Sport

Sofia Constantinescu, din nou campioană națională. Judo Brebu încheie sezonul cu șase medalii la Campionatele Naționale

Secția de judo din Brebu a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatul Național U12 Tachi-waza (luptă în picioare), desfășurat în perioada 30-31 mai la Cluj-Napoca. Competiția a reunit cei mai valoroși tineri judoka din țară, iar sportivii clubului prahovean, susținut de Club Sportiv Pantheon Constanța, au demonstrat progres și determinare pe tatami.
Performanța competiției a fost reușită de Sofia Constantinescu, care a cucerit titlul de campioană națională la categoria 28 kg, confirmând încă o dată valoarea sa la nivel național. Pentru tânăra judoka, acesta este al doilea titlu de campioană națională din acest an, după ce a reușit să se impună la două categorii de vârstă diferite, o realizare deosebită pentru micuța sportivă.
Medaliata cu aur este elevă a Școlii Centrale Câmpina, iar următorul obiectiv important din calendarul său competițional este Campionatul Balcanic, programat la sfârșitul lunii august, în Bosnia și Herțegovina.

Pe lângă titlul național obținut de Sofia Constantinescu, alți sportivi ai clubului au avut prestații apreciate și au acumulat experiență valoroasă într-o competiție de nivel înalt. Bianca Bârligă s-a clasat pe locul al VII-lea la categoria 40 kg, în timp ce Theodor Dinu și David Baicu, ambii la categoria 34 kg, au avut evoluții care confirmă progresul înregistrat pe parcursul sezonului.
Reprezentanții secției de judo din Brebu consideră că participarea la Campionatul Național U12 a contribuit semnificativ la dezvoltarea sportivilor, experiența acumulată urmând să fie valorificată în competițiile viitoare.
Odată cu încheierea acestui campionat, secția de judo din Brebu trage linie peste sezonul competițional național cu un bilanț de șase medalii la Campionatele Naționale: trei de aur, una de argint și două de bronz. Rezultatul reflectă munca depusă în dojo, disciplina și dedicarea sportivilor și a colectivului tehnic.
„Este un palmares cu care ne mândrim, construit prin muncă, perseverență și implicarea tuturor celor care fac parte din familia judo-ului din Brebu”, au transmis prof. coordonator Alexandru Răducan și antrenorul Richard Rușanu, reprezentanții secției, la finalul competiției.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare