Când nu vor să voteze, consilierii municipali ies din sala de şedinţe simulând că se duc la toaletă

Dacă acum un an aleşii se războiau pe tema toaletei publice din Piaţa Centrală (unii doreau folosirea ei gratuită de către toată lumea, alţii, numai de către pensionari), iată că, din nou, toaleta (de data aceasta, cea de la etajul Casei Tineretului, apropiată sălii de Consiliu), a ajuns subiect de zaveră în şedinţele miniparlamentului câmpinean. Cu riscul de a fi catalogaţi indecenţi de către pudibonzi, am putea denumi incidentul “Al doilea război al WC-ului”. Cum ar veni, al locului unde, conform unei zicale populare, până şi regele se duce pe jos şi singur. Folclorul (cel câmpinean, deocamdată) ar trebui îmbogăţit cu menţiunea că la WC (acest loc care îi uniformizează – măcar la nivelul unui deranj acţional, pe cei bogaţi şi săraci, pe potentaţi şi pe nevolnici), consilierii municipali câmpineni se duc nu obligaţi de nevoi fiziologice, ci de nevoi generate de subiective interese de partid sau de grup. Al doilea război al WC-ului a început din senin, de la nişte pârdalnice cuvinte cu efect de dinamită. 

La dezbaterile pricinuite de aprobarea noului PUG, consilierul Elvis Arghir a luat cuvântul pentru a aduce aminte că, în mandatul trecut, când conducea Comisia de urbanism, consilierii au încercat să impună reguli stricte de urbanism care nu au fost respectate. De-ar fi fost numai atât, tot era bine, dar pe Arghir l-a mâncat pe limbă să mai spună şi că “atunci când a început discutarea acestui proiect, aveam două opţiuni: să mă duc la toaletă sau să-l votez. Până la urmă, am ales ca, în şedinţa asta, să nu mă duc la toaletă.” La câteva scaune distanţă, Horaţiu Zăgan l-a contrazis pe antevorbitorul său  în ceea ce priveşte nobilele lui intenţii etalate în faţa auditoriului, aducându-i aminte de o hotărâre privind strada Petrolistului, prin care (am înţeles noi, descifrând limbajul), Arghir şi-ar fi rezolvat niscaiva interese personale. Imediat după ce preopinentul său şi-a declarat alegerea între toaletă şi vot, Zăgan, cunoscut pentru intervenţiile sale caustice şi tranşante, a explodat, roşu de mânie: “Nu am crezut niciodată, Elvis, că jignirea este arma ta de convingere, ultimul tău argument. Nu credeam că o să văd vreodată aşa ceva. Noi (cei din PSD – n.red.), dacă am fi fost 11 (aluzie la numărul pedeliştilor – n.red.), ne ridicam şi plecam.” Peste şedinţă coborâse deja o atmosferă jenantă, accentuată de o ultimă replică a lui Arghir, care a pus un şi mai penibil capac conflictului: „Eu, anul trecut, am ieşit o dată la toaletă, tu ai ieşit de patru ori. Nu trebuie să se supere nimeni pe mine pentru că sunt sincer”. Cei doi nu şi-au mai vorbit toată şedinţa. Si nici după ce ea a luat sfârşit. Pentru că virulenţa lui Horaţiu Zăgan ne-a luat prin surprindere, ne-am interesat ce ascunde dialogul conflictual între cei doi aleşi. Aşa am aflat lucruri neştiute, şi anume că atunci când nu vor să voteze în niciun fel un anumit proiect de hotărâre (pentru a nu fi judecaţi, de presă şi opinia publică, în niciun fel), unii consilieri ies din sală pretextând că se duc la toaletă. Noi, cei din presă, îi vedeam că părăsesc, pentru scurt timp, sala de şedinţe, dar nu ne gândeam că pot apela la asemenea tertipuri. Ne dădeam seama că se eschivează de la votare, dar credeam că simulează dorinţa de a răspunde la un apel telefonic (care putea fi şi el, desigur, aranjat). Am mai aflat că obiceiul durează de câţiva ani, el fiind cunoscut, recunoscut şi practicat de mulţi consilieri (bărbaţi), indiferent de culoarea politică. Acum, şi dacă ar arăta un certificat medical de adenom de prostată acut, şi dacă ar cumpăra tot Prostenalul şi Prostamolul pământului, tot nu-i mai crede nimeni. Şi noi care îi consideram, dacă nu mai serioşi, măcar mai subtili.