După cum se ştie, publicaţia noastră a trecut pragul celor 20 de ani de activitate, bun prilej pentru noi de a căuta şi redescoperi în arhivă foarte multe articole ce au adus în faţa opiniei publice, în cele două decenii, evenimente importante din viaţa comunităţii care au rămas, până acum, uitate în pagini vechi de ziar. Prin recuperarea şi readucerea lor în actualitate, generaţiile mai tinere vor avea ocazia de a arunca o privire în trecutul nu foarte îndepărtat al municipiului Câmpina, atins şi el de abuzurile regimul comunist.
În Câmpina a existat o tradiție privind viața muzicală, tradiție care a cam dispărut, poate și pentru faptul că marii muzicieni pe care i-a avut și îi are acest oraș nu au fost suficient de bine puși în valoare fiind marginalizați. Printre minoritățile din Câmpina, una dintre cele mai numeroase, înaintea celor ale evreilor, germanilor sau polonezilor, este cea a țiganilor, care de o vreme încoace sunt alintați cu apelativul de rromi. Această minoritate a dat o serie întreagă de muzicieni care au dus faima orașului peste mări și țări.
Înainte de 1944, în Câmpina a existat o pleiadă întreagă de familii de țigani de care cei mai în vârstă își aduc aminte cu plăcere și nostalgie. Aceste familii se bucurau de respectul și aprecierea tuturor câmpinenilor, pentru că reprezentau cu adevărat ceva pentru acest oraș. Ei erau muzicieni care cântau după note și nu după ureche, precum lăutarii.
Dintre cei care au făcut carieră și au înduioșat inimile câmpinenilor în perioada interbelică îi amintim pe: Mielu Bazarcã la vioară, care a avut doi urmași, pe Romeo la vioară și Julieta la pian; Gheorghe Bazarcă la pian și acordeon, Alexandru Boacă la vioară, Ion Corniță la acordeon și contrabas, Nae Dumitrescu – zis Cap de Fier, la vioară, Mărgărit la vioară, Tocuță la chitară și voce, Nicolae Bostan voce, Mitică Columbatu la chitară. Le-a urmat o nouă generație după cel de al doilea război mondial, din rândul căreia făceau parte: Grigore Corniță la acordeon și pian; Marcel Dragomir la pian – cunoscutul mare compozitor contemporan despre care puțină lume știe că este născut la Câmpina; Luca Dragomir, fratele său, la vioară, care a murit după o strălucită carieră de profesor universitar la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, dar și cu concerte susținute în lumea largă până la Filarmonica din Venezuela; Mitică Boacă la pian și orgă; Romeo Rădulescu tot la pian și orgă; Marcel Budală, cunoscut șef de orchestră, la pian și acordeon. Toți au avut privilegiul de a colinda lumea în lung și lat, din Japonia în Venezuela, ca să nu mai vorbim de țările europene, ducând cu ei măiestria muzicienilor câmpineni. „Seniorii” cântau la nunți, botezuri, concerte la Sala Monivici de pe Bulevard și erau tratați cu respectul cuvenit pentru marile valori. Erau iubiți și stimați, remarcându-se prin manierele lor elegante.
Pentru că la aceste familii totul era la superlativ, ei cântau cu alți artiști renumiți din Câmpina, printre care îi amintim pe frații Drăgan la vioară, Gheorghe Danga – cunoscutul dirijor care s-a născut și a crescut pe strada Castanilor, Dorel Schfefer – profesor de pian sau d-na Teodorescu, de asemenea profesoară de pian. Aceasta i-a călăuzit pașii în tainele pianului lui Vasile Pârvulescu timp de zece ani, dând mai multe concerte la Sala Monovici împreună cu alţi elevi. Apoi, Vasile Pârvulescu a trecut la clasa profesorului de pian Crasovschi, un preot catolic al cărui cel mai bun elev a fost Decebal Moisin, fiul preotului Moisin, care a murit urmare unui accident stupid la numai 24 de ani, după ce absolvise Medicina. Un alt tânăr muzician care a murit de foarte timpuriu a fost și acordeonistul Bugoi.
Activitatea muzicală s-a desfășurat de coordonate mulțumitoare, prin anul 1958 instituindu-se „Joia Tineretului”, care se completa fericit cu faptul că joia țiganii o au rezervată pentru nunți și petreceri. Aceste acțiuni se desfășurau la sala „21 Decembrie”, unde era și sediul partidului. Aici s-a stat câțiva ani până când s-a găsit un secretar de partid (Rusan) care să-i dea afară. Aici, trupa era alcătuită din Vasile Pârvulescu la pian, frații Drăgan și Luca Dragomir la vioară, Bombonel Neagu la baterie, Geo Nistorescu la contrabas și Grigore Corniță la acordeon. Ulterior, activitatea s-a mutat la Cantina Schelei, la sala de la etaj. Cele mai frumoase baluri din tot județul aveau loc la Câmpina și o contribuție importantă o aveau acești muzicieni. În anul 1940, chiar atunci când a avut loc cutremurul, la Sala Monovici era în plină desfășurare un bal, dar nimeni nu a pățit nimic. Se organizau baluri în fiecare sâmbătă la sala Căminului Petrol, la ACC, la Rafinărie, la Cantina Poiana. Erau baluri de elită ale medicilor, avocaților sau ale altor categorii sociale. Prin anii 60, la un bal al doctorilor derulat împreună cu cel al fotbaliștilor de la Poiana, surpriza serii a constituit-o prezența celebrei cântărețe din Bulgaria Liana Antonova, care se afla în București la momentul respectiv.
Text reprodus ad litteram din declarația unui martor al vremurilor trecute.
Documentare: E. Sandu
Articol publicat la data de 18 februarie 2003
Mai multă lumină în ceea ce privește
muzica lăutărească locală
În Câmpina interbelică existau trei familii renumite de lăutari: Bazarcã, Bracă, Corniță. Orchestrele de lăutari ale celor trei familii erau înscrise în Asociația Lăutarilor Câmpineni, asociație care avea un președinte ales democratic prin vot o dată la doi ani. Cele mai des întâlnite persoane la conducerea asociației erau Gheorghe Bazarca și Gheorghe Boacă. În perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial, formațiunile de lăutari cântau cu predilecție pentru „casele mari”, dar și la nunți și localuri. Concertele din Sala Monovici erau de notorietate, romanțele și cântecele de petreceri fiind cele mai apreciate de cunoscătorii în materie, adică publicul larg. Romanțe ca: „Îmi aparții”, „Ființă nebună”, „Să nu te superi”, „Romanța iubirii” etc. făceau deliciul serilor de concert. Cât privește tangourile, cele la moda zilei făceau „plinul” serilor de concert. În anul 1936, la numai 28 de ani, Gheorghe Bazarcă a compus un cunoscut și apreciat de-a lungul timpului tango care a fost închinat acestui oraș: „Erupția Tango”. Am fost surprins în articolul apărut în 18 februarie să aflu că Marcel Dragomir a cântat la localuri sau baruri. Inexact. După terminarea claselor elementare, în 1959, pe când avea 14 ani, a plecat la București, unde a urmat Şcoala de Artă, după care Conservatorul, stabilindu-se definitiv în București după căsătorie. Cât privește balurile care aveau loc în localitatea noastră, se țineau înainte de război în Sala Monovici şi Casa Poporului, iar după război, în sala Rafinărie, ACC, Cantina Poiana. Balurile se împărțeau în două categorii: sâmbăta bal de la ora 22.00 la 4:00 dimineața și duminica „dans” de la ora 20:00 la ora 23:00.
Restaurantele aflate în Câmpina – „București”, „Valea Prahovei” – aveau orchestre de lăutari care au dus faima prin muzica interpretată de ei. Cine intra în Restaurantul București era surprins de ținuta elegantă a membrelor orchestrei, dar și de repertoriul acesteia. De la muzica „la zi”, cu piese ale momentului, până la muzica clasică, arii din opere și operete. Dar iată componența orchestrei de la Restaurantul București, cu mențiunea că de la un an la altul se mai schimbau membrii formației: Gheorghe Bazarcă (pian), Mielu Bazarcă (vioară), Julieta Bazarcă (pian), Ion Dumitru (Chinezu – vioară), Mitel Corniță (Chiaburul – la acordeon), Gheorghe Blănaru (vioară), Ionescu Costel (Godei – acordeon), Victor Corniță (voce).
La Restaurantul Valea Prahovei, formațiile de lăutari aveau în componența lor pe următorii: Costel Tambalagiu (Burtă), Nicu Niculescu (Molâu – vioară), Vasile Bazarcă (acordeon), Ion Tambalagiu (Muscă – vioară), Costel Corniță (acordeon), Dumitrescu Nicolae (George – chitară), Fane Călin (vioară). Dintre toți cei enumerați, o parte au fost solicitați să cânte în orchestre de muzică de diferite genuri în localurile de la Poiana Brașov. Astfel, Fane Călin, Nicolae Dumitrescu, Costel Ionescu, Bazarcă Vasile, printre ei și frații Drăgan, au adus faimă muzicii lăutărești câmpinene.
În ceea ce privește balurile la ACC, erau susținute de formația „Ritmul”, compusă numai din români, nu țigani lăutari. Formația, bine cotată la acea perioadă, era compusă din: Lulu Stăniloiu, Puiu Bugoi, Bombonel Neagu, frații Drăgan. Aceștia aveau și un imn al lor, pe versuri și muzică compusă de ei. Cât privește nunțile, tarafurile se formau ad-hoc, în funcție de cerințele clientului. Începând din prima zi a săptămânii până spre sfârșitul ei, toți lăutarii se aflau în centrul orașului, ceva mai jos de ceas, în vechiul centru. Aici se tocmeau nunțile, se arvuneau și se discuta numai de peripeții și întâmplări deosebite de la nunțile precedente. Toate comunele și localitățile din jurul Câmpinei veneau aici prin reprezentanții nuntașilor să tocmească lăutari.
O pleiadă de urmași ai lăutarilor care au activat pe acest tărâm au dus tradiţia mai departe. Astfel, au cântat în Câmpina: Ion Geambașu (acordeon), Gică Geambașu (baterie), Nae Boacă (saxofon, baterie), Petre Boacă (saxofon), Văluță Dumitru (acordeon), Cristinel Dumitru (saxofon, clarinet), Martin Doru (orgă), Martin Florin (saxofon). Mai mult, cei care v-au informat, fac o greșeală enormă când spun că lumea lăutărească, prin membrii ei, a fost marginalizată. Vă fac cunoscut că toți lăutarii erau angajați în diferite întreprinderi sau cei care nu erau angajați în Câmpina erau colaboratori la ARIA (Asociația Română de Impresariat Artistic), unde plăteau cotizații. Cea mai mare parte dintre ei erau angajați la Cooperativa Munca TAPL, având vechime în cadrul muncii, beneficiind apoi de pensii (vezi Victor Corniță, Fane Călin). Cum să se numească oameni marginalizați în perioada aceea oamenii care au studiat Conservatorul (vezi Luca Dragomir, Mihaela Martin ori formația Romeo Bazarcă, care a avut timp de 10 ani contract în Japonia). Jan Geambașu (acordeon) este medic, Marcel Dragomir compozitor și profesor, Gică Geambașu trăiește în Japonia.
Dar iată o întâmplare mai mult decât tragică. Cu ceva timp în urmă, un apreciat instrumentist din lumea muzicii lăutărești, acordeonistul Costel Ionescu (Godei), aflat în formația de la Poiana Brașov (frate cu Victor Corniță), a decedat în floarea vârstei. La înmormântarea sa, ce a avut loc la Câmpina, a fost condus pe ultimul drum de cei care l-au cunoscut, de fapt de ultimii reprezentați ai muzicii lăutărești câmpinene. În cortegiu se afla și virtuosul viorist Ion Tambalagiu (Muscă). Doborât de tristețe și de evenimentul tragic, Ion (Muscă) a suferit un atac de cord chiar cu câțiva zeci de metri înainte de intrarea în cimitir. A murit pe loc, lumea lăutărească fiind de a doua zi în alt doliu de neam.
Lumea muzicii lăutărești câmpinene nu a dispărut, dar din păcate știința și tehnica vremurilor prezente a pus amprenta pe valoarea muzicii de pahar și veselie (în mod negativ), deoarece muzica mecanică s-a interpus la nunți și petreceri de familie. Ultimii „mohicani” există, dar timpurile au trecut și o nouă eră a muzicii țigănești de import a apărut. Păcat!
Marian Blănaru
(nepot al lui Gheorghe Blănaru – vioară) și fiul lui Gheorghe Blănaru (chitară)
Articol publicat în ediţia din 4 martie 2003, semnat de Marian Blănaru, descendentul unei familii de lăutari care a trăit şi a creat muzică lăutărească la Câmpina, prin care autorul a dorit să vină cu unele completări la articolul publicat de noi în ediţia din 18 februarie 2003.
Episodul anterior: „Preferinţe au doar oamenii liberi, dar noi eram sub ocupaţie sovietică”
