Știri

Bulevardul Nicolae Bălcescu va fi radical modernizat

Am trăit s-o vedem și pe asta! Denivelările adânci din carosabilul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu (porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la intrarea în oraș și benzinăria OMV Petrom), vor deveni istorie, iar strada va fi reabilitată în profunzime. Este a doua arteră de acces în oraș, după Calea Dacia, pe care este permis traficul greu, ceea ce face ca, în zilele călduroase de vară, denivelările în asfaltul moale să se adâncească într-atât de mult, încât până și deplasarea camioanelor mari se face cu greutate, nemaivorbind de traficul autovehiculelor. 
Firma constructoare este urmărită cu atenție de către funcționarii din Primăria Câmpina. Lucrătorii au săpat la mare adâncime pentru a înlătura toate straturile vechi. A fost pus noul strat de pietriș, tasat cu grijă, peste care se vor turna cele două straturi de bitum de bună calitate, pentru a rezista traficului greu. Vechiul covor asfaltic a fost turnat cu bitum de slabă calitate, ceea ce a permis deteriorarea rapidă a infrastructurii stradale din această zonă a municipiului. Frontul de lucru este impresionant, deoarece pentru realizarea investiției au fost aduse zeci de utilaje și camioane grele. Intrarea principală în incinta hipermarketului Kaufland rămâne blocată, accesul făcându-se în continuare numai din strada care trece prin spatele marelui complex comercial. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare