Pachete pentru asistaţii social
Cantina socială – administrată de Marga Perian şi care se află în incinta Grupului Şcolar Construcţii de Maşini din cartierul Turnătoriei – deserveşte aproximativ o sută de asistaţi social din Câmpina. Pe perioada sărbătorilor de iarnă, la fel ca şi în anii trecuţi, cantina este închisă, astfel încât persoanele deservite de această cantină au fost chemate pe 22 decembrie pentru a-şi primi pachetele pentru întreaga perioadă.După cum ne-a explicat chiar Marga Perian “este vorba de câte un pachet în valoare de circa o sută de lei pentru fiecare om. Orice asistat primeşte mâncare în valoare de 6 lei în fiecare zi, iar pentru cele 12 zile în care cantina este închisă ar veni un pachet de 72 lei, la care s-au mai adăugat unele sponsorizări din partea unor oameni generoşi, astfel încât valoarea totală a pachetului ajunge la aproximativ o sută de lei”.Prezent la începutul acţiunii de împărţire a acestor pachete, primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a trecut în revistă conţinutul unui asemenea pachet, s-a adresat celor prezenţi la Cantina Socială şi ulterior ne-a declarat: “Am văzut că pachetele sunt destul de consistente şi conţin, pe lângă ulei, zahăr, făină, mălai şi o serie de alte produse, precum salam, lebăr, brânză, pui, peşte şi nelipsitul cozonac. Cred că este un gestpe care oamenii îl apreciază, pentru că dacă nu ar exista acest sprijin din partea noastră, mulţi dintre ei nu ar avea ce să pună pe masă pentru ei şi copiii lor. Astfel, măcar de sărbători vor avea şi ei cele necesare şi cuvenite la un asemenea momentcum este Crăciunul”.
Tradiţionalele colinde în Parcul Milia
La fel ca în fiecare an, înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, în Centrul Civic al municipiului Câmpina, în Parcul Milia, are loc un concert de colinde. Păstrând tradiţia, organizatorii au solicitat şi de această dată grupuri de colindători de la majoritatea unităţilor de învăţământ din localitate, copii care au colindat şi au oferit tuturor trecătorilor un moment apropiat de ceea ce ar trebui să însemne magia sărbătorilor. Imediat după încheierea colindelor, Moş Crăciun, care a fost prezent la faţa locului,le-a oferit daruri micilor sau mai marilor colindători, precum şi tuturor copiilor care au fost prezenţi la acest concert de colinde. Spre deosebire de anii anteriori, de această dată, după încheirea spectacolului din centru, fiecare ceată de colindători a pornit spre câte un cartier al Câmpinei, unde copiii au fost primiţi cu bucurie şi simpatie de locuitori. Poate şi pentru că e o mai mare bucurie atunci când vine cineva la tine acasă să te colinde, decât atunci când mergi în centrul urbei la un spectacol de colinde. Poate şi această idee va deveni o tradiţie, ea având ecouri favorabile atât în rândurile colindătorilor, cât şi a celor colindaţi.

Moş Crăciun a poposit şi la PD-L
Chiar în Ajunul Crăciunului, la sediul PD-L a poposit Moş Crăciun, însoţit de doi spiriduşi. Zeci de copii, cei mai mulţi dintre ei trecători ocazionali, s-au bucurat de darurile primite de la Moş Crăciun într-o sacoşă… portocalie. În aceasta se aflau două portocale, o ciocolată, o napolitană şi o sticlă de suc, copii fiind deosebit de încântaţi de surpriză.La momentul sosirii lui Moş Crăciun, la sediul PD-L erau prezenţi atât preşedintele filialei locale, Horia Tiseanu, cât şi numeroşi consilieri locali ai acestui partid. De altfel, Horia Tiseanu ne-a declarat: “Mă bucur că am putut organiza pentru al şaselea an consecutiv sosirea lui Moş Crăciun. De altfel, copiii ştiu deja de această tradiţie şi au venit cu mult timp înaintea sosirii moşului la sediul partidului nostru. Am încercat şi sper eu că am şi reuşit cu ajutorul unor sponsori să aducem o clipă de bucurie unor copii, aceasta fiind doar o picătură din oceanul de bunătate cu care ar trebui întâmpinată sărbătoarea Naşterii Domnului. Au fost 300 de pachete, pe care Moş Crăciun le-a oferit tuturor copiilor care s-au oprit pentru o clipă la… sacul moşului”.