“Pentru ca există o poveste. O poveste cu şi despre oameni. Entuziaşti, curajoşi, nonconformişti, spontani şi sinceri. Fish Eye FEST spune povestea acestor oameni, oferind o experienţă cultural-alternativă ce asociază într-un mod inedit artele şi tradiţia pescuitului cu turismul cultural şi cu istoria locală a sudului Dobrogei.”
Aşa este descris festivalul pe site-ul oficial, un festival organizat de Asociaţia Ad Patres. Şi chiar aşa s-a întâmplat la Vama Veche, într-un final de săptămână incendiar. A fost un eveniment deosebit, susţinut şi de către Asociaţia Pro Câmpina, printr-o participare de excepţie. Corturile organizaţiei non-profit au fost atracţia turiştilor, acestea fiind decorate original, în spiritul festivalului. Juvelnicele, minciogurile, scoicile, lansetele au creat un mic univers pescăresc, dar ceea ce a completat imaginea au fost faimoasele bibelouri de pe vremea bunicilor, acei peşti de sticlă nelipsiţi odinioară din casele românilor… şi din corturile Asociaţiei. Şi nu au fost aşezaţi la întâmplare! Cel mai mare peşte a tronat pe un televizor acoperit cu un milieu.
Ideea i-a aparţinut preşedintei Pro Câmpina, Irinel Dumitraşcu care ne-a declarat: “Nu am dorit să schimbăm spiritual Vămii, ci doar să dăm o altă consistenţă acestor zile de vacanţă. Arta a fost la ea acasă prin muzică, pictură, work-shop-uri, stand-up comedy, proiecţii filme, Arta Peştelui la Plită, Olăritul în Ceramică Rece şi Fine Art-ul în fotografia de peisaj. Am participat şi am susţinut un line-up eclectic care a ridicat nivelul decibelilor de 1 şi 2 mai, o multitudine de activităţi interactive. Festivalul a avut patru componente gândite special pentru fiecare turist: ascultă, priveşte, cunoaşte şi experimentează! Au fost minunate aceste zile şi pline de oameni frumoşi!”
În cele două corturi ale Asociaţiei Pro Câmpina au fost expuse picturi şi artă decorativă purtând semnăturile a două artiste amatoare din oraşul nostru, Iulia Dupu şi Andreea Ştefan.
Asociaţia Pro Câmpina a reprezentat cu cinste municipiul nostru la festivalul recent încheiat la Vama Veche, căutând să fie o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care caută şi apreciază adevăratele valori ale existenţei umane.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!