Pentru că gradul de îndatorare al bugetului local este încă la o cotă rezonabilă, dar şi pentru a fructifica o „chichiţ” legislativ-bancară, primarul Horia Tiseanu a iniţiat un proiect prin care municipalitatea se împrumută cu încă 4 milioane lei. Acest nou împrumut va avea o maturitate de 10 ani, o perioadă de graţie şi de valabilitate a tragerii de 3 ani. De această dată, motivul invocat de edilul-şef pentru împrumut este asigurarea cofinanţării pentru modernizarea Căii Dacia. Împrumuturile pentru cofinanţarea proiectelor europene au prioritate la Comisia de autorizare a împrumuturilor, constituită pe lângă Ministerul de Finanţe, pe când, dacă ar fi solicitat bani pentru alte tipuri de lucrări, municipalitatea ar fi fost pusă pe o listă foarte lungă de aşteptare şi poate ar fi durat ani buni să obţină un credit.
Consilierii locali au aprobat fără nici o discuţie iniţiativa primarului, iar cele 4 milioane de lei destinaţi iniţial pentru a asigura cofinanţarea acestui proiect european vor fi redistribuiţi către alte investiţii locale.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!