BREAKING NEWSReportaje

VIDEO ♦ CÂMPINA VULNERABILĂ. Persoanele defavorizate vor avea o șansă la o viață normală

Locuințele sociale de pe străzile Petrolistului și Năsăud ar urma să fie gata până la sfârșitul anului

Persoanele defavorizate reprezintă o parte semnificativă a societății noastre, dar, din păcate, problemele lor nu au fost niciodată o prioritate pentru autorități. Mulți dintre cei aflați în categorii de risc trăiesc cu venituri extrem de scăzute, ajungând să locuiască în comunități izolate, în condiții greu de imaginat.
Municipiul Câmpina nu face excepție, având zone în care pare că pășești într-o realitate desprinsă din altă lume, unde condițiile de viață nu satisfac nevoile de bază ale unui om. De obicei, acestea sunt periferiile orașului, însă probleme există și în zone cum ar fi Aleea Scărișoara, situată în apropierea centrului civic și a Bulevardului Culturii. Aici, pe lângă toate problemele, există și riscul unor calamități naturale, cum sunt alunecările de teren, care pun în pericol siguranța familiilor din zonă.

În aceste comunități trăiesc, de regulă, persoane cu venituri extrem de mici, care nu au avut acces la educație și nu au posibilitatea de a obține un loc de muncă stabil. Curățenia și utilitățile de bază, pe care un municipiu european ar trebui să le asigure cetățenilor săi, lipsesc cu desăvârșire.
La Câmpina, zeci de persoane defavorizate își duc traiul în condiții greu de imaginat, printre gunoaie, în locuințe improvizate și supraaglomerate. Adesea, o singură cameră servește drept spațiu de locuit pentru familii numeroase, cu până la zece membri. Un exemplu este cel al Mariei Maghiaran, o câmpineancă care își crește singură cei șase copii. Trăiesc cu toții într-o casă cu o singură cameră, folosită simultan ca bucătărie, sufragerie și dormitor, fără acces la utilități cum ar fi apa curentă. În zonă, drumurile nu sunt asfaltate, gunoaiele sunt aruncate la tot pasul, iar animalele fără stăpân sunt o prezență constantă, fiind hrănite și adăpostite de localnici, în ciuda posibilităților lor limitate.

Problemele din aceste comunități sunt diverse, însă numitorul comun pentru fiecare dintre oamenii aflați în risc de excluziune este lipsa de șansă. Fie că este vorba de imposibilitatea de a câștiga un venit stabil sau de lipsa accesului la educație, care ar putea preveni comportamentele antisociale, aceste familii se confruntă cu o varietate de probleme, de la cele de sănătate până la cele comportamentale.

Un alt caz este cel al soților Radulea. Mirela și Dragoș se confruntă cu o situație financiară precară, ce nu le permite să susțină nevoile zilnice ale familiei lor, din care mai fac parte cinci copii. Deși toți cei cinci tineri frecventează școala, una dintre fiicele minore se confruntă cu o situație mai deosebită: este însărcinată. Locuința familiei, insalubră și necesitând reparații urgente, reprezintă un risc pentru sănătatea fizică și emoțională a copiilor. Veniturile extrem de reduse ale familiei pun în pericol continuarea studiilor copiilor și accesul la îngrijiri medicale pentru viitoarea mamă minoră, care ar putea avea nevoie de asistență specializată ce depășește posibilitățile financiare ale părinților.

Cu toate acestea, există și un motiv de optimism: mulți dintre minorii din aceste medii vulnerabile sunt școlarizați și au înțeles că educația este singura lor cale spre o viață mai bună. Este și cazul celor trei copii ai familiei Stoica. Ei continuă să meargă la școală, deși sunt în grija bunicilor materni, după ce mama lor, Ana-Maria Stoica, a fost internată într-un spital din București în urma pierderii unei sarcini. Ana-Maria, concubinul său și cei trei copii își duc traiul într-o locuință deteriorată și insalubră, lipsită de confort termic și igienă.
Din fericire, pentru o parte dintre acești oameni există o speranță: blocurile de locuințe de necesitate care se construiesc pe străzile Petrolistului și Năsăud. Proiectul include 30 de spații locative, care vor oferi adăpost pentru 120 de persoane.

Cele două blocuri de pe strada Petrolistului vor avea un regim de înălțime de parter plus patru etaje, cu câte 10 apartamente pe etaj – unul cu două camere și unul cu patru camere. La parter, în zona de acces, va exista un spațiu acoperit și închis pe trei laturi, destinat depozitării bicicletelor și cărucioarelor, iar în proximitatea zonei de acces va fi amenajată o încăpere tehnică pentru boilere și centrale termice.

În ceea ce privește blocul de pe strada Năsăud, acesta va fi similar celor două de pe strada Petrolistului, dispunând tot de 10 apartamente, cu două, respectiv patru camere, diferența fiind că acest bloc va avea și un lift.

Proiectul de construire a locuințelor pentru persoanele defavorizate din Câmpina este un proiect mai vechi al administrației câmpinene, care a întâmpinat numeroase obstacole, ceea ce a întârziat finalizarea sa. În anul 2025, s-a reușit etapizarea proiectului, astfel încât blocurile ar urma să fie gata în luna decembrie.

GAL Câmpina, un exemplu de bune practici în dezvoltarea locală

Într-un interviu oferit de Valentin Dimon, președintele Asociației Community – LED Local Development Câmpina, acesta explică importanța acestui proiect pentru municipiul Câmpina, dar și cât de mult a însemnat ajutorul primit de la Uniunea Europeană pentru realizarea lui.

Reporter: Ce înseamnă acest proiect pentru familiile încadrate în categoriile de risc?
Valentin Dimon: GAL Câmpina (CLLD Câmpina) a reușit să realizeze ceea ce nu s-a realizat în Câmpina în ultimii 35 de ani: să atragă o finanțare europeană pentru grupurile vulnerabile, care să conteze pozitiv în viața comunității. Da, în marea lor majoritate, familiile vulnerabile au situații care pot fi considerate condamnabile. Dar ce le facem copiilor care nu au ales să se nască în acele familii? Marea majoritate a oamenilor care condamnă au un statut pentru că s-au născut în familii care le-au oferit o șansă. Dar dacă se nășteau într-o familie de pe fosta groapă de gunoi a Câmpinei? Care le-ar fi fost șansele să reușească să-și depășească statutul social? Să fim sinceri, aproape nule. Proiectul este șansa reală a copiilor vulnerabili să spere la o viață normală. Proiectul este șansa comunității să descopere următorul doctor, contabil, avocat, scriitor, geniu!

Reporter: A fost o cerere foarte mare pentru ocuparea spațiilor locative. După ce criterii s-a făcut selecția celor care vor primi loc în blocurile de necesitate?
Valentin Dimon: Am primit 81 de cereri, însumând aproximativ 320 de suflete. Am realizat anchete sociale la fiecare acasă, am solicitat adeverințe de la Taxe și Impozite Locale, de la ANAF, declarații notariale. A fost o muncă enormă, pentru care le mulțumesc colegilor din GAL, din Primărie, din Consiliul Local, din Poliția Națională și din proiectul CADESS. Da, toate aceste instituții și-au dat mâna și au lucrat voluntar pentru ca lista să fie una corectă și lipsită de interese.

Reporter: A fost vital aportul banilor europeni în realizarea acestui proiect?
Valentin Dimon: Acest tip de finanțare este unul aparte. Comisia Europeană nu a fost convinsă la început că vom avea rezultate. GAL-ul din Câmpina este unul dintre proiectele de succes pentru că ne-am încăpățânat să arătăm că se poate. În mod cert, dacă nu exista această finanțare, Consiliul Local Câmpina nu ar fi alocat, nici în următorii 35 de ani, 4 milioane de euro pentru construcția a trei blocuri destinate zonelor urbane marginalizate.

Reporter: Ce măsuri sociale vor fi luate pentru ajutorarea familiilor după ce se vor muta în noile locuințe?
Valentin Dimon: În acest moment, am realizat un plan detaliat cu privire la etapele ce trebuie parcurse pentru transferul persoanelor vulnerabile din zonele urbane marginalizate în locuințele sociale. Avem pregătite mașini de spălat rufe pentru a igieniza îmbrăcămintea, avem discuții cu firme de mobilă pentru donații, avem pregătite frigidere pentru situații de lipsă etc. Mai mult, avem pregătite servicii sociale și de sănătate prin Centrul Comunitar Integrat. Desigur, realizarea acestor spații locative rezolvă doar o mică parte din problema persoanelor defavorizate. Totuși, un astfel de proiect poate oferi indicii despre cum aceste comunități nevoiașe pot fi ajutate pe viitor. Cu un aport substanțial al serviciilor de asistență socială și cu dispunerea corectă a măsurilor de protecție socială, persoanele defavorizate din Câmpina ar putea spera la un viitor mai bun.

În perioada 31 martie – 2 aprilie, reprezentanții Federației Galurilor Urbane (FGU) din România au participat la conferința internațională COMUNITĂȚI PROSPERE — OPORTUNITATE PENTRU UN VIITOR COMUN 28+, desfășurată la Praga. Printre participanții la conferință s-a numărat și Valentin Dimon, GAL-ul din Câmpina fiind printre cele mai apreciate exemple de comunicare, implicare și dezvoltare locală.

Felix PRECUP

(Fotografiile care ilustrează articolul aparțin Asociației CLLD Câmpina și au fost folosite cu acordul acesteia).

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare