinut cu multă ardoare prelegerile despre gulagul sovietic şi cel românesc, o adevărată lecţie de istorie, despre una dintre cele mai negre pagini ale istoriei. 

Seria “Conferinţele scriitorilor câmpineni în şcoli” iniţiată de consilierul municipal Florin Frăţilă, a început cu dreptul şi va continua cu prelegeri ale unor alţi scriitori cunoscuţi din zona Câmpina: Constantin Trandafir, Christian Crăciun, Florin Dochia, Gherasim Rusu Togan. A.N.