Știri

Alegeri cu scandal

Nu a minţit deloc cine a spus că românii sunt foarte pătimaşi atunci când fac politică. O patimă mult mai puternică şi mai arzătoare decât în cazul altor popoare europene. Atât de arzătoare, încât recentele alegeri din cadrul PNL Câmpina, cu o atmosferă incendiară, chiar au stârnit o vâlvătaie de nedescris în leadership-ul liberal local. Vineri seara, la Casa Tineretului, liberalii câmpineni s-au strâns pentru ca, prin delegaţii lor (după scaunele goale, am putea zice prin chiar toţi membrii de partid), să aleagă Biroul de Coordonare, compus din 17 membri, dintre care un preşedinte şi patru vicepreşedinţi. Şedinţa de alegeri s-a terminat cu un scandal monstruos, care a declanşat o revoltă a consilierilor municipali liberali, jigniţi şi indignaţi de modul în care s-au desfăşurat alegerile. Candidaţi la trei dintre cele patru funcţii de vicepreşedinţi puse în joc, reprezentanţii PNL în Consiliul Local (Rodica Papuc, Daniel Ioniţă şi Florin Frăţilă), au acuzat comiterea unor fraude în timpul şedinţei, înainte de votare. Fraude nu prin măsluirea unor buletine de vot, ci prin presiuni psihice exercitate asupra multor delegaţi, angajaţi ai firmelor deputatului Virgil Guran. Drept pentru care, după numărarea şi validarea voturilor, cei trei au şi demisionat din funcţiile de vicepreşedinţi în care fuseseră aleşi, nemulţumiţi de numărul jignitor de mic de voturi obţinute, în comparaţie cu unii apropiaţi ai preşedintelui Guran, care au fost aleşi în Biroul de Coordonare cu aproape unanimitate de voturi. Dar să vă descriem mai pe larg cum s-au petrecut “ostilităţile”.

Liniştea dinaintea furtunii
Cum vă spuneam mai devreme, şedinţa nu se anunţa deloc a fi una furtunoasă. Poate doar reticenţa cu care au fost ocupate scaunele din primele rânduri de către delegaţii care au preferat ocuparea scaunelor din spatele sălii de şedinţă, să fi constituit un semn de rău augur. Dar la acel moment, nimeni nu se putea gândi la un asemenea semn şi la mascarada de alegeri ce avea să se întâmple. După multe încercări şi invitaţii adresate, de la masa prezidiului, de către deputatul Virgil Guran celor din spatele sălii (“Haideţi, îndrăzniţi, veniţi mai aproape de noi. Sunt atâtea scaune de ocupat, aici, în faţă. Uite, ne spune un reprezentant al presei, cu atâtea scaune goale nici nu vom ieşi bine în poză”),  au fost ocupate, în sfârşit, scaunele din primele rânduri. Liniştea de la începutul şedinţei anunţa, de fapt, furtuna din finalul ei. Înainte de începerea lucrărilor, şi-a făcut apariţia şi preşedintele filialei PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca. Acesta a fost invitat la masa prezidiului, nu înainte de a fi felicitat, deoarece a devenit pentru a doua oară tătic, soţia sa născându-i, pe 14 februarie, al doilea băiat. Mircea Roşca a stat preţ de 30 de minute, după care s-a retras, lumea înţelegând priorităţile proaspătului tătic.

Alegerea preşedintelui Guran, fără probleme
Şedinţa a început liniştit, cu luările de cuvânt ale celor doi candidaţi la funcţia supremă în partid. Pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei au candidat fostul lider, deputatul Virgil Guran, şi fostul vicepreşedinte liberal, Liviu Briciu. La câteva minute după ce Liviu Briciu a început să vorbească despre motivele care l-au determinat să demisioneze, în 2011, din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei municipale (aducând critici dure actualului lider liberal naţional, Crin Antonescu, pentru compromisurile şi alianţele înjghebate de acesta, care au abdicat de la principiile liberalismului), presa a fost invitată să părăsească sala de şedinţă. Din acel moment, tot ce vă putem spune sunt informaţii provenite din sursele noastre din interiorul PNL Câmpina. Discursul bine conturat al lui Liviu Briciu nu a reuşit să convingă decât 12 delegaţi din totalul celor 100, câţi se aflau în sală. Astfel, Virgil Guran a fost ales, într-un mod cu totul previzibil, să conducă destinele liberalilor câmpineni pentru următorii patru ani. Nimeni nu i-a contestat lui Guran câştigarea celui de-al doilea mandat consecutiv, victoria sa cu 88 de voturi “pentru” şi 12 “împotrivă” fiind indubitabilă.

Indignarea consilierilor municipali
Consilierii municipali menţionaţi mai devreme au fost însă revoltaţi de felul cum s-a votat alegerea celor patru vicepreşedinţi, sub presiunea unor indicaţii probabile şi a unor bilete sigure, bilete în care erau trecute numele persoanelor ce nu trebuiau votate în Biroul de Coordonare. Aici, trebuie să facem precizarea că pentru cele patru funcţii de vicepreşedinte au candidat patru persoane, cei trei consilieri municipali amintiţi plus şeful de cabinet al deputatului Virgil Guran şi omul său de încredere, Eugen Popa. Practic, toţi cei patru candidaţi la funcţia de vicepreşedinte ar fi trebuit să fie aleşi fără probleme. Ceea ce s-a şi întâmplat. Nemulţumirea celor trei vicepreşedinţi demisionari a fost generată de încălcarea unor principii democratice pe baza cărora ar fi trebuit să se desfăşoare alegerile, fără intimidări produse de bilete anonime şi de presiunile care, aşa cum afirmă cei trei demisionari, s-au exercitat asupra unei treimi din delegaţi, care au votat aşa cum li s-a impus de la “centru”. În acest fel, votul a circa 30 de delegaţi a fost viciat, fiind, în realitate, dat în mod forţat, iar nu liber exprimat.

Revolta
În urma sforăriilor şi a manevrelor de culise, cei trei consilieri municipali aleşi vicepreşedinţi ai PNL Câmpina au demisionat imediat după aflarea scorului obţinut, aproape de 60%, fiind extrem de nemulţumiţi, aşa cum au declarat în timpul şedinţei, din cauza nerespectării principiilor democratice ale partidului. “Suntem nemulţumiţi şi revoltaţi nu neapărat din cauza numărului mic de voturi pe care l-a avut fiecare dintre noi, în condiţiile în care au obţinut peste 90 de voturi (din 100 posibile), persoane nereprezentative pentru partid, pe care nu le-a văzut nimeni niciodată pe la sediu, ci pentru modalitatea nedemocratică în care s-a desfăşurat votul, sub presiunea unor indicaţii probabile şi a unor bilete sigure, pe care le putem proba, bilete în care erau trecute numele persoanelor care nu trebuiau votate: cei trei consilieri municipali, contracandidatul lui Virgil Guran şi doi liberali din vechea gardă ce nu erau agreaţi de preşedinte. Că lucrurile nu au decurs democratic stă dovadă şi faptul că o bună parte a membrilor din Biroul Executiv este formată din oameni de la firmele deputatului Guran. Acelaşi lucru se poate spune despre majoritatea delegaţilor prezenţi la adunarea de alegeri. Cum mai putem noi pretinde că suntem reprezentanţi liberali în Consiliul Local, dacă, în interiorul partidului, la conducerea lui, nu suntem susţinuţi de marea majoritate a membrilor partidului. Pentru a nu fi părtaşi la această mascaradă de alegeri, unde nu s-au respectat principiile democratice ale partidului, am demisionat toţi trei din funcţiile de vicepreşedinţi, rămânând simpli membri ai Biroului Executiv şi urmând ca felul în care au decurs alegerile să fie analizat într-o proximă şedinţă a conducerii partidului. Demisiile noastre nu sunt generate de orgolii rănite, ci sunt urmarea încălcării unor norme democratice elementare, la care ţinem foarte mult şi de la care orice liberal adevărat nu trebuie să abdice”, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, a doua zi după alegeri, unul dintre vicepreşedinţii demisionari. După demisiile celor trei, anunţate  în finalul şedinţei de alegeri, Virgil Guran le-a adresat cuvinte grele consilierilor municipali, acuzându-i că nu respectă disciplina de partid şi că vor să discrediteze partidul.

Varianta lui Guran: “E democraţie. E linişte. E bine.”
A doua zi după eveniment, la rece, preşedintele nou-ales Virgil Guran ne-a dat următoarea declaraţie: “După opinia mea, şi nu doar a mea, alegerile s-au desfăşurat în mod democratic. Eu mi-am văzut de campania mea promovare şi de contracarare a contracandidatului meu la preşedinţia organizaţiei, exvicepreşedintele Liviu Briciu. Bineînţeles că am încercat să-i conving pe oameni că merit să obţin un nou mandat în fruntea organizaţiei, pentru a continua realizările din precedentul mandat, drept pentru care i-am îndemnat să mă voteze pe mine, nu pe Briciu. Aş fi mincinos dacă nu aş recunoaşte acest lucru. Dar de aici şi până a umbla, aşa cum au afirmat unii nemulţumiţi, să trag sfori şi să îndemn oamenii să nu-i voteze vicepreşedinţi pe cei trei consilieri municipali, e cale lungă, dar şi un mare neadevăr. Eu nu am vrut să mă bag în campaniile electorale, chiar agresive, din interiorul partidului, pe care le-au promovat anumiţi candidaţi. Fiindcă eu nu pot califica altfel apariţia acelor bilete prin sală, înainte de exprimarea votului. Unii candidaţi şi-au făcut în acest fel, prin bilete anonime, campanie electorală agresivă, îndemnând probabil alegătorii să nu voteze anumiţi candidaţi. 

Nu e nimic nestatutar într-o campanie electorală agresivă. Nemaivorbind de faptul că poate delegaţii care nu i-au votat pe consilierii municipali au considerat chiar că aceştia nu merită să fie vicepreşedinţi. Eu, unul, vă pot spune că sunt mulţumit de activitatea consilierilor municipali liberali. Însă dacă unii consilieri municipali consideră că trebuie să fie zei în partid, adulaţi de toţi membrii partidului, se înşală. Pentru că nemulţumiţii au dat declaraţii anonime presei, motivându-şi gestul pe teama de a li se retrage sprijinul politic, în cazul în care aş considera declaraţiile lor ca prejudiciind imaginea partidului (este o prevedere statutară în acest sens), le pot spune să stea fără nicio grijă din acest punct de vedere. PNL Câmpina este un partid democratic, care nu-şi dă afară membrii dacă aceştia nu au adus prejudicii grave partidului. Eu nu-i pot înţelege pe nemulţumiţi. S-au supărat că au avut prea puţine voturi. Ca şi cum, dacă eu l-aş fi învins pe Briciu cu 51 la 49, ar fi trebuit să mă supăr pe cei 49 care nu m-au votat. Deocamdata, eu sunt mulţumit de prestaţia consilierilor municipali liberali. Nu am avut divergenţe cu ei înaintea acestor alegeri. Dar dacă nu vor fi la fel de activi şi pe viitor, sau mai rău, dacă nu vor pune osul la treabă pentru promovarea intereselor partidului oriunde şi oricând, nu doar în Consiliul Local, numai conducerea partidului, nu eu personal, ar putea decide dacă se impune sancţionarea lor cu măsura extremă a retragerii sprijinului politic. În orice altă situaţie este exclusă sancţionarea lor. Sunt un politician care respectă regulile democraţiei, chiar dacă pot părea autoritar.”

Ceva e putred în conducerea PNL
Ceva s-a întâmplat în interiorul PNL Câmpina, înaintea alegerilor. Virgil Guran ştie şi îi place să fie un lider autoritar. S-ar părea că l-ar fi deranjat atitudinea consilierilor municipali, în cadrul unor întâlniri de partid, care probabil că l-au contrazis în prea multe privinţe. Pe surse din interiorul partidului, am aflat că, la una dintre aceste şedinte de partid, mai în glumă, mai în serios, Guran le-ar fi zis consilierilor municipali că nu sunt atât de puternici şi de iubiţi în interiorul PNL. Iar la recentele alegeri, a dorit să-i marginalizeze puţin, pentru a-şi materializa avertismentul şi pentru a le arăta cine este jupânul în PNL Câmpina. Susţinerile lui Virgil Guran potrivit cărora, prin biletele care au circulat prin sală, unii candidaţi au făcut campanie agresivă, îndemnând delegaţii prezenţi la eliminarea din competiţie al altor contracandidaţi, nu stau în picioare, deoarece au existat patru candidaţi pentru cele patru funcţii de vicepreşedinţi, deci practic (dar şi teoretic), niciunul dintre cei patru nu avea cum să piardă postul dorit. Ieri, cei trei consilieri muncipali au redactat o scrisoare deschisă (pe care o prezentăm aici), în care informează opinia publică despre felul în care s-au desfăşurat alegerile şi despre motivele care au stat la baza demisiei fiecăruia din funcţia de vicepreşedinte al PNL Câmpina. Rămâne un mare semn de întrebare cum au ajuns cei trei consilieri municipali liberali – consideraţi, până mai ieri, apropiaţi ai lui Virgil Guran -, “la cuţite” cu liderul liberal local. Chiar dacă niciuna dintre părţi nu recunoaşte că asistăm la un război între cele două grupări, se poate spune că prima bătălie a acestui război a fost câştigată de Virgil Guran. El poate fi uşor bănuit că ar sta în spatele manevrelor de culise de la recentele alegeri, ştiută fiind înclinaţia lui de a conduce autoritar organizaţia municipală a PNL. Virgil Guran a dorit poate să-şi asigure un mandat prezidenţiabil fără crâcneli de opozanţi fruntaşi ai partidului, a vrut să-şi aranjeze ploile şi apele în partid, în aşa fel încât ultimele să poarte numele Talea. Iar dacă viitorul candidat al PNL la Primăria Câmpina tot va trebui să poarte un nume, atunci acest nume să fie Eugen Popa, omul său de cea mai mare încredere. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare. Oricum, noi vă vom ţine la curent cu evoluţia tensiunilor din PNL Câmpina, nefiind exclusă total nici varianta aplanării acestora de către preşedintele liberal, după “lecţia” administrată “rebelilor” săi consilieri municipali. Însă cum politicienii români sunt extrem de orgolioşi, este posibil să mai aşteptăm destulă vreme până la încheierea “pax liberalum”. Evoluţia lucrurilor demonstrează, dacă mai era nevoie, că în politică prietenii de azi pot fi foarte uşor duşmanii de mâine. Sau, cum spunea cândva Titu Maiorescu: “Nu există prieteni în politică, ci numai prieteni politici.”

4 Comentarii  

  1. Va inselati amarnic daca credeti ca viitorul candidat al USL pentru primaria Campina va veni de la PNL. Va veni de la PSD. Va fi un candidat de la PNL doar cu conditia destramarii USL. Iar in cazul asta daca va ramane actuala conducere sansele sunt minime. Campinenii or fi ei uneori nepasatori dar in mod cert nu sunt tampiti. Actualul primar de Poiana Campina si actualul presedinte PNL Campina sunt exemplele nimerite. Cand au avut de ales intre doua variante rele au ales…Tiseanu. Si inca de doua ori:)
    Asta spune multe.

  2. toti pot fi cumparati mai nu te agita degeaba…daca omu are bani si e dispus sa dea pentru scopul lui, problema se rezolva. doar ca unii se vand mai ieftin si aici ma gandesc la poienari si la primaru Moldoveanu si altii mai scump…Guran are bani destui sa cumpere ce are nevoie. acu a cumparat un partid peste 4 ani daca o sa fie nevoie cumpara si un oras.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare