Comunicat de presă
SC Centru Medical Sanconfind SRL se confrunta in mod direct cu pandemia de coronavirus. In concordanta cu prevederile Regulamentului General privind protectia datelor cu caracter Personal (GDPR), va informam ca in cursul zilei de ieri, a fost confirmata infectia cu coronavirus a unui cadru medical. Imediat ce s-a comunicat rezultatul, conducerea Sanconfind, in colaborare cu DSP Prahova a efectuat, in aceeasi zi, ancheta epidemiologica. Conform metodologiei nationale, au fost identificati contactii apropiati si au intrat in izolare pentru 14 zile de la data contactului direct cu persoana infectata.
Dintre contacti, 3 persoane sunt simptomatice si acestora li se efectueaza testul RT-PCR. De precizat ca in urma anchetei epidemiologice nu s-a putut identifica sursa infectarii medicului in cauza. Sanconfind are comandate 300 de teste rapide pentru testarea angajatilor si se va trece la evaluarea serologica periodica a acestora prin identificarea IgG si IgM anti SARS-CoV-2. Astfel vom cunoaste cine a trecut asimptomatic prin infectie. Aceasta evaluare nu substitutie metodologia nationala de indicatie de testare prin RT-PCR pentru persoanele simptomatice.
Tot etajul pe care functioneaza sectia de obstetrica-ginecologie, neonatologia si ATI, spatii, echipamente, suprafete, cazarmament, vor face obiectul unei ample actiuni de igienizare si dezinfectie, conform standardelor internationale existente si a celor conexe pandemiei. Dealtfel unitatea noastra, acreditata de ANMCS cu nivelul II de incredere, (avand 83.64% din indicatorii de evaluare indepliniti), se conformeaza si chiar exceleaza cu privire la criteriile de siguranta: circuite functionale corecte, 7 lifturi, echipamente de diagnostic si tratament, filtre Hepa, in spatiile cu risc crescut ( ATI, blocul operator, sterilizare).
Restul activitatilor din Sanconfind se desfasoara normal in: laborator de analize, imagistica medicala, cabinete medicale de specialitate (inclusiv neurologie, ortopedie, diabet, pediatrie, morfologii fetale), call center, sterilizare, receptii, recuperare medicala, in functie de pacientii care vin pentru tratament.
Asiguram, atat personalul medical cat si pacientii/clientii nostri ca nu exista risc de raspandire a infectiei virale, avand in vedere curatenia existenta si masurile suplimentare luate dupa declararea starii de urgenta: filtru la accesul in unitate, dezinfectie incaltaminte, dezinfectie maini, evaluare conform metodologiei, masurarea temperaturii, folosirea de masti de unica folosinta si/sau reutilizabile, manusi de protectie, halate de protectie, vizier, dupa caz, restrictionarea miscarii personalului in zona in care este angajat, pe baza cartelei magnetice de acces.
In functie de starea de sanatate a contactilor directi, izolati la domiciliu in aceste zile si de contextul transmiterii comunitare, care nu poate fi ignorat, sectia obstetrica- ginecologie isi va relua activitatea incepand cu 6 aprilie 2020.
Centrul Medical Sanconfind