Știri

Cel mai aşteptat eveniment cultural al anului la Câmpina: Jazz Rock Festival

Oaspeţi de mare ţinută din ţară şi de peste hotare vor fi prezenţi la ediţia a IX-a a Festivalului, între care cel mai bun cântăreţ la muzicuţă din România, dar şi regele blues-ului australian
La sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 2, 3 şi 4 august, la Câmpina va avea loc cel mai aşteptat eveniment cultural al anului, Jazz Rock Festival, ajuns la cea de-a IX-a ediţie. Pe scena ce va fi amenajată în incinta ştrandului Casei Tineretului vor urca şi anul acesta artişti de marcă din România, dar şi de peste hotare, unii dintre ei nefiindu-ne pentru prima dată oaspeţi. 
Astfel, în prima seară, îi vom asculta pe cei de la Cuibul, o formaţie acustică funk din Chişinău, considerată un important contributor la scena muzicii live din Moldova. Igor Dinga, fondator și vocalist inițial al trupei, a pus bazele formației în 1991, stilul muzical abordat fiind schimbat de la rock’n’roll la acustic mellow funk cu influențe chillout și latino. Igor Dinga este compozitor de limbă rusă, de asemenea director al trupei etno-rock moldovenești Zdob și Zdub. Ceilalţi membri ai formaţiei sunt: Lidia Scarlat – voce, Andrei Boico – bass, Serghei Petrenco – tobe, Andrei Moroz – chitară, Dimitrii Sergheev – saxofon.
Seara de 2 august va fi încheiată de Marcian Petrescu & Trenul de Noapte. Marcian Petrescu este solist vocal, textier, compozitor de blues, profesor de muzicuţă, cotat de mai mulți ani drept cel mai bun cântăreț la muzicuță din România. Împreună cu formaţia sa (Matei Puşcaru – bass, Mihai Tacoi – chitară, Vali Vatuiu – tobe) a concertat în deschiderea a două turnee ale muzicianului american Sugar Blue, cotat în prezent cel mai bun muzicuţist de blues din lume, precum şi în deschiderea concertului legendarului muzicuţist american Charlie Musselwhite. 
Sâmbătă, 3 august, în faţa publicului câmpinean vor veni Mircea Tiberian & Nadia Trohin. Mircea Tiberian este pianist şi compozitor de jazz, lector la Universitatea de Muzică din Bucureşti la secţia de jazz pe care a şi înfiinţat-o în 1990. Colaborarea sa cu Nadia Trohin a început în anul 2011, atunci când cei doi au înregistrat albumul „La margine de Bucureşti”. Nadia Trohin a studiat la Universitatea de Muzică din București și a fost solista trupei Millenium și membră a grupului vocal Jazzapella. Colaborează cu nume importante ale jazz-ului atât din ţară, cât şi din străinătate. 
Partea a doua a serii este rezervată Big Band-ului Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti – Big Band Jazz Society. La inițiativa directorului general al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, dirijorul Vlad Mateescu, a luat ființă anul trecut, alături de „Ploiești Jazz Trio”, și „Ploiești Big Band Jazz Society”, ce a debutat în cadrul celei de-a XII-a ediții a „Ploiești Jazz Festival”. Proiect complex și în premieră pentru o instituție de acest gen din țară, „Ploiești Big Band Jazz Society” este format din muzicieni ai partidelor de alamă din orchestra simfonică a Filarmonicii ploieștene, cei trei membri ai „Ploiești Jazz Trio”: Răzvan Cojanu – chitară bas, Sorin Zlat – pian și Laurențiu Ștefan – percuție. Concertul va fi condus de trompetistul Emil Bîzgă alături de extraordinara solistă Luiza Zan, care a mai fost prezentă pe scena festivalului de la Câmpina.
În ultima seară a festivalului, duminică, 4 august, pe scenă va urca Trupa Koszika & The HotShots din Târgu Mureş. Krisztina Koszorus, este fondatoarea trupei care s-a format în 2011.  Colaborează cu mai mulţi artişti ca solistă independentă, în afara faptului că este leaderul trupei Koszika and The HotShots. Formaţia din Târgu Mureş cântă în minim patru limbi, muzica lor stând de asemena sub semnul multiculturalităţii, în piesele lor regăsindu-se ritmuri de jazz sau funk, folclor maghiar, muzică ţigănească sau swing. Piesele lor proprii și reinterpretăriile câtorva melodii celebre redau gusturile variate a membrilor trupei, care sunt: Asztalos Zsolt – tobe, Éltes Áron – saxofon, Cristina László – pian, synth si backing vocals, Koszorus Krisztina Koszika – voce, Szász Csaba – chitara si Zonda Attila – bas. Împreună au câștigat numeroase premii, iar solista lor este triplă laureată la concursuri consacrate de jazz. 
A IX-a ediţie a festivalului va fi încheiată de „regele blues-ului australian”, Louis King – The King of the Rockin’ Blues, care a mai fost prezent la Câmpina anul trecut, într-un concert desfăşurat la Club Live. Artistul a susţinut un recital şi la cunoscutul Festival de Blues desfăşurat recent la Brezoi. Louis King a reuşit să intre în topurile australiene încă de la lansarea primului său album, în 1996, câştigând  în acelaşi an premiul pentru cel mai bun artist în cadrul festivalului Australian Blues Music Awards. Artistul a avut onoarea să cânte de-a lungul carieiei cu artişti desăvârşiţi precum BB King, Buddy Guy, Jimmy Vaughan, sau Screaming J. Hawkings. Louis King va fi acompaniat de Eric Hofmans (chitară) și de doi artiști ai trupei Nightlosers, formula bine cunoscută pentru stilul Etno Romanian Blues: Claudiu Purcărin la tobe și Hanno Hoefer la chitară bass.
Festivalul de la Câmpina a ajuns să concureze cu alte mari festivaluri de gen din ţară, fiind organizat cu sprijinul Asociaţiei Culturale Euro Jazz-Rock şi al Consiliului Local, dar mai ales cu susţinerea financiară venită din partea unor sponsori tradiţionali.
La fel ca în fiecare an, la standul special amenajat veţi putea găsi CD-uri cu muzica interpretată de artiştii invitaţi.
Accesul la festival se face începând cu ora 19.00 pe bază de bilet (20 RON/ zi) sau abonament (50 RON/ trei zile). Acestea pot fi achiziţionate de la Club Live şi în prima zi de festival, de la intrare. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare