Luni, 20 septembrie, a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Câmpina la care s-a înscris doar doctorul Călin Tiu, actualul manager al instituției. Cum era de așteptat, Călin Tiu a câștigat concursul, obținând calificative foarte bune la toate probele. Cu ce gânduri își continuă activitatea de manager și ce înseamnă cel de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus în instituția pe care o conduce aflăm, între altele, din interviul de mai jos.
– De luni, 20 septembrie, în urma concursului pe care l-ați câștigat, vă continuați activitatea de manager la Spitalul Municipal Câmpina. Sub ce auspicii începe acest nou mandat, d-le Călin Tiu?
– Luni a fost concursul, dar încă nu am primit confirmarea în funcție. Noul mandat începe în viteză și cu gândul de a temporiza această stare de alertă maximă în care suntem nevoiți să lucrăm datorită noului val de covid ce se arată atât de înalt în număr de internări. Acest val patru era previzibil și am căutat, pe cât am putut, să creștem capacitatea operațională covid în puținele luni de acalmie pe care le-am avut la dispoziție în această vară. Sper ca toate măsurile luate și toate eforturile făcute să ne ajute să funcționăm la parametrii solicitați.
– V-ați lăsat greu convins în ceea ce privește acceptarea candidaturii pentru un nou mandat de manager.
– Este absolut o întâmplare că am rămas manager. În februarie nu m-am înscris la concurs, postul putea să se ocupe în acel moment și aș fi revenit în secție, la activitățile mele inițiale de chirurg. Am revenit asupra deciziei pe fondul unui cumul de factori. În primul rând, o ușoară îmbunătățire a statului personal de sănătate. Mai apoi, am ajuns la convingerea că actuala formulă din administrația publică locală este decisă să sprijine spitalul și am înțeles că și eu, la rândul meu, sunt compatibil atât cu noul consiliu de administrație, cât și cu domnul primar și Consiliul Local. În al doilea rând, spitalul are nevoie de stabilitate prin continuitate, pentru că în această perioadă grea se joacă fără reguli și orice schimbare în management poate să aducă sincope în activitate.
– În afară de a gestiona corect valurile pandemice, ce vă propuneți în noul mandat din punct de vedere al proiectelor manageriale?
– Prioritară rămâne depășirea acestei situații de pandemie, indiferent cât de mult va dura. Spitalul pe care îl știam înainte de pandemie nu mai există, este total transformat ca obiect de activitate. Pe de altă parte, trebuie să fie și atât de flexibil încât, între valuri, să revină la serviciile inițiale. Dezideratul momentului este să ținem lucrurile sub control și să putem garanta continuitatea activității în spital. Și când spun asta, să știți că este foarte greu! De exemplu, în momentul de față, suntem într-un mare impas în ceea ce privește asigurarea serviciilor de terapie intensivă la nivel de medici și orice încetare a activității în această zonă ar avea consecințe imediate. Este o adevărată criză de medici cu această specialitate la nivel național. Medicii anesteziști pleacă din țară ori evită să lucreze în spitalele covid ori suport covid. Este de înțeles, pentru că la rândul lor au familii pe care nu vor să le expună pericolelor prin activitatea pe care o desfășoară într-un spital ce tratează pacienți infectați cu covid. Mergem inclusiv la târguri de joburi să atragem medici, dar sunt greu de găsit cei cu specialitățile de care avem nevoie. În rest, este foarte important să vedem cum și când ieșim din această pandemie, astfel încât să ne putem gândi la diversificarea serviciilor oferite pacienților. Să sperăm că și legislația va oferi mai multă flexibilitate, astfel încât spitalele, împreună cu administrațiile locale, Consiliile Locale, să-și poată modela oferta de servicii în interesul pacientului.
– Se mai poate pune problema de noi investiții în această perioadă la Spitalul Municipal?
– Categoric da! Noi am aplicat cu succes acel program POIM (Programul Operational Infrastructură Mare), cu fonduri europene, de unde am primit 4,9 milioane de euro. Am făcut dotări esențiale, atât pentru pacienții covid, cât și pentru pacienții non-covid, paturi de terapie intensivă și paturi pentru secții, aparate de ventilație, de anestezie, ambulanță nouă, roboți de dezinfectat camerele medicale unde, de aici înainte, nu va mai intra personalul primul, ci un robot care dezinfectează spațiul. Avem speranțe și în privința unui proiect de finanțare prin Ministerul Sănătății. Important este să ne reîntoarcem la vremuri normale și să putem gândi strategii fără presiunea pandemiei care ne-a afectat în ultimii doi ani.
– Dacă tot ați adus discuția de fonduri europene accesate pentru spital, vă rog să-mi spuneți în ce stadiu se află proiectul privind creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipal Câmpina, un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, față de care fostul primar Horia Tiseanu și-a exprimat recent, într-un interviu acordat publicației noastre, surpinderea că nu a fost demarat.
– Proiectul acesta a fost cumva desenat pentru o sumă de peste 6 milioane de euro, ceea ce îl califică, probabil, pe poziția 1 în topul investițiilor cu fonduri europene la Câmpina. E un proiect despre care putem discuta mult. Părerea mea este că a fost gândit în niște laboratoare de scris proiecte, fără o corelare foarte exactă la condițiile și nevoile acestui spital. Dar nu asta este prima cauză de întârziere. A existat, dacă vă amintiți, o prevedere legală ce se referea la mărirea salariilor în construcții, astfel că proiectul nu a mai fost atractiv pentru firmele de specialitate. S-a intervenit ulterior pe proiect pentru suplimentarea cheltuielilor cu forța de muncă, astfel încât aceasta să devină realistă și susținută financiar, chestiune care a durat doi ani. Acest lucru a făcut ca proiectul să fie adjudecat cu o întârziere de doi ani și jumătate. În acest moment este un constructor care așteaptă să intre cu lucrările în spital. Se merge pe schimbarea în totalitate a termopanelor, în condițiile în care noi am termopanizat, nu cu mult timp în urmă, tot spitalul. Aici îmi mențin rezervele pentru această acțiune. Pentru noi este înfiorător să vedem că toate ferestrele vor fi smulse și înlocuite, din punct de vedere al impactului asupra activității spitalului. Eu am tot reclamat echipei de proiect de la Primărie, încă de pe vremea domnului Tiseanu, că proiectul a fost scris într-o totală ignorare a managementului Spitalului. Nu am avut loc să ne exprimăm o părere! Nu am avut niciodată în față un proiect tehnic final, ca să știm la ce să ne așteptăm. E foarte bine să fie demarat proiectul, e minunat să schimbăm acoperișul, să punem celule fotovoltaice, să construim rezervă de apă în curtea spitalului, să anvelopăm, însă fără o coordonare inițială a strategiilor în acest proiect există riscul blocării activității în spital. Ori lucrurile astea ar fi trebuit prevăzute. Avem deja experiența complicată a renovării Policlinicii, când a trebuit să blocăm mult timp activitatea de acolo.
– Am intrat în cel de-al patrulea val al pandemiei, spitalul s-a întors la statutul de suport covid, pacienții non-covid sunt foarte nemulțumiți, pentru că sunt nevoiți să se trateze în alte spitale, personalul medical retrăiește teama de a lucra într-un mediu nesigur. Cum se văd toate acestea din perspectiva managerului?
– Așa este, oamenii sunt supărați, inclusiv cei din spital. Dar care ar fi alternativa? Dacă oamenii înțelegeau să se vaccineze, în mod sigur nu treceam prin ceea ce trecem deja și mai ales prin ceea ce urmează să trecem. Vârful viiturii încă n-a ajuns la noi și suntem deja cu toate capacitățile la limită, mai ales cu resursa umană, personalul care trebuie să intre și să trateze acești pacienți care pun probleme mult mai mari decât pacienții obișnuiți. În ultimele două săptămâni am internat 127 de pacienți infectați cu covid, dintre care s-au externat foarte puțini.
– Dintre cei depistați pozitiv și internați în spital, ne puteți spune care este procentul celor vaccinați și al celor nevaccinați?
– Un procent exact nu avem, pentru că spitalul nu deține informații în acest sens. Numai la nivel de DSP se cunoaște exact dacă pacienții sunt vaccinați ori nevaccinați. Noi ne bazăm doar pe ceea ce relatează pacientul. Puțini vin cu certificatul de vaccinat la internare, iar pe declarațiile pacientului, să ne fie cu iertare, nu întotdeauna ne putem baza. Am văzut cu toții sute de cazuri de fals vaccinați și faptul că există infracționalitate ridicată în acest domeniu. Ceea ce pot să vă spun cu precizie este faptul că, bazându-mă pe ceea ce au declarat pacienții, din cei 127 de internați, nu au fost mai mult de 5 vaccinați. Procentul de nevaccinați depășește 90%. Cei care au ajuns în reanimare cu forme grave ale bolii sunt nevaccinați.
– Care este procentul de vaccinare a personalului în Spitalul Municipal?
– La nivelul medicilor, suntem undeva la 60%, personalul mediu 40% și personalul de îngrijire chiar mai jos. Dacă vreți să știți cum văd eu lucrurile, vă spun că n-aș lucra cu niciun angajat nevaccinat, în primul rând pentru propria lor protecție, dar și a celor din jur. Oamenii sunt liberi să nu se vaccineze, dar potențiale bombe biologice în structuri medicale n-au ce căuta!
– Mulți dintre cei care contestă pandemia susțin, printre altele, că ar exista o conspirație a celor din sistemul de sănătate, care ar avea un interes să prelungească această stare de nesiguranță în rândul populației, având în vedere că pe perioada stării de urgență și alertă, personalul din unitățile sanitare implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de până la 85% din salariul de bază. Cum combateți astfel de teorii ale conspirației?
– Adevărul este că, în toate războaiele, serviciile de dezinformare au fost active și nu văd de ce în aceste momente ar fi altfel. Adevărul este că după 30 de ani de subminare a educației în România, este de așteptat ca numărul de naivi și creduli să fie foarte mare. Este de așteptat că un individ care s-a declarat antivaccinist sau care declară că medicii sunt implicați în această mafie nu va putea fi convins că greșește sub nicio formă. O astfel de discuție nu o văd decât ca pe un ecou al acestei situații. Salariile pe categorii profesionale sunt la vedere, publicate pe site-ul instituției. Există într-adevăr un decret care, pentru personalul ce lucrează în mediul covid, acordă un spor între 75-85% aferent perioadei direct lucrate în sprijinul pacientului infectat cu covid. Dacă lucrează două ore în zonele cu pacienți afectați de virus, primește un spor doar pentru acea perioadă. Din acest motiv, fiecare secție ține un pontaj strict. Este adevărat că personalul medical primește bani în plus tratând covid, dar pot să vă asigur că toți din acest sistem ar renunța bucuroși, dacă am putea să ne întoarcem la condițiile normale de muncă.
Un spital bun,cu medici,asistente și infirmiere cu frica lui Dumnezeu,sa vă de-a Dumnezeu sănătate la toți că ați salvat–o pe mama ,va mulțumesc și am să mă rog pentru sănătatea dumneavoastră!