După câteva săptămâni de pauză, timp în care cei mai mulţi s-au aflat în concedii, vinerea trecută, Cafeneaua Liberală Brătianu şi-a deschis, din nou, porţile. Astfel, cei interesaţi de petrecerea a cătorva ceasuri pentru a savura o cafea bună şi pentru a lua parte la o discuţie interesantă au răspuns prezent invitaţiei lansate de organizatorul acţiunii, Florin Frăţilă. Ajunsă la cea de-a patra ediţie, Cafeneaua a strâns, de data acesta, 13 persoane, printre care şi 3 elevi de liceu. Se poate spune că atmosfera de acolo i-a „prins” pe participanţi, având în vedere că, mai bine de jumătate dintre persoanele din sală, nu se aflau acolo pentru prima dată, devenind prezenţe constante în cadrul Cafenelei. „Exerciţiu de sinceritate: Suntem sau nu alienaţi social?” a fost tema de dezbatere propusă de Liliana Marcu, temă care s-a dovedit a nu fi deloc facilă. După ce au fost oferite celor prezenţi în sală câteva definiţii ale alienării sociale, participanţii au luat cuvântul, tratând problema prin prisma propriilor experienţe. Dacă unii s-au arătat destul de puţin afectaţi de această problemă, spunând că se simt bine integraţi în societate, au fost şi alţii care au spus că relaţionarea cu cei din jur, precum şi modelele pe care societatea le scoate în faţă nu fac decât să sporească sentimentul de alienare. Poate cel mai interesant punct de vedere a fost chiar al celei care a propus tema, şi care a explicat că, deşi, se află, prin prisma meseriei, într-un contact permanent cu oameni cât se poate de diferiţi, tot resimte această înstrăinare, acel sentiment că „locul meu nu-i acolo”. „Nu sunt o persoană izolată. Am ceea ce s-ar putea numi o viaţă socială şi profesională destul de activă. Şi totuşi… lipseşte ceva. Acea împlinire socială care îi conferă unui om sentimentul că se simte acceptat şi protejat de comunitate şi că acolo, înlăuntrul acestei micro societăţi se poate valorifica pe sine, se poate dezvolta în acord cu ceilalţi”. Alţii au remarcat că regimul de dinainte de 89 oferea (artificial şi forţat de cele mai multe ori) acel sentiment de unitate, de scop comun. „Exista o anumită tihnă a vieţii sociale: reuniuni de familie, ieşiri la terasă cu colegii de muncă în zilele de salariu, vacanţele în grup, onomasticile serbate la întreprindere”. Societatea actuală, cu siguranţă, nu mai oferă acest tip de comuniune, şi atunci, poate, nu ar trebui să ne mai mire lipsa de implicare a celor mai mulţi oameni în problemele sociale, lipsa de reacţie în faţa nedreptăţilor care ne afectează pe toţi.
