PSD și-a anunțat recent candidatul pentru funcția de primar al Câmpinei la alegerile ce vor avea loc anul viitor. Este vorba de Irina Mihaela Nistor, de profesie jurist, om cu 18 ani de experiență în administrație. Este și motivul pentru care am vrut să aflăm ce a determinat‐o să accepte această provocare.
– De curând ați fost desemnată de PSD Câmpina drept candidat al partidului pentru funcția de primar al Câmpinei, mulți catalogând asta drept o surpriză. Cum ați reușit să ajungeți în această poziție?
– Au existat două lucruri decisive aici: dorința PSD de a câștiga Primăria Câmpina și dorința mea de a face mai mult pentru Câmpina, locul pe care-l numesc dintotdeauna „acasă”. PSD a considerat că sunt persoana cea mai potrivită pentru funcția de primar și pentru a-l învinge pe actualul primar, așa că ne-am așezat la masă, am discutat și am agreat să fiu candidatul partidului pentru alegerile din 2024. Politică cu carnet de partid n-am mai făcut până acum, practic pot spune că sunt un om din afara politicii. Însă, am fost aproape de decizia politică prin toate funcțiile pe care le-am ocupat în administrația publică și înțeleg pe deplin atât dedesubturile ei, dar mai ales problemele cetățenilor. După toți anii aceștia de administrație am simțit că sunt pregătită să iau eu deciziile și să fac mai mult pentru comunitatea din care fac parte, pentru câmpineni. Le mulțumesc colegilor din PSD pentru încredere și sunt sigură că împreună vom câștiga Primăria Câmpina și majoritatea în Consiliul Local.
– Tocmai pentru că nu ați mai făcut politică până acum și n-ați fost în lumina reflectoarelor, spuneți-le cititorilor noștri câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine este Irina Mihaela Nistor?
– Sunt soție și mamă a doi băieți, de profesie jurist, om cu experiență de 18 ani în administrația publică. M-am născut, am crescut și am ales să trăiesc în Câmpina, deși mi-ar fi fost simplu să mă stabilesc în altă parte. Provin dintr-o familie care mi-a transmis dragostea pentru copii și grija pentru educația lor. La fel ca mama, am lucrat în învățământ în primii ani de carieră, după ce am absolvit Liceul Pedagogic Ploiești. Am urmat apoi cursurile Facultății de Drept, continuând studiile cu un master în Managementul Sectorului Public, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (S.N.S.P.A.) din București.
Am înțeles cu adevărat ce înseamnă administrația lucrând în Primăria Câmpina. Am aflat și rezolvat multe dintre problemele orașului, fiind Șef Serviciu Poliția Locală Câmpina timp de 12 ani. Am ajutat mulți oameni din poziția ocupată la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, iar acum am revenit la profesia de bază, jurist, în mediul privat.
Însă chiar dacă n-am fost în lumina reflectoarelor, așa cum spuneți, extrem de mulți câmpineni mă cunosc. Fie în legătură cu familia, mamei trecându-i prin mână mulți elevi de-a lungul anilor, fie prin prisma funcțiilor pe care le-am ocupat. Iar eu la rândul meu îi cunosc pe câmpineni foarte bine. Pentru că am fost, sunt și voi fi mereu unul dintre ei.
– Cum au fost cei 12 ani petrecuți în slujba Serviciului Control din cadrul Poliției Locale?
– Au fost 12 ani dificili, în care mi-aș fi dorit să fac mult mai mult pentru Câmpina mea. Am învățat multe și știam tot ce se întâmplă în Câmpina. Transmiteam informări zilnice către Primărie cu problemele identificate, dar puține își găseau rezolvarea. Am realizat atunci că oamenii pur și simplu sunt ignorați de conducători în multe cazuri, a fost unul din motivele pentru care am și plecat. Iar lucrurile au rămas la fel: problemele există, sesizări se fac, primarul stă cu mâinile-n sân.
Aș spune că în perioada petrecută la Poliția Locală am început să mă gândesc serios că aș vrea să fac mai mult pentru Câmpina. Cu timpul am devenit din ce în ce mai hotărâtă și astăzi vin în fața câmpinenilor din postura de candidat la Primăria Câmpina.
Din 2024, „casa mea“ va fi Câmpina. Voi administra Câmpina așa cum am grijă de propria casă. Trebuie să intrăm într-o normalitate, pentru că asta înseamnă civilizație.
– N-o să fac excepție și-o să vă pun prima întrebare pe care orice candidat la o funcție politică o primește: de ce candidați?
Pentru că îmi pasă de oameni! Candidez având două sentimente total opuse: revoltă și speranță.
Candidez în primul rând pentru că municipiul Câmpina merită mai mult! Pentru că locuitorii au ajuns să nu mai fie ascultați de conducători. Pentru că suntem un oraș din care tinerii pleacă. Pentru că am ajuns să fim doar cetățeni, nu câmpineni. Toate acestea și multe altele mă revoltă și m-au făcut să vreau să candidez.
Însă candidez și pentru că am experiența necesară, puterea de muncă și credința că pot face să fie mai bine pentru Câmpina, să schimb tot ce spuneam mai sus. Asta îmi dă speranță că se poate, că voi reuși și acest gând bun m-a făcut și el să vreau să candidez.
– Este evident, din ce spuneți, că aveți multe să-i reproșați primarului Alin Moldoveanu. Care ar fi principalele reproșuri la adresa lui?
– Cred că mandatul Moldoveanu este un experiment ratat pentru municipiul Câmpina. O spun cu părere de rău pentru anii pierduți de câmpineni. Oamenii și-au pus multă speranță în el, au crezut că votează un „independent”. Dar am văzut odată cu reînscrierea lui oficială în PNL că totul a fost o poveste de campanie, o minciună împachetată frumos și vândută câmpinenilor. E doar unul dintre exemplele care arată că Alin Moldoveanu nu are cuvânt, nu e cinstit și îi reproșez acest lucru.
Mai mult decât atât, în mandatul lui Moldoveanu lipsesc cu desăvârșire proiectele pentru câmpineni. Are în schimb unul atât de drag pe care vrea să-l facă în pofida nemulțumirii câmpinenilor: pasajul subteran. S-au strânsa proximativ 7000 de semnături împotriva pasajului! Sunt mai mulți câmpineni care au semnat împotriva pasajului decât câmpineni care l-au votat pe Moldoveanu [a câștigat alegerile locale cu 4660 voturi – n.r.]. Este evident pentru toată lumea de bună credință că proiectul nu aduce beneficii reale Câmpinei. Să te împotrivești miilor de oameni, să driblezi legea în Consiliul Locul ca să îți treacă proiectul, să insiști cu un proiect care nu doar că nu-i soluția potrivită, ci va face rău, asta mă face să mă gândesc că e ceva necurat la mijloc.
Dar a fost ceva care i-a ieșit perfect primarului Moldoveanu: victimizarea. Ba că nu sunt bani, ba că îi blochează Consiliul Local proiectele – lucru de altfel fals, pentru că i-au fost aprobate majoritatea proiectelor de investiții de către CL – orice numai să-și găsească scuze pentru lipsa de eficiență. La pachet cu asta au venit deja celebrele ieșiri nervoase ale primarului, un comportament sub orice limită a decenței și a bunei creșteri. Sub primarul Moldoveanu, Consiliul Local a devenit un loc unde argumentele au fost înlocuite de certuri, nervi și jigniri, el fiind principalul vinovat pentru acest lucru.
A fost salvat de banii din P.N.R.R., bani europeni veniți în toată țara, pentru care n-are niciun merit. Probabil că va veni în ultimul an de mandat și ne va scoate ochii cu câteva băncuțe și asfaltări, cerând din nou votul. L-aș întreba: ce ați făcut trei ani de zile? Ce-ați fi făcut fără fondurile europene? Să știți că poți să cureți șanțurile, să cureți străzile, să schimbi un indicator rutier și fără să te împingă cineva de la spate. Administrația publică pleacă de la lucrurile mărunte, dar pozele pe excavator nu sunt printre ele.
Aș putea continua mult și bine, dar închei spunându-vă că îngrijorarea mea a crescut și mai mult după anunțarea candidaturii. Am ieșit în stradă, am discutat cu mulți câmpineni în ultima lună, iar realitatea e și mai cruntă decât cea pe care mi-o imaginasem. Orașul s-a întors în timp sub magia așa zisului „salvator”, un cavaler pe cal alb venit de la Poiana Câmpina. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care vor să pară altceva decât sunt în realitate, iar primarul Moldoveanu nu e nici pe departe cea promis în 2020 că va fi.
– Deși mai avem mai mult de un an până la alegeri, aveți conturate cu siguranță câteva idei despre ce vreți să le propuneți câmpinenilor. Ne puteți da câteva detalii?
– Eu cred într-o administrație la firul ierbii, în teren, lângă oameni, pentru a simți pulsul orașului, pentru a afla problemele locuitorilor. Cred că o primărie se poate conduce mai eficient din stradă. Nu din birou, nu din afara orașului. Știu că locuitorii Câmpinei sunt cei care cunosc cel mai bine problemele lor și ale orașului, așa că voi fi un primar care să îi consulte, să îi asculte, să îi înțeleagă.
Tocmai de aceea voi construi programul meu pentru Câmpina împreună cu câmpinenii. Voi începe un amplu proces de consultare a lor, prin întâlniri în stradă, prin dezbateri, prin intermediul internetului, care să constituie baza programului meu de candidat la Primăria Câmpina și, totodată, lucrurile pe care le voi face odată ce voi deveni primar.
Știu foarte bine că infrastructura rutieră și starea drumurilor sunt probleme importante pentru câmpineni. Nici la locurile de parcare nu stăm mai bine. Și doare foarte tare lipsa locurilor de muncă bine plătite, asta lăsând mulți tineri câmpineni fără altă soluție, decât să plece în alte părți. În plus, curățenia orașului lasă de dorit, iar asta e o pată importantă pe obrazul Primăriei. Pentru toate acestea am idei, soluții, proiecte utile și realizabile. Dar îmi doresc să le discut și să le dezbat întâi cu câmpinenii.
Până la alegeri voi fi într-un continuu dialog cu ei, pregătind împreună următorii patru ani. Voi fi mereu ușor de găsit, deschisă la dialog. Sunt hotărâtă să fac din Câmpina un loc mai bun pentru noi, locuitorii săi!
Pai doamna asta a trecut prin toate functiile posibile la stat, a schimbat si niste functii cu sotiorul ei, n-a facut mai nimic ca e plin facebookul de susoteli pe tema asta si s-a trezit acu ca vrea sa fie primar. Cred c-o intereseaza numai salariul cum ii intereseaza pe toti si ne fraieresc pe noi in anul alegerilor. Cand se spunea ca e Nistor in carti credeam ca el nu ea. Bataie de joc la adresa campinenilor.
Este o vorba în popor vin a voștri pleacă ai voștri noi rămânem tot ca prostii cu minciuni și interese și funcții pe pile și cunoștințe
asa e domnule Dobre: nu vedeti si cucoana asta a iesit in strada dupa ce si-a anuntat candidatura. Pai unde a locuit pana acum de n-a vazut care e realitatea? De ce n-a vorbit cu oamenii inainte? Mai iese in strada si dupa alegeri sau face ca dl. Moisescu – se evapora?
Cu siguranță câ acest oraș, la fel a toată România, merită mai mult.Dar tot așa de sigur nu această doamnă sau careva din actuala clasă politică va face ceva notabil și onest în cea mai săracă și coruptă țară din UE. Deci doamnă dvs vreți la primărie, noi nu.Vorba unui actor celebru: ce vă recomandă???
Ii doresc mult succes doamnei la viitoarele alegeri.
Problema este ca atunci când va ajunge primar sa nu spună ca nu-și poate îndeplini planul din cauza consilierilor.
Eu as începe cu gara Campina care este o mizerie, cică-se oglinda orașului …
Ce o recomanda pe aceasta doamna pentru o asemenea responsabilitate??? Eu zic ca absolut nimic, nici studii de specialitate nu are, nu a facut nimic notabil pentru oras… Doar parole, parole, parole… Da doamna dvs vreti la primarie, noi nu.
Aveti dreptate, nu o recomanda nimic. Trebuia sa candideze barbat-su si pentru ca si-au dat seama ca n-are sanse ca are multe bube in cap au pus-o pe nevasta-sa. Nu ne mai facem bine …
E mult mai ușor să criticăm având o mască pe chip, decât să dialogăm deschis, sincer, făcând apel la memorie , asumat și civilizat. Memoria selectivă ține de psihiatrie. Din orașul cu cei mai mulți intelectuali a devenit orașul cu cei mai mulți neasumați .Cu părere de rău o spun că am ales Să locuiesc în Câmpina după pensionare, in condițiile in care aveam mai multe opțiuni.
Și tot cu părere de rău spun că NU NE MAI FACEM BINE NICIODATĂ.
MULT SUCCES DOAMNĂ! SĂ VĂ AJUTE DUMNEZEU!
DIN PĂCATE MISOGINISMUL PLUTEȘTE IN AER.
Am dubii cu usr.la viitoarele alegeri.Pnl lui Moldoveanu va acapara verzii,independenți,Pmp nu va trece pragul,și Aur va intra la guvernare.Si pe plan local.Psd nu au oameni de calibru in Campina.Psd cu partidul turn Campina Curata vor ajunge în opoziție.Si atunci posibil fiecare cu drumul lui.Sa vezi și să nu îi votezi pe nici unul