Din Curtea Napoleoniană a Muzeului Luvru ies pe malul drept al Senei şi mă îndrept spre cea mai veche parte a Parisului, leagănul său, Ille de la Cité, insula unde a început totul, pentru a vizita celebra catedrală Notre Dame, o adevărată istorie în piatră. Trec pe lângă Pont Neuf (Podul Nou), cel mai vechi pod al Parisului (1578 – 1606). Această neconcordanţă între nume şi realitate n-ar trebui să vă mire prea mult, deoarece la Delft (Olanda), oraşul celebrului porţelan albastru de Delft, biserica nouă este cea mai veche, în timp ce biserica veche este mult mai nouă. Traficul în această zonă este infernal: maşini, autocare, pietoni, şosea îngustă. Pe malul celălalt al Senei observăm clădirea fostei gări şi hotel în acelaşi timp – D’Orsay – construită pentru Expoziţia Universală din 1900 şi transformată ulterior, în 1986, într-unul dintre cele mai bune muzee ale Europei.
În imediata sa apropiere mă încântă turnurile medievale de la Conciergerie, construite pe la 1300, fost palat regal al lui Filip cel Frumos, dar şi închisoare în timpul Revoluţiei Franceze, aici fiind închisă, între 2 august – 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta, regina Franţei, înainte de a fi decapitată. În continuare, pe malul celălalt, văd clădirea Palatului de Justiţie în curtea căruia se află şi „nestemata” numită St. Chapelle, construită în 1248 pentru Ludovic cel Sfânt, capelă gotică pe două nivele, unul pentru rege şi curtea sa şi unul pentru servitori. O parte din drumul străbătut este mărginit de arbori umbroşi ce îşi arată vârsta, iar în dreapta, pe chei, într-un şir continuu, se află tarabele celebrilor „bouquinişti”, care vând cărţi vechi, stampe, insigne, reviste vechi şi alte lucruri pe care le poţi găsi în anticariatele de pe la noi. Jos, pe malul Senei, aproape de apă, primăria oraşului a adus tone de nisip, amenajând astfel o plajă pentru cei ce nu au suficienţi bani pentru un concediu pe malul mării. Îîncet-încet ajung în…
Piaţa Catedralei Notre Dame din Paris
Probabil cea mai cunoscută dintre catedralele Notre Dame (în ţările francofone, toate cele care sunt dedicate Fecioarei Maria poartă acest nume), cea de aici a fost şi este un punct de atracţie şi de referinţă pentru Paris. Mă opresc în mica piaţă din faţa catedralei lângă un semn ce indică kilometrul 0, toate distanţele de pe teritoriul francez fiind măsurate începând din acest punct. Şi iat-o în faţa mea, aşa cum o văzusem în fotografii şi aşa cum mi-am închipuit-o încă de pe vremea când citeam în romanul lui Victor Hugo – „Notre Dame de Paris” şi trăiam drama lui Quasimodo şi a Esmeraldei, cocoşatul din turnul acestei catedrale, minune gotică impunătoare. Mă aflu în dreptul faţadei de vest, privind cele trei portaluri care constituie intrarea principală în catedrală, deasupra cărora tronează falnice cele două turnuri gotice înalte de 69 de metri. „Şarpele” uriaş format de turiştii ce-şi aşteaptă răbdători rândul să intre în catedrală nu ne sperie, aşa că înainte de a vedea interiorul lung de 132 de metri, lat de 50 de metri şi înalt de 35 de metri, îmi adun grupul de turişti pentru câteva explicaţii.
Portalul central, cel mai mare dintre cele trei existente, este separat de un stâlp cu o statuie a lui Iisus, iar deasupra celor două uşi masive din bronz se află scene din Judecata de Apoi, avându-l în centru pe Iisus, pe Fecioara Maria, Sf. Ioan şi îngerii; sub acest nivel sunt cei binecuvântaţi şi cei damnaţi, iar în partea de jos Reînvierea. În nişele din stânga şi din dreapta se află statui ale celor 12 apostoli.
Portalul din dreapta, prin care se face şi intrarea în catedrală, este portalul Sfintei Ana, datând din 1160 – 1170. Pe stâlpul dintre cele două uşi se află statuia Sfântului Marcel, iar deasupra Fecioara între doi îngeri, având de ambele părţi pe episcopul Maurice de Sully, ctitorul catedralei şi pe Ludovic al VII-lea, cel care a sfinţit-o în secolul XII.
Portalul din stânga, cel prin care se iese din catedrală, este socotit cel mai rafinat dintre cele trei şi se numeşte Portalul Fecioarei. Pe stâlpul despărţitor între cele două uşi vedem o statuie a Fecioarei cu Pruncul, iar deasupra, tot în trei registre, ca şi la celelalte două uşi (portaluri), vedem Moartea, Proslăvirea şi Adormirea Maicii Domnului. Deasupra celor trei portaluri se află Galeria Regilor, cu 28 de statui reprezentând regii Israelului şi ai Iudeii din Vechiul Testament. Ele sunt doar copii, deoarece în 1793, revoluţionarii, crezând că sunt statui ale unor regi francezi, le-au aruncat de pe frontispiciul catedralei; fragmente din statuile originale, găsite în 1977 în urma unor excavaţii, pot fi văzute în Muzeul Cluny.
Nu poţi intra în catedrală înainte de a admira fereastra rozetă, caracteristică stilului gotic, cu diametrul de 10 metri, construită între 1220 – 1225. Descrierea nu ar fi completă dacă nu am pomeni de grupul statuar din dreapta pieţei (Parvis) reprezentând statuia lui Charlemagne (Carol cel Mare) şi a celebrilor săi cavaleri Roland (vezi Cântecul lui Roland) şi Olivier.
Catedrala. Construcţia catedralei a început în 1163 sub Episcopul De Sully, continuată apoi cu altarul, navele, faţada, până pe la 1200, turnurile fiind terminate în 1245. Se poate spune că biserica a fost finalizată în 1345, pentru ca peste câteva secole, în timpul Revoluţiei Franceze, să fie în pericol de a fi demolată. Reconstruită în 1802, este doi ani mai târziu, în 1804, locul de încoronare ca împărat a lui Napoleon I. După ce împărtăşesc aceste câteva informaţii grupului, ne aşezăm la coadă şi după controlul de securitate intrăm în…
Interiorul catedralei. Având o lungime de 132 metri, ea poate adăposti aproximativ 9000 de oameni. Este separată în nave şi patru naosuri de către stâlpi cu un diametru de circa 5 metri. Capelele se succed una după alta cu opere de artă din sec. XVII – XVIII (de remarcat statuia Fecioarei cu Pruncul – Notre Dame de Paris). Ferestrele sunt încântătoare, cu minunate vitralii. Orga cu 110 clape şi 6000 de tuburi este cea mai mare din Franţa. Mormintelor numeroşilor episcopi sunt dedesubtul corului, iar tezaurul cu manuscrise medievale, vase din aur şi argint şi raclele pentru moaştele sfinţilor întregesc acest monument de artă gotică.
Las timp liber grupului meu pentru o cafea şi mici cumpărături, în timp ce eu dau o raită în vecinătatea Parvisului (pieţei) pentru a vedea Biserica Sainte Chapelle, una dintre cele mai frumoase ale Parisului.
Traversez strada şi după un control strict de securitate (biserica se află în curtea Palatului de Justiţie) şi obişnuita coadă la bilete, intru în această „minune” – o biserică pe două nivele cu o arhitectură măiastră şi vitralii cum puţine pot fi văzute în lume. Biserica a fost construită la ordinul lui Ludovic al IX-lea cel Sfânt în 1248 pentru a adăposti coroana de spini a lui Iisus. Printr-o scară interioară, de la nivelul inferior, ajung la nivelul superior care are 38 m lungime, 17 m lăţime şi 20 m înălţime, acea parte a bisericii rezervată pentru rege, familia regală şi curtea regală. Aici elementele de arhitectură sunt reduse la maximum pentru a pune în valoare uriaşele 15 fâşii de vitralii înalte de aproape 15 m, de o mare frumuseţe şi diversitate, cuprinzând 1134 scene din Vechiul şi Noul Testament, vitralii ce acoperă 620 mp, datând din sec. XIII. Aş sta ore întregi să le privesc, dar timpul mă presează să mă întorc la grupul meu pentru a ne continua programul.
Întâlnirea este, ca de obicei, însoţită de emoţii: suntem toţi, întârzie cineva, s-a rătăcit cineva? Din fericire, echipa e completă. Privim din nou cu admiraţie la bouquiniştii cu cărţile lor rare şi vechi, la pictorii ce împânzesc cheiul Senei şi traversăm prin circulaţia nebună, furnicarul de turişti, trecând pe lângă cunoscutele cafenele în aer liber, urcând pe bulevardul Saint Michele către Montparnasse, Sorbona şi Cartierul Latin. Urcăm uşor şi în partea dreaptă apare clădirea cenuşie, dar impunătoare a Sorbonei, una dintre cele mai cunoscute, apreciate şi râvnite universităţi din lume. Este aflată în Cartierul Latin, numit aşa deoarece până la Revoluţia Franceză cursurile erau predate aici în limba latină şi pentru că profesorii şi studenţii ce locuiau aici foloseau limba latină. Sorbona fost fondată de Robert de Sorbon – confesorul lui Ludovic al IX-lea cel Sfânt – care înfiinţează aici un colegiu în care studenţilor mai săraci le era predată teologia. Cu timpul s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, ajungând să fie astăzi la fel de renumită ca britanicele Oxford sau Cambridge. Cartierul este şi astăzi locul favorit al profesorilor, studenţilor sau artiştilor – boema Parisului. Lăsăm în urmă Sorbona şi curând ajungem în capătul bulevardului, într-o minunată grădină – parc…
Grădinile Luxembourg
O oază de linişte într-un Paris zgomotos, un plămân verde cu alei, statui ale reginelor Franţei sau ale altor femei, opere de un mare rafinament, alei umbroase mărginite de bănci, un mare lac octogonal pe care te poţi plimba cu barca, fântâni superbe, cum ar fi Fântâna di Medici sau Fântâna celor Patru Continente, lucrare în bronz reprezentând patru femei ce sprijină globul pământesc, fiecare reprezentând un continent (cel de-al cincilea nu este reprezentat din motive de simetrie), arbuşti şi bineînţeles Palatul Luxembourg, sediul Senatului Francez (camera superioară), aflat pe o latură a parcului.
Acesta a fost construit la dorinţa Mariei din Medici, care după moartea regelui Henric al IV-lea, s-a hotărât să părăsească Luvrul şi să locuiască într-un palat care să-i reamintească de Florenţa sa natală. Aşa se face că palatul seamănă cu Palatul Pitti din Florenţa. Construcţia a început în 1615 pe terenul achiziţionat de la ducele Francois de Luxembourg şi a fost terminată în 1631. În timpul Revoluţiei Franceze a fost folosit ca închisoare, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, în Franţa ocupată, a fost sediul aviaţiei germane, pentru ca după război să devină sediul Senatului Francez. În faţa peluzei, stau pe o bancă şi admir faţada impresionantă cu coloane şi frumosul orologiu flancat de statui. Ne odihnim o vreme picioarele obosite şi uşor umflate, apoi părăsim parcul şi ne îndreptăm spre…
Panteon
Nicio vizită în Montparnasse sau dealul Sfintei Genevieve nu ar fi completă fără o vizită la Panteon, care iniţial s-a numit Biserica Sf. Genevieve. Construcţia sa a început în 1758 şi a fost terminată în 1790. Distanţa între Grădini şi Panteon este mică, aşa că pornim într-o scurtă plimbare. Într-o piaţă, având în dreapta Primăria Arondismentului/ sectorului 5 şi în stânga Facultatea de Drept, ambele construcţii monumentale, vedem dominând Panetonul, care aduce cu un templu grec, frontonul său sprijinindu-se pe numeroase coloane.
Acesta este decorat cu o alegorie reprezentând „Naţiunea între libertate şi istorie”, iar pe frontispiciul său sunt scrise cuvintele: „Marilor oameni, patria recunoscătoare”. Panteonul – locuinţa zeilor antici – a fost transformat din biserică într-o necropolă a marilor oameni francezi în timpul Revoluţiei Franceze. În formă de cruce greacă, acesta are o lungime de 110 m, 82 m lăţime şi o înălţime de peste 80 m, cu 425 de trepte ce duc spre impresionantul dom ce domină Cartierul Latin. Devine Panteon Naţional în 1885, la funeraliile lui Victor Hugo. Aici pot fi văzute mormintele lui Emil Zola, Voltaire, Alexandre Dumas, Marie Curie, Jean Jacques Rousseau sau André Malraux. Restul zilei îl rezerv pentru a vizita Centrul Pompidou, unde ştiu că se află o reproducere a atelierului marelui nostru sculptor: Constantin Brâncuşi, sărbătorit şi la noi anul acesta.
(VA URMA)
Alex. Blanck
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!