Știri

Câmpina, poveşti incredibile acolo unde balcoanele nu înfloresc şi nu miroase niciodată a cozonaci…

Câmpina… Nu este o “gură de rai”, dar este un loc frumos… Cu bunele şi relele sale… Inerente. Din păcate, există şi locuri în acest municipiu care par a fi total uitate de lume… De la administraţia locală, care nu a realizat niciodată o investiţie minimă aici, la politicieni, care îşi aduc aminte de această zonă doar odată la patru ani, dar şi la preoţi, medici şi alte categorii…Este vorba de Strada Lacul Peştelui şi zona aferentă. Stradă este impropriu spus, fiind mai mult vorba de o potecă de pământ, lată de vreo trei metri. Iar aici locuiesc nişte suflete. Nevinovate că autorităţile sunt incompetente, că politicenii nu-şi aduc aminte de ele…În plină febră a unor concursuri de tot felul, această zonă ar putea câştiga detaşat nedoritul titlu de cea mai infectă şi săracă zonă a Câmpinei. Dar nu face nimeni astfel de concursuri…Pe Strada Lacul Peştelui locuiesc familii numeroase de romi care au aceleaşi nevoi ca oricare alte persoane din Câmpina sau de aiurea. Îi bagă cineva în seamă? Se încearcă integrarea lor în societate? Se aplică vreun program guvernamental? Greu de crezut aşa ceva, la cum arată casele şi starea lor materială. După spusele lor, cel mai des vine în această zonă doar poliţia şi din când în când câte un jurnalist… Iar odată la patru ani, aleşii poporului, ca să ceară voturi în schimbul unor… baloane de săpun.Acesta este decorul în care se află câteva locuinţe sărăcăcioase, unde balcoanele nu înfloresc şi nu miroase niciodată a cozonaci… Mai mult, adevărate drame îi pun la grea încercare pe oamenii care-şi duc aici traiul de pe o zi pe alta, departe de ceea ce înseamnă o urbe europeană în mileniul al treilea.

Moartea unui bebeluş scoate la iveală carenţe grave ale societăţii
Luna trecută, în casa familiei Nadia şi Iulian Ilie, familie care locuieşte pe această stradă, s-a întâmplat un mare necaz. Din cauza sărăciei, a condiţiilor de trai insalubre şi poate a nepăsării unor persoane abilitate, a murit un bebeluş de două luni şi jumătate. Copilul a contractat o pneumonie care i-a fost fatală. Povestea tatălui încă îndurerat e traumatizantă: “Am avut copilul internat de două ori. Când m-am dus prima dată cu fetiţa la spital, au zis că n-are nimic. A doua zi m-am dus la medicul de familie, la doctoriţa Elena Mihalcea, s-o rog să vină acasă pentru a consulta copilul. Ba a zis că nu vine că sunt bolovani pe drum, ba că are treabă. De fapt, nu a venit niciodată de când s-a născut fata. A apărut la trei zile după ce a murit copilul şim-am certat cu ea. A zis că nu e obligată să vină, cu toate că eu ştiu că alţi doctori se duc acasă la omul bolnav. Nu mi-a zis decât că au fost bune doctoriile pe care mile-au dat la spital când am internat fata a doua oară. Când a murit copilul, am chemat salvarea şi a venit şi poliţia. Cei de la poliţiei-au făcut poză, apoi au transportat-o la morgă. Eu a trebuit să mă ocup de alte lucruri care trebuiau făcute. Vreau să vă spun că fetiţa mea avea cercei de aur în urechi, cumpăraţi de naşii ei, cu acte în regulă. A doua zi, când m-am dus la morgă, fata mea nu mai avea cerceii în urechi! Nu ştiu cine ar fi putut face aşa ceva, dar eu îi vreau înapoi! Şi cu înmormântarea fetiţei am avut numai necazuri. M-am dus la Biserica de la Lac, de care ştiu că aparţin. Preotul de aici m-a trimis la Biserica de la Piaţă, la preotul Ieşeanu, spunându-mi că nu aparţin de el. Am făcut cum mi-a zis, dar şi de la biserica astami-a zis preotul că nu ţin de el. M-au plimbat de la unul la altul, dădeau vina unul pe altul. M-am întors la Biserica de la Lac. Aproape că m-am certat cu preotul, pentru că-mi zicea că are parohie până la Strada Fabricii. Zicea că el n-a auzit de Strada Lacul Peştelui şi să mă duc la Biserica de Lemn, de la Autogară. Părintele de la Biserica de Lemnmi-a zis la fel, că el nu ştie de strada asta, că e stradă «fantomă». La început mi-a zis că o să încerce să mă ajute. A zis că a doua zi, la ora 14.00, să fiu pregătit cu copilul pentru că vine să facă o mică slujbă. Credeam că s-au rezolvat lucrurile, când, după o jumătate de oră mă sună să-mi spună că nu mai poate. Cică a dat un telefon la Bucureşti şi i s-a spus că nu are voie să participe la înmormântare. Eram disperat. Nu ştiam ce să mai fac. A doua zi dimineaţa, chiar când trebuia să îngrop copilul, m-am dus la preşedintele Asociaţiei “Frăţia” a romilor, la Gavriş Lingurar. Dacă nu era dânsul, nu ştiu ce mă făceam. Ne-m dus din nou la preotul de la Biserica de Lemn, care ne-a dat numărul de telefon de la Protoierie. Până la urmă, tot la preotul de la Biserica de la Lac am ajuns. Abia, abia a vrut să vină. M-am dus la el acasă şi l-am luat cu maşina unui prieten. Slujba n-a ţinut mai mult de cinci minute… După care l-am dus înapoi. Ştiu că nu am apucat să botez copilul, pentru că a fost mereu bolnav, dar nu cred că Dumnezeu nul-ar primi la el, pentru că e doar un suflet nevinovat, care nu a avut noroc să rămână mai mult pe lumea asta. Cu o zi înainte de înmormântare, m-au ajutat şi cei de la Primărie cu sicriul, cu locul de veci din cimitirul de pe Bobâlna şi mi-au dat şi 200 de lei. Aici m-a ajutat domnul Enache cu hârtiile că altfel, dacă era după unii, trebuia să aştept tot felul de aprobări, iar eu trebuia să îngrop copilul a doua zi. Numai necazuri…”
Minciuni româneşti pentru voturi ţigăneşti

Necazul familiei Ilie a fost mai deosebit prin efectul său, moartea unui copil. Această familie trăieşte în sărăcie, în condiţii mizerabile, într-o casă în care bate vântul din toate părţile… Nu este singura familie care trăieşte în astfel de condiţii. De o lună şi jumătate, Cătălina Ştefan a născut un băieţel, care are creştetul capului deformat, deşi pe fişa dată de Spitalul Municipal Câmpina apare că totul este normal. Într-adevăr, la copiii nou născuţi se mai întâmplă, copilul recăpătând în timp un aspect normal al craniului. Totuşi e greu de crezut că micul Ionuţ poate fi considerat un copil care are un creştet normal. Cătălina Ştefan nu are bani şi nici mijloc de transport să-şi ducă bebeluşul la medic. Cine ar trebui să o ajute? Nu se ştie… În campania electorală, actualul primar Horia Tiseanu prezenta în programul său politic, printre altele, şi “înfiinţarea unui cabinet medical pentru romi, cu consultaţii gratuite” sau “suport în construirea de locuinţe ieftine sociale pentru familiile fără adăpost şi cele cu locuinţe situate în zone cu alunecări de teren”. S-a făcut ceva din toate acestea, la un an de zile de la alegeri? Nu. Şi nici nu se ştie dacă vor fi făcute vreodată. Promisiuni? Cu siguranţă vor fi făcute din nou, peste trei ani. Până atunci, preoţii o să-şi “paseze” morţii de la unul la altul iar medicii vor face “alergii” când va fi vorba să ajungă la un pacient pe Strada Lacul Peştelui.
„Autorităţile nu vor să înţeleagă că romii aceştia sunt cetăţeni ai Câmpinei înainte de a fi cetăţeni europeni”
Caton Musceleanu este unul dintre oamenii apropiaţi de comunitatea romilor din Câmpina. Despre situaţia romilor din Câmpina, Caton Musceleanu ne-a declarat: “În anul 2005, când s-a făcut studiul acestei comunităţi, a fost vizitată şi de reprezentanţii Băncii Mondiale, iar presa a scris atunci despre acest fapt, inclusiv că nu au fost primiţi şi la Primărie. Câmpina este singurul municipiu din Regiunea 3 Sud Muntenia cu trei comunităţi cu probleme deosebit de grave, prinse în program datorită acelei cercetări «ProRomii». Punctul meu de vedere ca specialist pe incluziune este că Primăria are o oportunitate dacă include aceste comunităţi într-o strategie de dezvoltare durabilă, multianual cofinanţată de programe sănătoase, inclusiv programe care pot atrage bani pe segmentul de îmbunătăţire a condiţiilor de locuire şi educare a familiilor nevoiaşe. Totul e ca cei ce fac strategia adevarată şi mai ales cei ce vor să o cofinanţeze să ne ia în serios propunerile. Din păcate, parteneriatul strategic pe zece ani, votat de Consiliul Local prin HCL 46 din 2004, a fost desfiinţat. Asociaţia Romilor «Frăţia» nu se mai ocupă decât de segmentul calificări şi plasare fiindcă nu se poate dezvolta ca organizaţie fără să fie conectată unei strategii microregionale de dezvoltare, iar eu, pe cuvânt de onoare, că nu am să mai scriu nici un proiect pentru Câmpina. Este inutil, atâta vreme cât nu am lângă mine resurse umane de specialitate, calificate, care să-şi asume continuitatea proiectelor. Autorităţile nu vor să înţeleagă că romii aceştia sunt cetăţeni ai Câmpinei înainte de a fi cetăţeni europeni”.
În loc de epilog
Romii de pe Strada Lacul Peştelui sunt cetăţeni ai Câmpinei, ai României, cetăţeni europeni… Faptul că unii nu-şi amintesc de acest lucru decât o dată la patru ani nu însemană că ei nu rămân cu această calitate, de cetăţean european, calitate în care ar trebui să se bucure de toate drepturile pe care le are şi un câmpinean din cartierul Muscel sau Câmpiniţa, dar şi un parizian, vienez sau munchenez… Asta este, însă, numai în teorie… Pentru că, în practică, aceşti oameni sunt ignoraţi în primul rând de cei care ar trebui să-i reprezinte. Din păcate, politicienii şi vremelnicii conducători ai acestei urbe nu prea vor să înţeleagă faptul că şi pe Strada Lacul Peştelui sunt cetăţeni ai Câmpinei. Chiar dacă ei supravieţuiesc într-un loc infect, unde colcăie şopârle şi miroase a petrol… Chiar dacă aici balcoanele nu înfloresc şi nu miroase niciodată a cozonaci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare