Știri

Baza de Tratament a Spitalului SanConfind – specializată și în terapia durerii

În „Baza de Tratament și Recuperare Medicală” din cadrul Spitalului SanConfind Poiana Câmpina, printre cele mai dotate unități de acest fel din țară, pacienţii vor beneficia de numeroase dispozitive, echipamente şi aparate medicale realizate la cele mai înalte standarde europene. Printre ultimele achiziţii se numără aparatura medicală cu ajutorul căreia se aplică modernele și performantele proceduri folosite in “terapia durerii”. Terapia Shockwave (“undă de șoc” – în engleză) reprezintă o relativă noutate pe piața medicală din nordul judeţului, fiind folosită cu succes pentru tratarea durerilor de calcaneu, genunchi, șold, spate, umăr și nu numai. În cazul “terapiei durerii” sunt utilizate undele de şoc (pentru dureri cronice ale sistemelor muscular și osteo-articular). Procedura are la bază generarea de energie înaltă într-un timp foarte scurt, cu o viteză care depășește viteza sunetului. Unda de șoc creează presiune asupra țesuturilor afectate, ceea ce duce la creșterea permeabilității celulare. Se stimulează astfel microcirculația și metabolismul celular, grăbindu-se vindecarea, precum și dizolvarea depunerilor de calcar. La Baza de Tratament a Spitalului SanConfind, prin aceasta terapie se tratează: durerile de genunchi, durerile de șold, de umăr, de cot și de spate (punctele dureroase la nivelul musculaturii paravertebrale), durerile de la nivelul tendonului achilean, precum şi cele provocate de pintenii calcaneeni, leziunile tegumentare cronice (ulcere varicoase) etc. 
De la Chatanooga la Câmpina
Aparatul pentru terapia durerii intrat în dotarea Bazei de Tratament SanConfind este produs de cunoscuta firmă americană de aparatură medicală Chatanooga (cu sediul în oraşul cu acelaşi nume) și folosește undele de șoc pe două canale, cu  posibilitatea cuplării a doi aplicatori simultan. Presiunea maximă la care aparatul poate lucra este de 5 bari (cea minimă fiind de 1,4 bari). Modul de lucru este continuu sau pulsat, frecvența pulsatorie încadrându-se între limitele 0,5 și 20 Hz. Există, de asemenea, posibilitatea vizualizării pe ecran a puterii maxime/medii, precum și a vizualizării simultane a tuturor parametrilor (pe un afișaj tip LCD tactil, color, de înaltă rezoluție). Se pot memora numeroase informații despre profilul dureros al pacientului. Programele se salvează direct în memoria aparatului sau pe carduri de memorie. Protocoalele clinice prestabilite se pot grupa în funcție de zonele anatomice tratate.  Poziționările corecte ale aplicatorilor apar și ele pe afișaj. Aparatul este livrat cu o librărie grafică anatomică și patologică (planșe full-color ce se pot vizualiza direct pe ecranul aparatului) și cu o bibliotecă didactică (informații referitoare la efectele terapiei, contraindicații, lista opțiunilor de tratament, o sinteză a parametrilor de tratament disponibili etc). 
Carduri de memorie pentru personalizarea pacienţilor
Cardurile de memorie pentru tratamentele pacienților se pot personaliza: cu numele pacientului, scala de durere înainte de tratament, scala de durere după tratament, tipul de durere înainte de tratament, tipul de durere după tratament, zona de tratament etc. Funcția de ajustare optimă a energiei permite creșterea energiei într-un ritm automat, continuu, până la limita stabilită de operator. Există numeroase aplicații în diferite afecțiuni: patologie musculară, acupunctură, trigger points, masaj medical, activarea circulației. Cu cele două două canale programabile și posibilitatea conectării a doi aplicatori simultan, cu programe terapeutice prestabilite și spații libere pentru memorarea programelor cadrelor medicale, cu un afișaj color high-tech, diametru 15 cm, pentru vizualizarea parametrilor terapeutici (energie, puls, frecvență etc), cu caracteristici tehnice deosebite (frecvență impuls: 0,5 – 21 Hz, presiune maximă la ieșire – 5 bari, amplitudine impuls de aprox. 6-12 ms), cu carduri pentru memorarea tratamentelor pacienților și multe alte facilități, modelul 2074 Intelect RPW din dotarea Bazei de Tratament reprezintă unul dintre cele mai performante aparate pentru terapia durerii cu unde de șoc. Undele sale de presiune radială oferă soluții noninvazive pentru multe patologii cu țesut moale. Terapia este indicată pentru stări care sunt, în mod normal, foarte dificil de tratat. Astăzi, ea este utilizată tot mai mult pentru numeroase aplicații terapeutice. Efectele undelor cu presiune radială includ: reducerea durerii (teoria Gate Control), metabolism mai bun, deoarece undele de șoc influențează țesuturile la nivel celular, efect de revascularizare, în cadrul căruia fluxul de sânge reînnoit promovează vindecarea și regenerarea țesutului, precum și recuperarea tonusului muscular.
Metoda deep-oscillation, un tratament modern şi eficace
Metoda deep-oscillation este o altă metodă nouă de tratament în terapia durerii, care şi-a dovedit din plin eficacitatea. Structura specială a aparatului permite crearea unor oscilaţii eficiente din punct de vedere biologic în ţesuturile supuse tratamentului prin folosirea forţei de atracţie electrostatică şi a frecării. Spre deosebire de alte tratamente, aceste oscilaţii plăcute au efecte de intensitate agreabilă, dar care acţionează în profunzime asupra tuturor tipurilor de ţesuturi (cutanat, conjunctiv, adipos subcutanat, muşchi, vase de sange şi vase limfatice). În ritmul frecvenţei selectate, segmentul de ţesut aflat sub tratament este atras electrostatic şi apoi respins, fapt care are ca rezultat o oscilaţie rezonantă cu efect profund şi de durată. Se doreşte ca printr-un lucru mecanic minim efectuat să se obţină o pătrundere în profunzime a oscilaţiei rezonante. Acest efect conduce la o recuperare a flexibilităţii şi a mobilităţii între fibre şi straturi individuale, la fel ca şi la dezvoltarea şi îmbunătăţirea irigării ţesuturilor. Au fost demonstrate clinic următoarele efecte fiziologice ale metodei deep-oscillation: foarte eficient în reducerea durerii; anti-inflamator; eficient în reabsorbţia edemelor; stimulează vindecarea rănilor; antifibrotic; îmbunătăţeşte troficitatea; reduce eritemul (roşeaţa); are efect de detoxificare; îmbunătăţeşte calitatea ţesuturilor. Așadar, avantajele terapiei deep-oscillation sunt multiple. Ea se folosește în tratamentul traumelor acute pre- și post-operatorii. Are aplicabilitate chiar şi în cazul condiţiilor de durere puternică, deoarece efectul terapiei poate fi obţinut prin atingere uşoară. În acest mod, utilizarea este deschisă spre terapii care sunt limitate de contraindicaţii, cum ar fi fracturi, rupturi ale fibrei muscular etc. Terapia se poate folosi și în tratament efectiv al edemelor (accelerarea circuitului limfatic). De asemenea, în tratamentul tuturor tipurilor de accidentări survenite în practicarea diferitelor sporturi (traume acute, subacute sau cronice), precum și în cazul febrei musculare. Aplicabilitatea tratamentului in zonele rănilor deschise (cu folie sterilă, de ex. arsuri, ulceraţii) este și ea de luat în calcul. Aparatul deep-oscillation este aplicabil cu precădere în cazul drenajului limfatic, datorită adaptării precise la starea ţesutului și la selecţia gradelor de presiune. Este posibilă o extensie spre gama interstiţială prin remobilizarea terminaţiilor vasculare. Tehnica de aplicare a tratamentului uşor de învăţat. Ca o concluzie, graţie modului său de acţiune neinvaziv, netraumatic şi foarte eficient, metoda deep-oscillation se pretează foarte bine pentru tratarea următoarelor indicaţii: terapie pre- şi post-operatorie, leziuni traumatice şi afecţiuni neurologice, sindromul durerii, recuperare după antrenament, tratament antiîmbătrânire pentru faţă – gât – decolteu, recuperare după intervenţii de chirurgie plastică, tratament anticelulitic etc.  

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare