(P) Începutul toamnei vine pentru Centrul Medical SanConfind cu un nou început. Este vorba despre o nouă specialitate medicală, urologia. Coordonatorul cabinetului Urologie din cadrul Policlinicii SanConfind este doctorul Silviu Sandu, medic specialist care s-a desăvârșit pe plan profesional în Franța, unde a lucrat o perioadă în spitale regionale importante. Domnul doctor este și un chirurg cu o experiență îmbogățită în clinici de specialitate din Hexagon. Prin urmare, el nu vindecă afecțiuni urologice doar prin tratamente bine țintite, ci și prin intervenții chirurgicale pregătite până la cele mai mici detalii, operații complexe care, fiecare în parte, consituie o provocare tratată, de fiecare dată, cu seriozitate și profesionalism. Peste câteva zile, noul membru al echipei medicilor din SanConfind va acorda primele consultații. Programările celor doritori se pot face prin numărul unic de call-center: 0244.990
Începuturile urologiei
Urologia este ramura medicinei care se ocupă îndeosebi cu studiul, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului reproductiv, ale afecțiunilor tractului urinar masculin și tractului urinar feminin. Rolul medicului urolog este de a investiga probleme ce țin de disfuncțiile sexuale, incontinența urinară, infertilitatea masculină sau feminină etc. Termenul de urologie a apărut în jurul anului 1840 şi a fost lansat de un chirurg francez, Leroy d’Etoile (1789-1860). La începutul secolului al XX-lea, termenul de urologie desemna deja o specialitate medicală, care, în scurt timp, și-a câștigat un loc important printre celelalte specialităţi chirurgicale.
Medicul care a făcut din urologie o pasiune
Medicul specialist urolog Silviu Sandu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”. Și-a efectuat rezidenţiatul în urologie la Spitalul Clinic “Prof. Dr. Th. Burghele” din Bucureşti. De mic copil dorea să devină medic, iar pentru chirurgia urologică a făcut o mare pasiune încă din facultate. S-a pregătit doi ani în Franţa, în clinici ale unor mari spitale, precum Centrului Spitalicesc Universitar din Rouen şi Centrul Spitalicesc Regional Metz-Thionville, unde şi-a completat şi aprofundat cunoştinţele medicale. Deşi este un medic tânăr, s-a confruntat cu mii de cazuri. S-a format atât în urologia generală, prin chirurgia clasică şi endoscopică, cât şi în domenii de top, cum ar fi robotica, chirurgia transplantului renal, neuro-urologia. Și-a îmbogăţit experienţa ca medic specialist urolog la Spitalul Nord Franche-Comte din Franţa, un spital de 1200 paturi, cu un departament de urologie si chirurgie ambulatorie dedicat. A abordat domenii precum urologie generală, chirurgie robotică, uro-oncologie, neuro-urologie, andrologie, sexologie şi infertilitate.
Urologia şi robotica
Domnul doctor consideră că urologia reprezintă unul dintre domeniile principale care au făcut posibile utilizarea roboticii în medicină şi dezvoltarea unor tehnici chirurgicale redutabile. Dr. Sandu a participat la numeroase intervenţii precum: prostatectomia radicală pentru cancerul de prostată, cistectomia radicală pentru cancerul vezical, nefrectomii radicale şi parţiale pentru patologia tumorală renală etc. Urologia de azi este o specialitate tehnologizată pe care o consideră un vârf de lance al medicinei. Ea se ajută de proceduri endoscopice, laparoscopice, robotice şi aparaturi de diagnosticare, precum ecograful şi computerul tomograf. Deşi unii mai practică şi astăzi chirurgia deschisă pentru pietrele la rinichi, dr. Sandu consideră că acestea sunt de domeniul istoriei medicinei. Una dintre intervențiile sale preferate este chiar ureteroscopia flexibilă laser. Aceasta este folosită în tratementul litiazei renale, pe care a practicat-o cu succes în multiple cazuri din Franţa. Tehnica a adus-o şi acasă, pentru tratamentul pacienţilor români.
Afecțiuni și investigații
Un sfat important pe care l-ar da oricând pacienţilor săi este acela de a se hidrata bine, pentru că de la deshidratare vin multe probleme. Să fie atenţi la simptome: dureri lombare, probleme la urinat, dureri și disfuncții ale organelor genitale externe la barbat, pentru că întârzierea diagnosticului duce la complicaţii evitabile. Controlul prostatei este recomandat tuturor bărbaţilor peste 45 de ani. Cele mai frecvente afecțiuni tratate: urinare frecventă, incontinenţă urinară, senzaţii de usturime, durere și arsuri la urinare, urinarea cu sânge, dureri de spate în zona rinichilor, litiază reno-uretrală, disfuncţie erectilă, infertilitate. Investigații utilizate cu succes: ecografie abdominală, ecografie transrectală, scrotală şi peniană. Dr Sandu oferă proceduri chirurgicale destinate patologiilor maligne şi benigne cu abordare atât clasică, cât şi endoscopică, printre care ureteroscopia flexibilă laser.