Știri

Au început înscrierile în clasa I pentru anul şcolar viitor

Şcoala Centrală, singura instituţie la care nu s-a dat startul înscrierilor!

Până la 20 martie trebuie să se încheie înscrierile în clasa I pentru anul şcolar 2009-2010. În aceste condiţii, la cele mai multe şcoli generale au şi început înscrierile.Cu o singură excepţie – Şcoala Centrală, fosta Generală 2. Nimeni nu a putut explica decizia conducerii acestei şcoli ca înscrierile să se desfăşoare în perioada 2 – 19 martie. În absenţa directorului Necula, celelalte cadre didactice au ridicat din umeri atunci când au fost întrebate de motivele care stau la baza acestei decizii, în condiţiile în care toate celelalte şcoli din Câmpina sunt în plin proces de înscriere a viitorilor şcolari.Astfel, la Şcoala “Ion Câmpineanu” sunt preconizate trei clase I, iar până în acest moment s-au înscris 28 de copii. Nu se pune, însă, problema să nu se realizeze cele trei clase, pentru că, după desfiinţarea Şcolii Generale nr. 5, pentru copiii din cartierul Slobozia aceasta este cea mai apropiată instituţie de învăţământ. La Şcoala Generală nr. 3, din cartierul Voila, este preconizată o clasă, pentru care s-au înscris deja 10 copii.La Şcoala Generală nr. 4, care funcţionează pe Strada Goleşti, dar aparţine de Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, s-au înscris 32 de copii.La Şcoala Generală nr. 6, din cartierul Turnătoriei, este preconizată o singură clasă pentru care s-au înscris 11 viitori şcolari.Mult mai multe clase are în vizor conducerea Şcolii “B.P. Hasdeu”. Aici sunt preconizate trei clase pentru care s-au înscris 25 de elevi, dar conducerea nu are nici o emoţie că toate locurile vor fi ocupate, ba, mai mult, la fel ca şi în anii trecuţi, la un moment dat vor fi nevoiţi să mai refuze copii.În fine, dar nu în cele din urmă, la Şcoala Generală nr. 8 s-au înscris 30 de elevi pentru trei clase.Conform normelor elaborate de ministerul de resort, numărul de elevi dintr-o clasă trebuie să fie cuprins între 16 şi 30, doar în situaţii speciale, pentru localităţile izolate, acceptându-se crearea de clase sub acest număr minim de elevi.În Câmpina nu se pune problema să nu se înscrie suficienţi elevi pentru toate clasele preconizate. Şi asta pentru că, pe de o parte, estimarea se face în funcţie de datele din recensămitele efectuate de şcoli, iar, pe de altă parte, pentru că şi din afara localităţii vin destui copii pentru a se înscrie în clasa I la o şcoală de… oraş!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare