CĂLĂTOR PRIN LUME. Cairo, între Nil şi Sfinx (3)

Ne continuăm azi călătoria în fascinantul Cairo. După ce în episoadele anterioare am vizitat Muzeul Egiptean de Antichităţi, apoi Citadela şi Oraşul Morţilor şi am vorbit despre blestemul lui Tutankamon, azi mergem mai departe pentru a vedea… 

Piramidele, Sfinxul şi Papirusul 

După un somn odihnitor, mă trezesc devreme, în lumina soarelui deşertic şi de la fereastra camerei privesc imaginea de neuitat a celor trei piramide din apropierea hotelului în care sunt cazat: Kheops, Khephren şi Mikerinos, situate pe platoul stâncos de la Giza (Gizeh), situat la 16 km de centrul Cairoului. Piramidele faraonice sunt singurele vestigii rămase dintre cele şapte minuni ale lumii antice, pe care îmi face plăcere să vi le amintesc. În afara piramidelor, mai sunt considerate minuni ale lumii antice Colosul din Rhodos, Statuia lui Zeus din Olimpia, Templul lui Artemis din Efes, Mausoleul de la Helicarnas, Farul din Alexandria şi Grădinile Suspendate ale Babilonului. 

După un mic dejun consistent, autocarul ne duce pe un drum ce urcă în serpentine spre această lume mirifică a piramidelor şi a Sfinxului. După ce lăsăm autocarul în parcare, ieşim în aerul fierbinte al dimineţii şi observăm cu surprindere ordinea ce domneşte pe platou. Îmi amintesc una din primele mele vizite făcute aici, când erai sufocat de conducătorii de cămile, de cai ori de trăsuri, care se străduiau din răsputeri, uneori depăşind limita bunului simţ, să te facă să le accepţi oferta unei scurte plimbări. Din anul 2008, însă, autorităţile au construit un gard de 19 km în jurul platoului şi acum aceste călătorii pentru amatori se pot face în condiţii civilizate şi de siguranţă. Din parcare ajungem în mijlocul platoului şi în afară de imensitatea blocurilor de piatră, cântărind fiecare peste două tone, eşti impresionat de felul în care cele trei piramide sunt aşezate în diagonală, în aşa fel încât umbra uneia să nu cadă asupra celeilalte. Vechimea lor trece de 4500 de ani şi este dovedită, printre altele, de un vechi dicton arab care spune: „Omul se teme de timp, iar timpul se teme de piramide”. Ne pregătim să intrăm în…

Marea piramidă a lui Kheops 

Egiptenii o numesc Khufu şi este cea mai veche şi mai înaltă dintre toate, estimându-se că ar fi formată din 2,3 milioane de blocuri de calcar, fiecare cântărind în medie 2,3 tone (despre felul în care au fost cărate până aici şi ridicate vom vorbi în alt capitol). Înălţimea iniţială a fost de 146 de metri, astăzi având „doar” 137 de metri, ea pierzând din înălţime datorită intemperiilor. 

Iniţial era în întregime acoperită cu calcar, aşa cum se mai poate vedea în vârful celei de-a doua piramide, Khephren. Se spune că Napoleon, cel care a cucerit Egiptul în 1798, ar fi calculat că piatra folosită pentru marea piramidă ar fi putut ajunge pentru construirea unui zid de un metru înălţime în jurul Franţei. Mai mult, se afirmă că acesta ar fi stat o noapte în piramidă, ieşind a doua zi tulburat şi nedorind să spună ce s-a întâmplat acolo. În 1954 s-au descoperit peste 1000 de componente din lemn de cedru ale unei bărci solare, la baza acestei piramide, barcă solară care poate fi văzută astăzi într-un mic muzeu aflat la marginea platoului, în drum spre Sfinx. Astfel de bărci, ce existau în majoritatea mormintelor faraonilor, erau necesare acestora în drumul lor în lumea de apoi. 

Ne pregătim să intrăm în marea piramidă, nu înainte de a asculta sfatul ghidului nostru, adresat celor ce suferă de claustrofobie, care sunt sfătuiţi să rămână afară. Avertismentul lui mă duce cu gândul la o altă vizită, când un ghid bulgar, un munte de om, era gata să leşine după doar câţiva paşi făcuţi în interiorul piramidei. Intrarea se face printr-o nişă situată la câţiva metri deasupra solului, pe faţa exterioară a piramidei. De la intrare şi până în camera mortuară (care este aproape goală, având doar un sarcofag gol din granit), drumul nu este prea uşor. După ce cobori un culoar lung şi îngust şi apoi o pantă cu trepte din lemn unde te poţi sprijini de o balustradă, străbaţi o porţiune în care poţi merge doar aplecat, orice ridicare rămânând „marcată” pe spatele tău de piatra de deasupra (mult timp am avut şi eu pe spate un astfel semn). Ajungem în cele din urmă în centrul piramidei, mândri de efortul făcut, după care ne întoarcem la soare, satisfăcuţi de gândul că facem parte dintre cei 300 de vizitatori ce pot intra zilnic aici. Apoi ne continuăm drumul trecând pe lângă cea de-a doua piramidă…

Piramida lui Khephren (Khafre)

Construită de fiul lui Kheops, este singura care păstrează în vârf aspectul original, pe vremea când piramidele erau placate cu calcar. Piramida este mai mică în înălţime decât cea a lui Kheops, deşi pare chiar mai înaltă datorită poziţiei sale şi din păcate astăzi nu poate fi vizitată, întrucât doar două piramide sunt deshise zilnic. Puţin mai departe, panglica de asfalt a şoselei ne duce spre cea de-a treia şi ca mai mică dintre piramide…

Piramida lui Mikerinos (Menkaura)

Înaltă de doar 66 metri, a fost construită de Mikerinos, fiul lui Khephren. Egiptologii susţin că dimensiunile sale mai mici s-ar putea datora lipsei de strălucire a faraonului şi imposibilităţii sale de a strânge forţa de muncă necesară construirii unei piramide. 

După cum susţinea Herodot, la construirea piramidei lui Kheops au lucrat peste 100.000 de sclavi, în trei schimburi, timp de 30 de ani. Câţiva membri ai grupului intră şi în aceasta, în timp ce restul îi aşteaptă afară, răcorindu-se cu un suc şi preferând să se delecteze pivind cele trei mici piramide de lângă intrarea în Mikerinos.

În scurt timp grupul se reuneşte şi coborâm cu autocarul o pantă uşoară, de 350 de metri, trecând pe lângă templul regelui Khephren spre…

Sfinx

Din copilărie mi-a plăcut istoria şi printre lucrurile ce mi-au rămas în memorie se numără şi numele celor trei faraoni enumeraţi anterior, împreună cu imaginea Sfinxului, aşa cum o văzusem în cărţile de istorie. În copilărie, petrecându-mi vacanţa la Muntele Roşu din Munţii Ciucaş, am văzut un sfinx care se numea Sfinxul Bratocei şi îmi imaginam cum ar arăta cel din Egipt. Mai târziu am citit despre întrebările Sfinxului Înaripat din Theba, care îi devora pe cei ce nu puteau răspunde la întrebarea: „Ce are o singură voce, mai întâi merge în patru picioare, apoi în două şi la sfârşit în trei?”, sfinx care la răspunsul corect al lui Oedip – „Omul” – , s-a sinucis. 

Iată-mă acum în faţa enigmaticului Sfinx despre care nimeni nu poate spune cu precizie când a fost construit, unii susţinând chiar că a fost „plantat” aici de o civilizaţie extrterestră înainte chiar de existenţa Egiptului. Totuşi, majoritatea arheologilor consideră că Sfinxul, cel ce are cap de om şi corp de leu, a fost construit în timpul faraonului Khephren (2558 – 2532, în.Hr.) şi că l-ar reprezenta pe acesta. Cert este faptul că acesta reprezintă cel mai vechi monument de sculptură din Egiptul Antic. După vizita prin coridoarele asemănătoare unui labirint din templul regelui Khephren, ies pe platoul din faţa Sfinxului şi privesc cu admiraţie la ceea ce egiptenii numeau „abu al hol”- tatăl groazei sau tatăl terorii. De-ar putea vorbi, câte ne-ar putea spune! Despre mamelucii care au tras cu tunul în el, zdrobindu-i o parte din faţă, despre ostaşii lui Napoleon care i-au tăiat nasul, despre barba sa faraonică ce se află la Muzeul Britanic din Londra şi în primul rând ne-ar putea vorbi despre faraonul Tuthmosis al IV-lea (1400 – 1390 î.Hr.), despre care legenda spune că „obosit după o vânătoare, a adormit în apropierea Sfinxului, care i s-a arătat în somn şi l-a rugat să-l dezgroape din nisipul ce-l acoperea, promiţându-i în schimb tronul Egiptului. Acesta l-a ascultat şi astfel Tuthmosis a devenit regele Egiptului”. 

Această legendă poate fi auzită chiar „din gura” Sfinxului, în cadrul unui excepţional spectacol de sunet şi lumină ce are loc în fiecare seară pe platoul din faţa sa. Pentru a avea o imagine mai completă, trebuie spus că, sculptat în gresie moale, uşor de erodat, Sfinxul a ajuns astăzi la o lungime de 73 de metri şi o înălţime de 20 metri şi că în secolul XIX, un arhitect italian, Giovani Caviglia, l-a scos la lumină. El a găsit şi o stelă a lui Tuthmosis (stela fiind o piatră verticală folosită în lumea antică drept monument funerar), ceea ce întăreşte legenda cu visul acestuia. La origini s-a numit Hor-em Akhet (Horus care este la orizont), pentru ca mai târziu să fie numit de greci Harmakis.

În timp ce port un dialog imaginar cu Sfinxul, un puşti îmi solicită, într-o engleză surprinzător de bună, să-i cumpăr una din statuetele ce reprezintă Sfinxul sau pe zeiţa Nefertiti. Impresionat de ofertă, cumpăr câte una fin fiecare, ocazie cu care ne împrietenim. Aflu astfel de la el că, alături de alţi vânzători ambulanţi, „acoperă” întreaga zonă dintre Sfinx, KFC-urile din apropiere şi magazinul de parfumuri din mica piaţă cu produse agricole. Îmi povesteşte cât este de greu, concurenţa fiind mare; se plânge că uneori poliţia îi goneşte şi că mai trebuie să meargă şi la şcoală, dar că face toate astea pentru a-şi ajuta familia. La finalul discuţiei îi promit că la următoarea vizită îi voi aduce rechizite din România. Din păcate, săptămâna următoare, când am revenit în Egipt încărcat cu caiete, creioane şi pixuri, nu l-am mai văzut, dar am primit promisiunea personalului parfumeriei din piaţă, care îl cunoştea, că i le vor înmâna, ceea ce sper că s-a şi întâmplat. 

După tradiţionalele fotografii, adunăm toţi membrii grupului şi parcurgem pe jos mica distanţă până la…

O testare de parfumuri

Orice tur al Cairoului include vizita la o parfumerie şi una la o fabrică de papirus. La intrarea în parfumerie suntem întâmpinaţi cu obişnuita amabilitate orientală, aşezaţi în cerc pe banchetele din pluş roşu într-una din cele trei săli şi întrebaţi ce dorim să bem: ceai, cafea sau suc. 

Apoi începe spectacolul. Ni se dă o listă cu circa de 25-30 de sortimente de parfum sau esenţe, după care un angajat anunţă parfumul şi ne atinge cu o mostră pe braţ, iar fiecare dintre noi marchează pe listă ceea ce i-a plăcut şi ar doreşte să cumpere. Vă imaginaţi cât de frumos mirosim toţi la sfârşit! Cei ce se hotărăsc să achiziţioneze parfumuri, îşi găsesc cumpărăturile în cutii din lemn, frumos împodobite, la casă, unde se fac şi plăţile. De aici plecăm cu autocarul spre…

Atelierul de papirus

Suntem întâmpinaţi cu aceeaşi amabilitate, ni se oferă băuturi calde sau reci, apoi începând din grădină, unde vedem planta de papirus, urmărim procesul de formare a acestuia, de la plantă şi până la decoraţiunile de pe el. Papirusul (Cyperius papyrus) este o plantă acvatică, asemănătoare trestiei sau rogozului, cu o tulpină ce poate ajunge până la 5 metri. Măduva spongioasă este tăiată în secţiuni, întinsă pe o suprafaţă plană şi legată pe margini, apoi se adaugă un al doilea strat şi se presează cu un fel de făcăleţ. Straturile umezite se lasă să se usuce la soare, apoi sunt presate şi curăţate pentru a deveni mai subţiri, după care merg în atelier pentru a fi pictate cu motive faraonice sau cu hieroglife. Vechii egipteni foloseau papirusul pentru pânza de corabie, ţesături, rogojini, dar în special ca hârtie pentru scris. Îmi aleg şi eu un model frumos colorat, pe marginea căruia rog să fie scrise cu hieroglife, pe o parte şi pe cealaltă, numele meu şi al soţiei, sub formă de cartuş, având-o în mijloc pe Zeiţa Hathor – Zeiţa Bucuriei şi a Plăcerii şi crucea Ankh, simbolul vieţii. La plecare, în sulul de carton în care se află papirusul este pus şi un certificat autenticitate, existând sunt şi multe falsuri cu „papirusuri” din coji de banană. 

Şi pentru că avionul spre casă este abia la miezul nopţii, programul include petrecerea serii în grădina unui club de noapte, unul din numeroasele cluburi de pe Bulevardul Piramidelor. Pe cât este ziua de cald, pe atât de rece este seara. Cina este însoţită de un program artistic cu dansuri africane, cu fantastice dansatoare din buric, categoric cele mai bune din lume şi cu incredibilii „dervişi rotitori”, cei ce se pot învârti de zeci de ori în fustele lor largi şi multicolore, fără să ameţească, dansând „Sufi” în ritmul tobelor şi al fluierelor, într-o stare hipnotică, greu de înţeles pentru noi, cei care ameţim doar privindu-i. 

Ne aflăm la capătul a două zile pline în care am văzut lucruri de neuitat. O vizită în Egipt şi în Cairo, asemenea unei vizite în Israel, trebuie făcută măcar o dată în viaţă, pentru tot ceea ce reprezintă ele în istoria civilizaţiei. 

Alex. BLANCK