Adrian Dochia s-a născut în 1958 la Lunca Mare, lângă municipiul Câmpina. A terminat facultatea TCM Braşov în 1984, devenind inginer sudor. O perioadă de timp a profesat la Turnătoria Orion din Câmpina, apoi după 1989 şi-a deschis o afacere proprie în domeniul confecţionării de mobilier la comandă. Pasionat de teatru, în 2011 înfiinţează Asociaţia „Teatru Proiect Câmpina”, implicându-se în viaţa culturală a municipiului Câmpina.
– Cum a apărut pasiunea pentru teatru?
– Am această pasiune de mic copil, fiindu-mi inoculată aici, la Casa de Cultură din Câmpina. De aceea m-am şi întors, ca să fac ceva. Atunci când eram copil era un domn, Iustin Pipernea, care făcea, cred, ceea ce mi-am propus eu. Dânsul terminase actoria, dar nu a profesat niciodată şi făcea cu noi teatru aici, la Casa de Cultură. Adunase în jurul lui o grămadă de oameni pasionaţi de teatru, după care, uşor, uşor, am început să facem acest lucru cu regizori de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Astfel, la un moment dat, era un teatru popular în Câmpina care avea activitate şi săli pline. Asta se întâmpla prin anii ’70-’80. Aveam un repertoriu, implicit un public de teatru. Dacă mai venea un spectacol şi de la Bucureşti, atunci se întâmpla să existe două săli pline, de la ora 17 şi de la 20. Legat de pasiunea mea, pot să vă spun că şi în studenţie am cochetat cu arta teatrală. A fost o perioadă când am avut contact cu oameni deosebiţi din domeniu. Era un regizor la Teatrul Naţional, Mihai Dimiu, Dumnezeu să-l ierte, care crease şi o şcoală la un moment dat, unde ţinea cursuri. Ne-a învăţat ce înseamnă şi cu ce se mănâncă această pasiune, care mi-a rămas în continuare. În timpul studenţiei am colaborat şi cu Teatrul Dramatic din Braşov, la diferite concursuri. Am vrut la regie, dar nu am reuşit. La iniţiativa domnului Dimiu, am făcut treaba aceasta, înainte să dau la TCM. Apoi, în anul IV la TCM, am vrut să renunţ şi să dau din nou la teatru. Atunci nu aveai voie să faci două facultăţi. Prietenii mei din acea perioadă, când teatrul nu mai era ceea ce fusese odată, m-au sfătuit să păstrez actoria doar ca pasiune şi să termin TCM.
– De curând aţi pus bazele unei Asociaţii Culturale. Despre ce este vorba?
– Am pornit de la o idee pe care eu am vrut să o plasez primăriei, anul trecut. Întors inginer la Câmpina, am mai încercat să revigorez teatrul, cu grupuri de umor, spectacole cu forţe locale. În perioada aceea puteai să aduci şi o formaţie, cum era Meteor sau altele, aveam dansuri, aveam tot ce ne trebuie să facem un spectacol de revistă. Îi aveam invitaţi pe Arşinel şi Stela Popescu pe cap de afiş, de exemplu, iar sălile erau pline. Imediat după revoluţie, toată lumea a devenit ocupată, nimeni nu a mai avut timp să se ocupe de teatru. Am încercat să demonstrez că există timp. Am mai încercat de câteva ori să mai facem câte o piesă de teatru de amatori aici, la Câmpina, dar n-a mai ieşit. Ne-a ieşit un spectacol de muzică şi poezie la un moment dat, apoi a murit toată treaba. Am constatat că la nivelul oraşului nu se mai făcea nimic. Această Casă de Cultură, eu consider că e făcută special pentru spectacole, pentru teatru. Câmpinenii spun „la Teatru” şi nu, „la Casa de Cultură”. În condiţiile astea mi-am propus să fac ceva, ca să reînvie această activitate. Prima dată am vorbit cu domnul primar. I-am spus că există un teatru de proiect, este la modă, este copiat din occident, nu trebuie să se mai plătească nimic în plus. La un spectacol se pot aduce regizorii, actorii cu care vrem să lucrăm, se finanţează acel proiect, se face spectacolul şi se joacă de câte ori dorim. Mai vrem un spectacol, mai facem un proiect. Nu trebuie să angajăm actori, regizori. Sunt colaborări. Primăria trebuia să amenajeze Casa de Cultură, iar teatrul acesta să funcţioneze pe proiecte. Aşa ceva există de exemplu, la Buzău, Târgu Mureş, Giurgiu, pentru că în oraşele mari s-au desfiinţat teatrele profesioniste. Acum există teatre pe proiecte, finanţate de consiliile locale sau de primării. Ele nu mai au angajaţi permanenţi, au un director cum e şi la noi la Casa de Cultură şi trei-patru oameni care să aibă grijă de ea. În rest, pentru spectacolele respective sunt proiecte şi oamenii sunt finanţaţi strict, pentru fiecare spectacol.
– Cum a fost primită această idee?
– Am primit un refuz, motivându-se că nu se complică, nu sunt bani, nu se poate. Din acest motiv am venit cu ideea să facem o asociaţie culturală, ca să facem noi acest lucru, să demonstrăm că se poate. Am început împreună cu prietenul meu, actorul şi regizorul Dan Tudor de la Teatrul Naţional din Bucureşti. L-am mai cooptat şi pe maestrul Mircea Albulescu. A fost cu noi, am semnat actele asociaţiei şi ne-a zis că dânsul nu se implică decât cu numele, noi fiind conştienţi de rezonanţa şi reputaţia acestuia. Dânsul a apreciat ce vrem să facem, având o singură doleanţă, ca atunci când nu o să mai fie printre noi, acest teatru să se numească „Mircea Albulescu”. Pot să vă spun că am făcut demersuri în acest sens, pentru a numi Asociaţia Teatrul Proiect Câmpina cu numele dânsului acum, când poate să se bucure şi dumnealui şi care va fi pe lângă Casa de Cultură. Deocamdată, am constituit asociaţia, în data de 11.11.2011, la notariatul din Câmpina, o zi care cred că ne va purta noroc. Noi facem asociaţia să funcţioneze, fiecare răspunzând de sectorul lui. Eu mă ocup de organizare la nivelul oraşului Câmpina, iar Tudor se ocupă de relaţia cu teatrele, pentru că am început să aducem câte un spectacol pe lună. Este deja al doilea an când facem treaba asta, pentru a aduce din nou publicul, pentru a-l recâştiga şi a-şi recăpăta obişnuinţa de a veni la spectacole.
– De unde obţineţi sprijin financiar?
– Am început cu sprijinul domnului Simion Ion de la Confind, care a fost primul dintre sponsori, alături de noi. Spectacolele trebuie plătite Teatrului care le aduce, trebuie plătiţi actorii, transportul, sala pentru care plătim chirie printr-un contract, tot ce presupune această acţiune. Noi aducem spectacole şi vindem bilete. Mie mi se pare normal ca un spectator să plătească. În urmă cu câţiva ani a existat o iniţiativă a primăriei prin care se aduceau spectacole pe care le plăteau, dar erau gratuite pentru public pe bază de invitaţie. Numai că, fiind cu invitaţie, se umplea jumătate din sală, iar oamenii care doreau să vină la spectacol, nu aveau bilete, pentru că nu ştiau de unde să cumpere. Lumea poate veni şi la spectacolele aduse de altcineva şi la cele aduse de noi, pe afişul cărora ne punem sigla. Acest lucru garantează că acel spectacol se ţine cu siguranţă, fiind girate de cei doi actori cu care colaborez, prin seriozitate şi calitate. Aceasta e prima etapă parcursă, aceea de a aduce spectacole. Dar proiectul nostru înseamnă să înfiinţăm un teatru de proiecte, adică să investim noi, asociaţia, împreună cu sponsorii sau cu Consiliul Local, dacă doreşte şi să creăm un spectacol care este al nostru. Am făcut treaba asta anul trecut, cu un spectacol mai mic, doar cu două personaje. E vorba de „Două surori mortale” de Ana-Maria Bamberger cu Luminiţa Gheorghiu şi Anca Sigartău, în regia lui Dan Tudor. Spectacolul a fost făcut din fonduri proprii. Decorul a fost realizat la firma mea, repetiţiile s-au făcut în Bucureşti, apoi una generală aici, la Câmpina, unde l-am şi lansat. Noi plătim actorii pentru un număr de repetiţii şi de spectacole, inclusiv scenografie, decor. În momentul în care se reia spectacolul, plătim strict, actorii.
– Ce vă doriţi să realizaţi cu această asociaţie la nivelul oraşului Câmpina?
– În primul rând am vrut să ne recăpătăm publicul, dar în acelaşi timp ţintim către publicul tânăr. E unul dintre scopurile noastre directe. Am permis, pentru elevi, intrarea la spectacole cu preţuri reduse, cu condiţia să vină în grupuri. S-a discutat şi cu directorii şi profesorii de limba română din şcoli. S-a realizat ceva, e o percepţie bună. Al doilea lucru pe care ni l-am propus este să adunăm elevii atraşi de teatru şi să facă nişte cursuri aici, la Casa de Cultură. Nu în ultimul rând, anul trecut am iniţiat prima ediţie a Festivalului Teatrelor de Proiect din ţară. Ne-au ajutat Ministerul Culturii, Consiliul Local şi sponsorii noştri. Au fost patru zile de spectacole, câte două pe zi. Vrem ca acest festival să ia amploare, iar Câmpina să fie asimilată acestui eveniment. Actorilor le place aici, pentru că publicul e educat, cizelat. Anul acesta, pe lângă festival, vrem să mai facem un spectacol al nostru. Doresc, prin intermediul presei, să fac un apel către cei care doresc să vină alături de noi, să adunăm membri ai asociaţiei, plătitori sau nu, încercând să creăm un fond de rulment, cu o donaţie sau o cotizaţie, cu orice ne pot ajuta. Chiar doresc să rămână ceva bun pentru oraş, în urma activităţii acestei asociaţii.
– Am această pasiune de mic copil, fiindu-mi inoculată aici, la Casa de Cultură din Câmpina. De aceea m-am şi întors, ca să fac ceva. Atunci când eram copil era un domn, Iustin Pipernea, care făcea, cred, ceea ce mi-am propus eu. Dânsul terminase actoria, dar nu a profesat niciodată şi făcea cu noi teatru aici, la Casa de Cultură. Adunase în jurul lui o grămadă de oameni pasionaţi de teatru, după care, uşor, uşor, am început să facem acest lucru cu regizori de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Astfel, la un moment dat, era un teatru popular în Câmpina care avea activitate şi săli pline. Asta se întâmpla prin anii ’70-’80. Aveam un repertoriu, implicit un public de teatru. Dacă mai venea un spectacol şi de la Bucureşti, atunci se întâmpla să existe două săli pline, de la ora 17 şi de la 20. Legat de pasiunea mea, pot să vă spun că şi în studenţie am cochetat cu arta teatrală. A fost o perioadă când am avut contact cu oameni deosebiţi din domeniu. Era un regizor la Teatrul Naţional, Mihai Dimiu, Dumnezeu să-l ierte, care crease şi o şcoală la un moment dat, unde ţinea cursuri. Ne-a învăţat ce înseamnă şi cu ce se mănâncă această pasiune, care mi-a rămas în continuare. În timpul studenţiei am colaborat şi cu Teatrul Dramatic din Braşov, la diferite concursuri. Am vrut la regie, dar nu am reuşit. La iniţiativa domnului Dimiu, am făcut treaba aceasta, înainte să dau la TCM. Apoi, în anul IV la TCM, am vrut să renunţ şi să dau din nou la teatru. Atunci nu aveai voie să faci două facultăţi. Prietenii mei din acea perioadă, când teatrul nu mai era ceea ce fusese odată, m-au sfătuit să păstrez actoria doar ca pasiune şi să termin TCM.
– De curând aţi pus bazele unei Asociaţii Culturale. Despre ce este vorba?
– Am pornit de la o idee pe care eu am vrut să o plasez primăriei, anul trecut. Întors inginer la Câmpina, am mai încercat să revigorez teatrul, cu grupuri de umor, spectacole cu forţe locale. În perioada aceea puteai să aduci şi o formaţie, cum era Meteor sau altele, aveam dansuri, aveam tot ce ne trebuie să facem un spectacol de revistă. Îi aveam invitaţi pe Arşinel şi Stela Popescu pe cap de afiş, de exemplu, iar sălile erau pline. Imediat după revoluţie, toată lumea a devenit ocupată, nimeni nu a mai avut timp să se ocupe de teatru. Am încercat să demonstrez că există timp. Am mai încercat de câteva ori să mai facem câte o piesă de teatru de amatori aici, la Câmpina, dar n-a mai ieşit. Ne-a ieşit un spectacol de muzică şi poezie la un moment dat, apoi a murit toată treaba. Am constatat că la nivelul oraşului nu se mai făcea nimic. Această Casă de Cultură, eu consider că e făcută special pentru spectacole, pentru teatru. Câmpinenii spun „la Teatru” şi nu, „la Casa de Cultură”. În condiţiile astea mi-am propus să fac ceva, ca să reînvie această activitate. Prima dată am vorbit cu domnul primar. I-am spus că există un teatru de proiect, este la modă, este copiat din occident, nu trebuie să se mai plătească nimic în plus. La un spectacol se pot aduce regizorii, actorii cu care vrem să lucrăm, se finanţează acel proiect, se face spectacolul şi se joacă de câte ori dorim. Mai vrem un spectacol, mai facem un proiect. Nu trebuie să angajăm actori, regizori. Sunt colaborări. Primăria trebuia să amenajeze Casa de Cultură, iar teatrul acesta să funcţioneze pe proiecte. Aşa ceva există de exemplu, la Buzău, Târgu Mureş, Giurgiu, pentru că în oraşele mari s-au desfiinţat teatrele profesioniste. Acum există teatre pe proiecte, finanţate de consiliile locale sau de primării. Ele nu mai au angajaţi permanenţi, au un director cum e şi la noi la Casa de Cultură şi trei-patru oameni care să aibă grijă de ea. În rest, pentru spectacolele respective sunt proiecte şi oamenii sunt finanţaţi strict, pentru fiecare spectacol.
– Cum a fost primită această idee?
– Am primit un refuz, motivându-se că nu se complică, nu sunt bani, nu se poate. Din acest motiv am venit cu ideea să facem o asociaţie culturală, ca să facem noi acest lucru, să demonstrăm că se poate. Am început împreună cu prietenul meu, actorul şi regizorul Dan Tudor de la Teatrul Naţional din Bucureşti. L-am mai cooptat şi pe maestrul Mircea Albulescu. A fost cu noi, am semnat actele asociaţiei şi ne-a zis că dânsul nu se implică decât cu numele, noi fiind conştienţi de rezonanţa şi reputaţia acestuia. Dânsul a apreciat ce vrem să facem, având o singură doleanţă, ca atunci când nu o să mai fie printre noi, acest teatru să se numească „Mircea Albulescu”. Pot să vă spun că am făcut demersuri în acest sens, pentru a numi Asociaţia Teatrul Proiect Câmpina cu numele dânsului acum, când poate să se bucure şi dumnealui şi care va fi pe lângă Casa de Cultură. Deocamdată, am constituit asociaţia, în data de 11.11.2011, la notariatul din Câmpina, o zi care cred că ne va purta noroc. Noi facem asociaţia să funcţioneze, fiecare răspunzând de sectorul lui. Eu mă ocup de organizare la nivelul oraşului Câmpina, iar Tudor se ocupă de relaţia cu teatrele, pentru că am început să aducem câte un spectacol pe lună. Este deja al doilea an când facem treaba asta, pentru a aduce din nou publicul, pentru a-l recâştiga şi a-şi recăpăta obişnuinţa de a veni la spectacole.
– De unde obţineţi sprijin financiar?
– Am început cu sprijinul domnului Simion Ion de la Confind, care a fost primul dintre sponsori, alături de noi. Spectacolele trebuie plătite Teatrului care le aduce, trebuie plătiţi actorii, transportul, sala pentru care plătim chirie printr-un contract, tot ce presupune această acţiune. Noi aducem spectacole şi vindem bilete. Mie mi se pare normal ca un spectator să plătească. În urmă cu câţiva ani a existat o iniţiativă a primăriei prin care se aduceau spectacole pe care le plăteau, dar erau gratuite pentru public pe bază de invitaţie. Numai că, fiind cu invitaţie, se umplea jumătate din sală, iar oamenii care doreau să vină la spectacol, nu aveau bilete, pentru că nu ştiau de unde să cumpere. Lumea poate veni şi la spectacolele aduse de altcineva şi la cele aduse de noi, pe afişul cărora ne punem sigla. Acest lucru garantează că acel spectacol se ţine cu siguranţă, fiind girate de cei doi actori cu care colaborez, prin seriozitate şi calitate. Aceasta e prima etapă parcursă, aceea de a aduce spectacole. Dar proiectul nostru înseamnă să înfiinţăm un teatru de proiecte, adică să investim noi, asociaţia, împreună cu sponsorii sau cu Consiliul Local, dacă doreşte şi să creăm un spectacol care este al nostru. Am făcut treaba asta anul trecut, cu un spectacol mai mic, doar cu două personaje. E vorba de „Două surori mortale” de Ana-Maria Bamberger cu Luminiţa Gheorghiu şi Anca Sigartău, în regia lui Dan Tudor. Spectacolul a fost făcut din fonduri proprii. Decorul a fost realizat la firma mea, repetiţiile s-au făcut în Bucureşti, apoi una generală aici, la Câmpina, unde l-am şi lansat. Noi plătim actorii pentru un număr de repetiţii şi de spectacole, inclusiv scenografie, decor. În momentul în care se reia spectacolul, plătim strict, actorii.
– Ce vă doriţi să realizaţi cu această asociaţie la nivelul oraşului Câmpina?
– În primul rând am vrut să ne recăpătăm publicul, dar în acelaşi timp ţintim către publicul tânăr. E unul dintre scopurile noastre directe. Am permis, pentru elevi, intrarea la spectacole cu preţuri reduse, cu condiţia să vină în grupuri. S-a discutat şi cu directorii şi profesorii de limba română din şcoli. S-a realizat ceva, e o percepţie bună. Al doilea lucru pe care ni l-am propus este să adunăm elevii atraşi de teatru şi să facă nişte cursuri aici, la Casa de Cultură. Nu în ultimul rând, anul trecut am iniţiat prima ediţie a Festivalului Teatrelor de Proiect din ţară. Ne-au ajutat Ministerul Culturii, Consiliul Local şi sponsorii noştri. Au fost patru zile de spectacole, câte două pe zi. Vrem ca acest festival să ia amploare, iar Câmpina să fie asimilată acestui eveniment. Actorilor le place aici, pentru că publicul e educat, cizelat. Anul acesta, pe lângă festival, vrem să mai facem un spectacol al nostru. Doresc, prin intermediul presei, să fac un apel către cei care doresc să vină alături de noi, să adunăm membri ai asociaţiei, plătitori sau nu, încercând să creăm un fond de rulment, cu o donaţie sau o cotizaţie, cu orice ne pot ajuta. Chiar doresc să rămână ceva bun pentru oraş, în urma activităţii acestei asociaţii.
Carmen NEGREU
