Știri

Centrul Medical SanConfind – gazda unei sesiuni de comunicări despre scleroza multiplă

În perioada 5-7 mai, Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina a fost gazda unei sesiuni de comunicări medicale având ca temă scleroza multiplă. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Învingătorii Sclerozei Multiple”, sub genericul „Şcoala învinge scleroza multiplă”. La acest eveniment medical au participat membri ai Asociaţiei „Învingătorii Sclerozei Multiple” din întreaga ţară.
Vineri, 5 mai, în prima zi a acestui eveniment, după ce au participat la un atelier de creaţie, oaspeţii au vizitat Centrul Medical SanConfind de la Poiana Câmpina și au participat la o primă sesiune de comunicări (cu întrebări), care a avut ca subiecte: „Corelaţii anatomo-clinice în patologia nervului optic cu focus pe afectarea din scleroza multiplă” (dr. Florin Scărlătescu – medic neurolog, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Bucureşti) şi „Metode de recuperare în scleroza multiplă” (dr. Simona Fătulescu – medic specialist BFKT la Baza de Tratament și Recuperare Medicală a Centrul Medical SanConfind).
Sâmbătă au avut loc alte două comunicări: „Scleroza multiplă – o nouă viziune în tratamentul kinetic” (dr. Ovidiu Chiriac – medic recuperare, Spitalul Militar „Dr. Carol Davilla”, Bucureşti) şi „Osteopatia, arta conservării sănătăţii” (Răzvan Dulgheru – licenţiat în kinetoterapie şi motricitate specială).
Duminică dimineața, înainte de plecarea spre București, oaspeții au beneficiat de serviciile Bazei de Tratament, fiecare dintre ei făcând câte o procedură de balneoterapie, dintre cele propuse de conducerea secției: duș subacval; duș Vichy; duș Vichy cu masaj; baie cu dioxid de carbon si bule; hidromasaj; masaj partial; baie de plante; reflexoterapie. Oaspeţii au fost cazaţi la un hotel din Câmpina, partener al evenimentului, iar cei care nu au dorit să facă proceduri balneare la Centrul Medical SanConfind au putut să viziteze câteva obiective turistice din Câmpina şi împrejurimi.
Scleroza multiplă, numită și scleroză în plăci, scleroză diseminată sau encefalomielită diseminată, este o boală inflamatorie în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate. Această deteriorare afectează capacitatea sistemului nervos de a comunica, producând o plajă largă de semne și simptome, incluzând handicapuri fizice, mentale și uneori probleme psihice. Scleroza multiplă ia diferite forme, noi simptome apărând fie în atacuri sporadice (forme de recădere) sau agravându-se cu trecerea timpului (forme progresive).  Între episoade, simptomele pot dispărea complet; totuși, adesea rezultă probleme neurologice permanente, în special în stadii mai avansate ale bolii. 
În timp ce cauza bolii nu este clară, se crede că mecanismul ei ar fi ori o boală autoimună, ori un defect al celulelor care produc mielină. Printre cauzele propuse se numără factori genetici și de mediu, cum ar fi infecțiile. Scleroza multiplă este de obicei diagnosticată pe baza prezenței semnelor, simptomelor și a rezultatelor testelor medicale corespunzătoare.
Nu se cunoaște nici un tratament pentru scleroza multiplă. Diversele terapii urmăresc să îmbunătățească funcțiile după fiecare episod și să prevină noi episoade. Medicamentele folosite pentru a trata această maladie, deși au o eficacitate destul de mică, pot avea efecte adverse și pot fi greu tolerate. Numeroase persoane urmează tratamente alternative, în pofida lipsei de dovezi privind eficacitatea acestora. Rezultatul pe termen lung este dificil de prognosticat; rezultatele bune se întâlnesc mai adesea la femei, la cei care dobândesc boala din tinerețe, la pacienții cu recăderi și la cei care au avut la început doar puține episoade. Speranța de viață este cu 5-10 ani mai mică decât la populația care nu suferă de această boală.
Conform datelor statistice, peste 3 milioane de oameni sunt afectați la nivel mondial, incidența variind puternic în diferite regiuni ale globului și în funcție de populație. Boala debutează de obicei între vârstele 20 și 50 ani, fiind de două ori mai des întâlnită la femei decât la bărbați. Numele de scleroză multiplă se referă la cicatricile (sclerele —mai cunoscute sub numele de plăci sau leziuni) aflate în special în substanța albă a creierului și măduvei spinării. Scleroza multiplă a fost descrisă pentru prima oară în 1868 de Jean-Martin Charcot. O serie de noi tratamente și metode de diagnostic sunt în curs de dezvoltare. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare