Adio, Edy!

A mai plecat dintre noi un vechi câmpinean. În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2015, după o lungă suferinţă, lucid până în ultimul moment, s-a stins prietenul nostru Eduard Iosifescu. Generaţia noastră, care a trăit un război mondial, o schimbare de regim politic, o revoluţie care nu se mai termină, se mută încet încet în cimitirul oraşului. 

Istoria vechiului oraş o găsim scrisă pe monumentele funerare din foarte aglomeratul cimitir din strada Bobâlna. 

Plecat prea devreme, la 66 ani, Edy al nostru îşi găseşte acum bunicii, părinţii, colegii de şcoală, dascălii, colegii de serviciu, care s-au grăbit şi i-au luat-o înainte. 

În astfel de împrejurări când aducem un ultim omagiu, vedem numai părţile luminoase din viaţa lui, împlinită, înlesnită şi uşor boemă. 

Eduard Iosifescu a moştenit de la tatăl său Alexandru, distincţie, amabilitate şi un foarte pronunţat simţ al umorului. A fost un hedonist, a trăit cum i-a plăcut gustând toate plăcerile vieţii: petreceri cu prietenii, practicarea unor sporturi şi o intensă viaţă socială, având numeroase contacte cu familiile de vechi câmpineni. 

A avut mai multe pasiuni, îi plăcea istoria în general şi istoria oraşului nostru în mod special. Într-o echipă formată din Şerban Băleanu, Alin Ciupală, Silviu Dan Cratochvil, Eduard Iosifescu a participat la munca de tehnoredactare şi de îmbogăţire cu date a lucrării  “Câmpina, o istorie în imagini – monografie ilustrată”, devenind co-autor. O pasiune care l-a însoţit toată viaţa a fost aceea a pescuitului, pe care l-a practicat alături de familie şi prieteni la Dunăre. Putem spune că a doua lui casă a fost la Dăeni, în judeţul Tulcea. Acolo putea să-şi împlinească şi o altă pasiune, aceea pentru nataţie. Învăţase să înoate cu marele profesor câmpinean Dorian Kovaliuc, pe care l-a înlocuit într-o vreme, predând lecţii de înot la ştrand mai multor serii de copii. 

Pentru cei mici a mai avut o activitate care l-a făcut celebru în lumea lor, câteva decenii fiind Moş Crăciunul oraşului. Costumat şi machiat, cu o carte imensă în mână, care avea înscris pe copertă copii buni, copii răi, decenii la rând Eduard Iosifescu a împărţit cadouri în familiile câmpinenilor sau în serbările publice. Îşi juca rolul cu multă măiestrie. 

S-a bucurat şi de o viaţă de familie cu multe realizări. Soţia sa, Silvia, o deosebită asistentă medicală, i-a oferit tot confortul de care s-a bucurat din plin şi în timpul grelelor sale suferinţe, l-a îngrijit exemplar cu mult devotament. Fiul său Andy, plecat în Anglia de mai bine de zece ani, unde şi-a desăvarşit studiile, s-a specializat în domeniul IT şi stabilit la Londra a făcut o carieră frumoasă. 

Eduard Iosifescu a avut o viaţă plină şi a fost înmormântat într-o zi frumoasă, fiind însoţit pe ultimul drum de peste o sută de persoane, familie, prieteni şi mai ales de colegii şi foştii colegi de la Institut.

Dumnezeu să-l odihnească !

Alin Ciupală

Şerban Băleanu