Câmpina, orașul în care școlile poartă nume anapoda?

Sper că titlul v-a intrigat îndeajuns încât să urmăriți cu interes ceea ce voi demonstra în continuare. Am ajuns la concluzia asta treptat, cercetând istoria orașului și a unităților sale de învățământ, și observând cu durere că ruperea tradiției și identității s-a făcut și în acest domeniu, excelând chiar. Mai rar găsești un orășel în care majoritatea unităților de învățământ să poarte nume nepotrivite sau chiar… amestecate între ele, de parcă cineva s-ar fi jucat trăgând la sorți! S-o luăm așadar pe rând, în ordinea cronologică a înființării fiecărei școli de azi, arătând la fiecare și ce nume cu sens avea odinioară, dar și – acolo unde este cazul – cât de nepotrivită este denumirea actuală.

Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu” poartă acest nume din 1998. Ca instituție, e cea mai veche și de tradiție școală publică din oraș, fiind urmașa școlii primare nr.1 de băieți, înființată pe timpul lui Cuza, la 1863. În primele cinci decenii de existență, ea a rămas și unica școală câmpineană de băieți, traversând întreaga epocă a lui Carol I până în vremea creșterii demografice aduse de dezvoltarea industrială, ce a făcut necesară înființarea unei a doua școli de băieți. Găzduită inițial de clădirea lungă existentă și azi lângă biserica de la piață, școala s-a mutat de două ori până azi. Epoca ei de glorie rămâne cea intermediară, în care era condusă de marele apostol al învățământului câmpinean, Anastasie Scripcă, și funcționa în clădirea dispărută de pe colțul din centrul orașului, unde azi e doar bustul pictorului Grigorescu. La acea clădire s-a pus piatra de temelie încă din timpul vieții marelui artist, al cărui fiu Gheorghiță, învățase cel mai probabil chiar la această școală, în perioada 1893-1897 când pictorul deja locuia în Câmpina. Deci numele pe care l-a purtat începând cu anul 1925 (Școala Primară Urbană „Pictor Nicolae Grigorescu”) avea o logică foarte clară. Din anul următor bustul pictorului străjuia școala; valoroasa operă de artă (turnată în 1912, fără doar și poate cel mai valoros bust al lui Grigorescu din întreaga țară) se află și azi acolo, fiind singura care mai amintește fizic de localul vechii școli. Din păcate, numele pictorului a fost abandonat în epoca stalinistă, când denumirile școlilor au rămas doar cu cifre; în anii ’90 a existat intenția de a se relua vechiul nume, dar n-a fost destul de viguros susținută, fiind obstrucționată și de conducerea liceului ce luase între timp numele marelui pictor fără să fi avut vreo legătură cu el. S-a ales numele marelui boier patriot Ion Câmpineanu, care vânduse în 1860 moșia Câmpina, dar care avusese conacul departe, în zona lacului Curiacul, acolo fiind însă o altă școală generală ce ar fi trebuit să-i onoreze mai degrabă memoria.

Școala Gimnazială Centrală se cheamă așa de când i s-a construit în ultimii ani marele – dar inesteticul – sediu din Calea Doftanei. Ea e moștenitoarea școlii primare nr.2 de fete, înființată la 1914 și aflată pe locul actual din anul 1921. Și această școală a avut, din 1938, un nume de personalitate care o individualiza, chiar foarte mult, fiind vorba de cea mai devotată directoare care a condus-o, Justina Nicolescu – ce a avut și un bust în incinta școlii. Din păcate și acest mare dascăl a fost uitat la ultima botezare a școlii…

Cu Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” situația e mult mai cunoscută: instituția împlinește la toamnă un secol de existență, numai că numele său tradițional, Dimitrie Știrbey, ce-i dădea individualitate în toată țara, a fost înlocuit în 1957 cu cel al pictorului Grigorescu, fără vreo legătură cu liceul. Prințul al cărui nume l-a purtat liceul în primele patru decenii de existență era nimeni altul decât ultimul proprietar al moșiei Câmpina, un filantrop plin de modestie, un personaj pe nedrept ignorat de istoria ingrată, deși a făcut multe pentru acest oraș; găsim în presa din epocă și în arhive mărturii în acest sens, și înțelegem astfel cum de ziua sa onomastică era în anii Belle Epoque o mare sărbătoare a localnicilor, mai ales a celor mulți și umili care veneau să-și manifeste prețuirea și respectul la castelul de pe Voila. Numele liceului era de altfel o condiție stipulată în actul de donație pe care fiica sa l-a făcut cu terenul pe care e acum liceul – prin urmare, însăși existența liceului pe acest loc se află azi în off-side, atâta vreme cât nu respectă obligațiile contractuale din actul ce stă la baza dreptului asupra propriului imobil. Cum l-a răsplătit însă liceul pe ultimul mare boier câmpinean, după ce-a venit comunismul ștergător de memorie? Întâi i-a eliminat numele; dar nu s-a mulțumit doar cu atât, ci a avut ingratitudinea să-i demoleze, acum 17 ani (cu concursul autorităților nepăsătoare de identitatea Câmpinei), chiar și conacul din incintă, parcă vrând să șteargă orice amintire a celui pe averea căruia s-a fondat! Nu cred c-am mai auzit de un caz de școală care să-și nege cu atâta ură rădăcinile; așadar, e timpul unei sincere și concrete mea culpa, acum la aniversarea centenară… Și-am să încep chiar eu, prin a-mi cere scuze public pentru faptul că în anii 1995-1999 când i-am fost elev, n-am făcut nimic pentru a-mi ajuta liceul să-și recupereze identitatea pierdută; știu, cam prea târziu ne trezim azi la preocupări serioase, spre deosebire de liceenii din anii ’20-’40, ce erau mult mai maturi, onorându-și vârsta.

Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” (numele datează din 2010) este din nou un exemplu de instituție cu nume de personaj ales fără vreo legătură concretă cu ea. Las la o parte faptul că și în secolul XXI încă se mai face apel, în mod puțin desuet, la o personalitate omniprezentă până la saturație în spațiul public românesc, care nu particularizează cu nimic școala între altele. Dar întrebarea care se pune este: care-i legătura cu Cuza? Școala e urmașa fostului liceu teoretic  „Ilie Pintilie” înființat în 1953, dar acela fusese la rândul său urmașul Liceului de fete „Iulia Hasdeu”. Așadar, primul lucru de luat în calcul ar fi fost revenirea la numele genialei copile a lui Hasdeu și reînnodarea tradiției liceului de fete interbelic, chiar dacă acum școala e doar un gimnaziu. Ori s-ar fi putut găsi un nume mai original, care să spună ceva despre istoria școlii, sau despre aceste locuri din preajma Lacului Bisericii – zonă veche de locuire a Câmpinei. Am arătat anterior că, de pildă, numele lui Ion Câmpineanu ar fi putut avea aici un sens, prin apropierea de conacul său dispărut, și s-ar fi putut astfel nemuri un element al topografiei și istoriei locale, altfel uitat. La fel de bine ar fi meritat atenție Ion Heliade Rădulescu, ce a locuit în apropiere și pe deasupra mai este și un corifeu al culturii și scrisului românesc. 

Școala Gimnazială „B.P. Hasdeu” a fost numită așa prin anul 2000. Și ea este tot moștenitoare a liceului de fete „Iulia Hasdeu”, via liceul „Pintilie”. Avantajul cu numele actual, e că s-a ales o personalitate-gigant a culturii românești, legată puternic de Câmpina. Dezavantajul e că – din nou – școala nu prea are vreo legătură specială cu respectivul; măcar cea de la lac avea o apropiere geografică de castelul Hasdeu, aceasta de pe str. Kogălniceanu e însă chiar departe. Totuși, o școală primară purtând chiar numele lui B.P. Hasdeu a existat începând cu 1936, tot în cartierul Câmpinița, fiind apoi înglobată în altă unitate, mi se pare chiar în liceul „Pintilie”. Curios e că aceste două școli gimnaziale nu fac apel la proveniența lor din liceul de fete interbelic – cel puțin nu în informațiile de pe paginile oficiale de internet.

Excepția față de ideea din titlu o constituie, aparent, Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” (fost Grup Şcolar Industrial Petrol, fost Colegiul Tehnic „C-tin Istrati”). Aparent, pentru că şi în acest caz, lucrurile n-au fost făcute cu maximă seriozitate în urmă cu 10 ani, atunci când a primit numele marelui savant. Pe placa montată deasupra intrării, aşa cum atrăgea atenţia încă de atunci publicistul Ion Şovăială, sub portretul grafic al chimistului este trecut greşit anul morţii sale, respectiv 1913 în loc de 1918. De fapt, gravura cu anii de viață ai savantului e preluată din sigla (logo-ul) oficial al liceului, folosit și pe acte, și în pagina de internet, logo ce perpetuează până azi eroarea.

Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” este continuatorul liceului industrial de petrol, la rândul său moștenitorul celor două școli medii tehnice de petrol, înființate la 1948. Una dintre ele folosea baza materială a fostei Școli Superioare de Arte și Meserii (ulterior gimnaziu industrial de băieți), deci cu îngăduință am putea împinge începuturile instituției la 1921 – dar în orice caz nu este mai veche, cum se pretinde în ultima vreme, când colegiul își arogă fără motive serioase moștenirea celebrei Școli de Maiștri Sondori. Așadar adevăratul centenar al școlii ar putea fi abia eventual peste doi ani, sau mai degrabă în anul 2048. Deși colegiul folosește clădirea fostului liceu de fete „Iulia Hasdeu”, numele actual a fost potrivit ales, căci doctorul chimist a studiat și zăcămintele de petrol, fiind implicat în viața economică din epoca de vârf a schelei Câmpina. Personalitatea lui Istrati merita asemenea reparație istorică pe plan local, în condițiile în care cea mai cunoscută instituție de învățământ câmpinean (școala de poliție) folosește domeniul savantului (deși acesta lăsase superbul parc comunității locale) și i-a distrus inutil casa de vacanță – o altă dureroasă crimă culturală asupra identității orașului. 

Instituțiile școlare care datează din epoca comunistă nu au o tradiție prea bogată pentru că n-au apucat anii învățământului serios, de inspirație haretiană, ce a fost suprimat definitiv în 1948. La numele lor, nu are însă nimeni ce să comenteze, ele oglindind până azi specificul lor industrial: Liceul Tehnologic Energetic (fondat în 1948 de Concordia-Electrica), Colegiul Tehnic Forestier (înființat în 1971) și Liceul Tehnologic Mecanic (1980).

În încheiere, nu pot să nu amintesc faptul – rușinos pentru învățământul câmpinean – că nicio școală din localitate nu poartă numele celui mai mare dascăl din istoria orașului, evocat doar în cărțile cu amintiri și în tot mai rare discuții între cei din generațiile veterane. E vorba despre Anastasie Scripcă (1869-1944), despre care cititorii Oglindei au putut citi o evocare scrisă de regretatul Ion T. Șovăială („Institutorul Scripcă, un dascăl model al Câmpinei la începutul secolului trecut”, nr. 1695/ 19 decembrie 2017) – deși marele apostol ar merita cu siguranță o carte întreagă, căci a fost unul dintre profesorii model ai Vechiului Regat și ai României întregite, un personaj de talie națională care ar trebui să fie nemuritor pentru Câmpina.

Câteva RECTIFICĂRI la acest articol, legate de numele şcolilor câmpinene, puteţi citi AICI.

Mădălin-Cristian Focșa

e-mail: madalin.focsa@gmail.com

tel. 0722560566