Luna aceasta, pe 23 aprilie, iubitorii de cultură şi nu numai ei, comemorează 400 de ani de la moartea marelui dramaturg englez William Shakespeare, „dulcea lebădă a Avonului”, cum îl numea un alt mare dramaturg englez, Ben Johnson. Shakespeare s-a născut în Stratford pe 23 aprilie 1564 şi a murit aici, în aceeaşi zi, în 1616, la vârsta de 52 de ani.
Puţine lucruri se cunosc despre viaţa sa, fapt ce a condus la o mare controversă timp de secole, dacă Shakespeare a existat sau nu cu adevărat. Mulţi susţineau că era imposibil pentru un om simplu, de la ţară, cu doar două clase la Grammar School – şcoala din Stratford, să cunoască atât de multe lucruri din diferite domenii de activitate, inclusiv viaţa de la curte şi au fost vehiculate nume precum cel al dramaturgului Christopher Marlowe, al filozofului şi dramaturgului Francisc Bacon, al poetului Walter Raleigh sau al lui Lord Derby al VI-lea, ca fiind posibilii autori din spatele numelui „Shakespeare”, care se presupunea a fi doar un pseudonim literar. Astăzi puţini sunt cei ce mai pun la îndoială existenţa poetului şi dramaturgului W. Shakespeare, căci documente descoperite de-a lungul timpului, precum Registrul Parohial cu data naşterii sale, actele privind căsătoria, decesul, testamentul sunt dovezi clare ce atestă existenţa sa. Piesele sale sunt însă cele mai bune biografii, după cum spunea şi Ralph Waldo Emerson – „Shakespeare este biografia lui Shakespeare”, la care adaug vorbele marelui profesor universitar Leon Leviţchi – „Important nu este dacă el a existat sau nu, ci opera sa”.
Câteva date biografice
Shakespeare s-a născut aşadar la data de 23 aprilie 1564, ca fiu al soţilor John Shakespeare şi Mary Arden. Tatăl său era un negustor ce vindea lână, piele, mănuşi şi produse agricole, iar mama sa aparţinea micii nobilimi de ţară. Nu ştim dacă şi-a iubit părinţii sau nu, însă după spuneam, dacă piesele sale reprezinta propria biografie, atunci dragostea faţă de tatăl său poate reieşi din una dintre ele. Copil fiind, a urmat doi ani de şcoală şi şi-a ajutat tatăl în comerţ. La vârsta de 18 ani se căsătoreşte cu Anne Hathaway, o femeie cu opt ani mai în vârstă decât el, care îi dăruieşte trei copii: Susanna şi doi gemeni, Judith şi Hamnet (care va muri la 11 ani). Fie datorită situaţiei financiare precare, fie datorită unui conflict cu un nobil local, William pleacă la Londra la vârsta de 21 de ani, unde se angajează în lumea teatrului, făcând de toate; a început prin a avea grijă de caleştile celor ce veneau la teatru, a fost copiator de piese, sufleur, adaptor de piese vechi sau scriind piese originale, pentru ca apogeul vieţii sale la Londra să-l găsească co-proprietar al Teatrului Globe. În 1612 se retrage la Stratford unde îşi cumpără un loc şi îşi construieşte o casă, în care va fi şi muri.
Opera sa
Shakespeare a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori ai lumii, în doar 22 de ani (1590 – 1612) scriind 37 de piese de teatru, 154 de sonete şi două lungi poeme – „Venus şi Adonis”, respectiv „Siluirea Lucreţiei”. În mare, opera sa dramatică poate fi împărţită în trei perioade: între anii 1590 – 1600 a scris piese istorice şi comedii cum ar fi „Richard al III-lea”, „Regele Ioan”, „Cum vă place”, „Comedia încurcăturilor” sau „Doi tineri din Verona” (excepţie făcând „Romeo şi Julieta”, „Julius Caesar” şi „Titus Andronicus”, care sunt tragedii). În a doua perioadă, între anii, 1601 – 1608, îşi scrie marile tragedii „Hamlet”, „Othello” sau „Regele Lear”, iar în ultima perioadă, 1608 – 1612, scrie piese romantice cum ar fi „Poveste de iarnă”, „Cymbeline” sau „Furtuna”, în cea din urmă părând că-şi ia rămas bun de la lumea teatrului.
O plimbare prin Stratford
Am avut fericita ocazie de a locui zece zile în casa unor prieteni din Stratford, bătând în fiecare zi străzile orăşelului, dar şi superbele sale împrejurimi. Aşteptat de dragii mei prieteni la aeroportul Heathrow din Londra, ne îmbarcăm în Fordul lor roşu şi plecăm pe M40 (autostrada 40) spre Stratford. Din autostradă, drumul spre Stratford se desface undeva spre stânga şi străbatem un peisaj minunat cum doar în zona rurală a Angliei poţi vedea. Verdele crud al gazonului englezesc, casele îngrijite, unele rămase din epoca elisabetană, pereţii albi cu bârne din lemn şi acoperişul de paie, micile pâraie ce-şi susură trecerea, totul îţi dă senzaţia de pace şi linişte. După aproximativ o oră şi jumătate ajungem în orăşelul cu doar 23.000 de locuitori despre care localnicii spun că este situat exact în inima Angliei. Micul târg, neînsemnat, apare într-un act documentar pentru prima dată în 1156, dar devine important odată cu apariţia lui Shakespeare.
Locuinţa prietenilor mei, situată pe Clapton Road, este asemănătoare tuturor celor din jur; o casă cu parter şi etaj având în faţă o mică grădină cu flori, fără gard la stradă („Pentru ce să avem gard?” – se întreabă retoric oamenii locului); într-o parte a casei se află garajul din care se trece direct în holul de la intrare, iar în spatele casei o gădină cu gazon, câteva straturi cu legume şi un mic chioş pentru discuţii şi ceai. Pe această stradă curată şi liniştită, asemănătoare multora din Stratford, locuiesc oameni amabili, vecini care îţi asigură ceea ce se numeşte „neighbour watch” (supravegherea locuinţei cât timp eşti plecat), oameni ce-şi plimbă câinii în vastul parc din apropiere schimbând impresii, neapărat despre starea vremii, dar şi despre animale. Pe aici trece autobuzul şcolar ce duce şi aduce copiii la şi de la şcoală, dar şi gunoierii care preiau sacii menajeri din faţa casei, lăsându-ţi în schimb unii noi. După un „welcome party” cu mult ceai şi un strop de whisky, mă retrag în micul dormitor de la etaj, pregătindu-mă pentru ziua de mâine, când voi vizita o parte din obiectivele turistice ale oraşului.
Obiective turistice
După un mic dejun tipic englezesc, plec spre centrul oraşului. Aş putea folosi autobuzul cu etaj ce face turul localităţii, dar aşa cum am mai spus, dacă vrei să cunoşti un oraş, e preferabil să-l străbaţi cu piciorul, ceea ce aleg şi eu să fac, începând periplul din parcul oraşului şi traversând Bridge Foot. La intrarea în parc te întâmpină un bust al lui Shakespeare situat pe un postament ce are la bază, în cele patru colţuri, figuri reprezentative din piesele marelui dramaturg. Puţin mai în spatele bustului se află un debarcader la râul Avon, ce străbate oraşul, de unde poţi închiria o barcă sau un „punt” (un fel de gondolă) pentru o plimbare pe râu.
Trec pe lângă debarcader şi înaintez printr-o zonă pietonală recent refăcută, cu o infrastructură nouă, având pe partea dreaptă mici magazine cu suveniruri, iar pe partea stângă, spre râu, pomi tineri proveniţi din diferite părţi ale lumii, oferiţi municipalităţii ca un omagiu adus marelui dramaturg. Curând, în partea stângă, pe malul apei, se poate vedea o clădire din cărămidă roşie ce pare mai curând o fabrică, cu o arhitectură puţin atrăgătoare, a cărei valoare este însă ascunsă la interior, aici fiind sediul Companiei Regale de Teatru Shakespeare, numit „Swan Theatre” (Teatrul Lebăda), fondat în 1932, unde sunt jucate în general piesele lui Shakespeare, dar nu numai. Din fericire, după multe încercări de a găsi un bilet, am avut şansa de a vedea aici, într-o sală plină ochi, un excelent spectacol cu piesa „Cum vă place”.
Mergând mai departe, ne apropiem de râul Avon, pe care plutesc graţioase, printre ambarcaţiuni, lebede albe şi negre. Un bac acţionat manual, ce pare a fi rămas aici din cele mai vechi timpuri, se leagănă uşor pe apele limpezi, într-un decor completat splendid de verdele crud al unei ierbi pe care doar în Anglia o mai poţi vedea.
Străbatem cu mare plăcere parcul şi ajungem curând la capătul străzii „Old Town” (oraşul vechi), unde se află Holy Trinity Church (Biserica Sf. Treime), în care găsim mormântul marelui bard. Poteca ce duce spre intrare este flancată de morminte vechi din secolele XVI – XVII. În interior, suntem surprinşi să vedem un excelent vitraliu din secolul XIX, operă a unor admiratori americani, reprezentând cele şapte vârste ale omului din piesa „Cum vă place”.
Spre marea mea surprindere şi plăcere, găsesc aici un lucru care, din păcate, nu poate fi găsit aproape nicăieri în lume: un pliant în limba română cu istoricul bisericii. Contra unei taxe de o liră intrăm în altar şi într-o nişă situată în peretele din stânga vedem bustul lui Shakespeare, aşa cum îl ştiam din fotografii, ţinând în faţă o carte deschisă şi o pană în mâna dreaptă. Pe podea se află mormântul său şi cele ale membrilor familiei sale.
După ce ieşim din biserică, în imediata sa apropiere, o casă muzeu îmbrăcată în verdeaţă de sus până jos ne îmbie să-i trecem pragul. Este „Hall Croft”, fosta reşedinţă a Susannei, fiica cea mare a lui Shakespeare, şi a soţului ei, doctorul John Hall. Casa cu parter şi etaj este un bun exemplu de arhitectură elisabetană. În timp ce păşim cu grijă pe podeaua de la etaj ce scârţâie sub paşii noştri, părând gata să se prăbuşească în orice moment, admirăm mobila veche, obiectele casnice şi în special o adevărată expoziţie farmaceutică şi cu instrumente medicale ale epocii.
Părăsim muzeul, intrăm pe Chapel Street şi ne oprim un timp în faţa vechilor case cu pereţi albi din epoca victoriană, ale căror bârne din lemn şi acoperişuri din paie îţi descriu felul în care arăta oraşul în timpurile vechi. Ajungem mai apoi în „New Place” (locul cel nou), spaţiul în care Shakespeare şi-a construit casa, după ce s-a retras aici în 1612. După moartea dramaturgului, casa a fost dărâmată de noul proprietar, furios pe mulţimea de vizitatori ce doreau să vadă locul în care a trăit „marele Will”. Astăzi, pe locul casei se află o splendidă grădină multicoloră, în apropierea căreia se găseşte un alt obiectiv turistic, Guild Chapel – Capela Breslelor. Strada se continuă cu un hotel ale cărui camere poartă numele unor piese shakespeeriene, cu pub-uri având nume pitoreşti gen „Lebăda neagră” ori „Raţa şchioapă, dar şi cu binecunoscute lanţuri de supermarketuri.
În Stratford, legătura dintre străzi se face în multe cazuri prin pasaje transformate în pieţe comerciale. Printr-un astfel de pasaj ajungem şi noi în „Henley Street”, la capătul căreia, pe partea dreaptă, se află casa-muzeu în care Shakespeare s-a născut, dar şi Centrul de Informare Shakespeare. Henley Street este una din cele mai vechi străzi din Stratford. Aici, John Shakespeare, tatăl lui William, a cumpărat în 1556 casa din pământ pe care o vedem, de culoare gălbuie şi cu bârne din lemn.
Pentru a vizita locul de naştere al lui William, trebuie mai întâi să treci prin Centrul de Informaţii, unde poţi admira fotografii cu diverse scene de teatru, cu actori ce au interpretat piesele sale, dar şi costumele purtate de aceştia. Apoi, trecând printr-o splendidă grădină, cu multe din florile ce sunt prezente în piesele sale, ajungem în micile încăperi în care William şi-a petrecut copilăria. Se pot vedea câteva piese de mobilă veche, între care un leagăn şi o bancă din lemn pe care viitorul poet îşi făcea lecţiile, dar şi diferite obiecte casnice ale familiei. Lângă casa memorială, o altă clădire din secolul XVII adăposteşte o parte din biblioteca oraşului
După o zi plină mă îndrept spre casă, cu gândul la ziua următoare, în care voi vizita, alături e gazdele mele, câteva din proprietăţile lui Shakespeare.
Alex. BLANCK
