BREAKING NEWSȘtiri

Câmpineanul Mihai Cucu a fost înlocuit de la conducerea AUR Prahova

Conducerea națională a partidului Alianța pentru Unirea Românilor a hotărât înlocuirea câmpineanului Mihai Cucu din funcția de coordonator al filialei prahovene, numindu-l în locul acestuia pe inginerul Cristian Enache, salariat al Ministerului Transporturilor și ales local al comunei Tinosu, singurul consilier al acestui partid ales în Prahova.

Mihai Cucu (dreapta), alături de George Simion, președintele AUR

Potrivit lui Mihai Cucu, motivul înlocuirii sale nu este foarte clar, cu atât mai mult cu cât organizația județeană a AUR Prahova a fost, sub conducerea sa, una dintre primele patru din țară în ceea ce privește rezultatele în plan politic ale AUR. „Nu cunosc motivele pentru care am fost înlocuit și nu se pune problema unei performanțe slabe în activitatea politică, pentru că AUR Prahova este pe locul patru la nivel național în ceea ce privește bunele rezultate” – ne-a declarat Mihai Cucu.
Dincolo de funcția de conducere la nivel județean, Mihai Cucu deține și funcția de coordonator al organizației din Câmpina, pe care spune că se mai gândește dacă o păstrează în actuala conjunctură. Întrebat dacă cei din conducerea națională a partidului pregătesc o nouă echipă de lideri care să preia frâiele organizațiilor prahovene, inclusiv la Câmpina, unde surse din mediul politic local vehiculează inclusiv numele primarului independent Alin Moldoveanu, Mihai Cucu s-a ferit să comenteze aceste aspect, declarând că nu are cunoștință de un asemenea scenariu.
În Prahova, AUR a mai obținut o funcție de deputat deținută de Adrian George Axinia.

Un comentariu

  1. O „mare” pierdere pentru comunitate, n-am putut dormi azi noapte din cauza asta:) In alta ordine de idei, Moldoveanu s-ar incadra perfect in Aur, fiind reprezentantul acestei minoritati mai putin .. inzestrate cu anumite capacitati intelectuale. E vaccinat primarul? Mai terminam Calea doftanei sa nu ne mai rupem masinile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare