Cel mai mare proiect finanțat cu fonduri europene la Câmpina, „Creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipal Câmpina”, care are o valoare de 26.528.353,25 lei, ridică semne de întrebare din partea unora dintre cei implicați. Unul dintre aceștia este dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal Câmpina, instituția beneficiară a proiectului în cadrul căruia sunt prevăzute lucrări de intervenție precum: termoizolarea și eficientizarea energetică; modernizarea instalațiilor electrice, de iluminat și a sistemelor de climatizare; implementarea sistemelor de management energetic; instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice; înlocuirea lifturilor existente; refacerea finisajelor în zonele de intervenție.
„Proiectul acesta a fost cumva desenat pentru o sumă de peste 6 milioane de euro, ceea ce îl califică, probabil, pe poziția 1 în topul investițiilor cu fonduri europene la Câmpina. E un proiect despre care putem discuta mult. Părerea mea este că a fost gândit în niște laboratoare de scris proiecte, fără o corelare foarte exactă la condițiile și nevoile acestui spital” – afirmă dr. Călin Tiu în interviul acordat recent publicației noastre.
De ce să înlocuiești ferestrele din termopan montate relativ recent la un spital întreg și de ce să întocmești un proiect tehnic fără să consulți managementul instituției beneficiare, riscând să blochezi activitatea celui mai mare spital din zona Câmpina, sunt doar câteva dintre semnele de întrebare ridicate de managerul Călin Tiu.
Cel care a readus în discuție acest subiect este fostul primar Horia Tiseanu, care în cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent ziarului Oglinda de Azi, s-a arătat pe de o parte surprins de faptul că încă nu au început lucrările la spital, pe de altă parte îngrijorat că, pe acest fond, termenul de execuție ar putea fi depășit, administrația locală riscând să piardă fondurile europene. „Este cel mai important proiect, cu cea mai mare sumă de bani, de după revoluție, în municipiul Câmpina. Depășește și proiectul Calea Dacia. Îmi pare rău că nu văd în ziarul Primăriei nicio referire la acest proiect. Nu vreau să fiu cârcotașul de serviciu, dar a trecut aproape un an de la alegeri și trebuie să spun public faptul că dacă nu se începe acest proiect de renovare a Spitalului Municipal, nu se poate finaliza până în 2022” – atrăgea atenția fostul edil al Câmpinei.
Proiectul finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 are o durată de implementare de 62 de luni, începând din 04 aprilie 2017 până la 3 august 2022.
Cum va gestiona actuala administrație un proiect de o asemenea anvergură, lăsat moștenire de vechea conducere a Primăriei Câmpina, rămâne de văzut.
Urmăriți mai jos declarațiile făcute de dr. Călin Tiu pe acest subiect.