BREAKING NEWSInterviuri

Câmpineanul Cristi Minculescu vrea să ajungă tot mai sus spre vârf, până la 7.000 de metri

Îl cheamă Cristi Minculescu și, aparent, nu are nicio legătură cu marele artist de muzică rock. Însă, câmpineanul nostru face fix același lucru, doar că „scena“ lui e muntele, iar fanii sunt turiști care, în schimbul unui „bilet“, primesc o experiență la fel de memorabilă, live și care-ți taie răsuflarea.

Dacă mergi pe munte cu Cristi nu ai de ce să-ți faci griji. Evident, nu-ți cară el rucsacul (!decât dacă sunt situații limită), însă te ține în siguranță. Pentru că muntele este frumos, dar poate fi un loc primejdios dacă nu respecți câteva reguli de bază. „Și trecutul străzii e periculos, dacă nu știi cum se traversează corect. Dacă faci totul ca la carte, poți evita pericolele“, spune ferm Cristi Minculescu. Este ghid montan autorizat și iubește muntele de mic, de când mergea în drumeții cu părinții lui. În copilărie, visa să devină cabanier, dar între timp și-a dat seama că nu e de el să stea locului, ci vrea să umble liber, să admire peisajul și să trăiască aventura.


Nu a ales muntele din prima, dar nici nu l-a părăsit vreodată. Chiar și în perioadele sale de adult ocupat, mergea cel puțin o dată pe lună pe munte pentru că altfel simțea că „îl strânge“ aerul din oraș. Iar după 15 ani în corporație, a simțit nevoia să schimbe peisajul anost din biroul său de director de vânzări. Și-a dat demisia, s-a autorizat ca ghid montan și și-a deschis propria firmă. Așa a început, în 2018, aventura sa în ghidărie, o meserie relativ nouă, care a suferit o serie de reorganizări în cei 150 de ani de când au apărut primele călăuze în munții din România. Abia după anii 2000 s-a definitivat cadrul legal de formare profesională, așadar Cristi nici nu avea cum să-și aleagă această meserie la 18 ani. Dar nu regretă că așa s-au întâmplat lucrurile. Muntele l-a învățat să ia decizii „aici și acum“, trăind prezentul, iubind ceea ce face și făcând ceea ce iubește. Chiar dacă a terminat școala de ghizi, el urmează în continuare tot felul de specializări și cursuri pentru că mereu apar instrumente noi, mai ales în zona cățărării. Și-a luat și un partener de afaceri, pe prietenul său Mitză Matei. Și nu doar pentru că în doi totul e mai ușor. Explicația este una simplă: „Dacă avem 10 persoane și două merg mai încet, întotdeauna un ghid va rămâne și cu cei care nu pot mai mult. În general, se ia un singur ghid, dar noi am vrut să fim o echipă. Așa ni s-a părut corect“. Și totuși, în astfel de condiții, taxa nu se dublează, ci cei doi reușesc să rămână în prețul pieței. „O tură de vară, normală, costă 250-300 de lei de persoană. Dacă împarți la 3 zile și la 2 ghizi, iese 50 de lei pe zi“, calculează el rapid.
Chiar dacă mulți turiști merg singuri pe munte, considerând că „e ușor și funny“, mai ales vara, din ce în ce mai mulți aleg să plătească serviciile unui ghid montan, în primul rând pentru siguranță. „E ceva destul de nou, dar lumea a început să caute un ghid. Eu facturez serviciul de ghidaj, dar pot intermedia și cazarea. Au fost situații în care cabanierul a văzut că nu am venit până la o anumită oră și a trimis Salvamontul după mine. Turiștii erau foarte uimiți că m-a sunat cabanierul să vadă unde sunt. Cei care aleg un ghid sunt oameni care lucrează în timpul săptămânii și nu au chef să-și bată capul. Vor să fie relaxați total. Am persoane cu responsabilități care pe munte sunt ca niște copii ascultători. După fiecare tură vreau să cred că fiecare pleacă cu ceva în plus față de ce știa. Avem turiști care nu știau să-și lege colțarii și după 2 ani au ajuns pe Mont Blanc. Au venit cu șampanie și ne-au cinstit“, detaliază el.

Față în față cu ursul

Înainte de a pleca #sprevârf, Cristi stă de vorbă cu fiecare turist în parte pentru a-i evalua nivelul de pregătire, de rezistență fizică și psihică. „Am persoane care vor pe Elbrus. Pe unii îi iau și pe alții nu. Ca să te poți lega cu cineva pe un ghețar trebuie să ai niște cunoștințe de bază“, spune el clar. De aceea, organizează ateliere de inițiere unde iubitorii muntelui pot învăța tehnici esențiale înainte de alege un traseu mai dificil.
Dacă ai un ghid cu tine nu înseamnă că nu poți ține pasul cu el. „Lumea crede că îi alergăm și când vin în tură cu noi văd că e foarte lejer. Dacă eu cu Mitză fac un traseu în 4 ore, cu turiștii l-am făcut în 9. Oamenii sunt în concediu, le spunem ce e în jur, le povestim despre plante, animale, urme, dacă vor să audă“, spune el.
În munte sunt și situații de epuizare, dar și pericole. Acum sunt mult mai mari șansele să te întâlnești cu ursul față de acum 20-30 de ani. „Faci gălăgie, te simte și pleacă, în general“, spune Cristi simplu și ușor. Evident, nu e de glumă, dar dacă dai nas în nas cu ursul înseamnă că ceva n-ai făcut bine. „Ori n-ai făcut gălăgie, ori a bătut vântul și nu te-a auzit. Stai un pic pe loc, nu devii agresiv și dai ușor în spate“, explică el. Clasica tehnică de a face pe mortul nu îți asigură supraviețuirea. Și nici fuga. „E ca la câine, dacă te vede fugind, prinde el curaj. Te dai ușor în spate și îi faci loc. Trebuie să pari mai mare ca el. Și spray-ul e bun. Dacă faci gălăgie, are el grijă să nu vă întâlniți“, subliniază Cristi, care mărturisește că a avut câteva întâlniri de genul acesta, dar animalul nu a devenit niciodată agresiv. Ursul se apropie pentru că miroase sendvișul cu salam din rucsacul tău. Ba chiar poftește și la mere. Însă hrănitul animalelor sălbatice, o practică atât de des întâlnită printre turiști, nu este o idee bună. „Ele învață că omul este egal mâncare câștigată ușor. Datul mâncării la urs înseamnă că l-ai condamnat la moarte.
Mai devreme sau mai târziu va ataca și va fi împușcat“, argumentează ghidul montan. Și totuși, ursul nu e cel mai mare pericol de pe munte, ci îți poate veni de hac o pereche de bocanci, dacă n-o ai.
Calendarul lui Cristi pe 2021 e aproape plin, cu majoritatea turelor deja vândute. E adevărat, pandemia i-a cam pus bețe în roate, însă Cristi nu s-a dat bătut. „În pandemie s-au anulat turele externe. Am pierdut niște bani pe la rezervări și biletele de avion pentru că ar fi trebuit să intrăm în carantină și atunci am anulat. Însă majoritatea clienților nu s-au retras, așa că anul acesta încercăm să ne ducem cu mașinile, în funcție și de situația epidemiologică care va fi la acel moment. Avem planuri și ne adaptăm din mers. Nu renunțăm pentru că ne place“, spune el relaxat. Iar anul trecut a profitat de timpul liber și și-a pus la punct site-ul care se numește www.sprevarf.ro, motto-ul afacerii sale. A mai făcut niște cursuri de schi. S-a înscris ca voluntar în Salvamont și s-a interesat de cursurile de instructor de rafting. Nu a stat degeaba. „Am investit în mine“, spune el scurt pe doi.


De altfel, Cristi Minculescu mărturisește că nu s-a apucat de ghidărie pentru bani. „M-am gândit să-mi scot un salariu minim. Nici acum nu ajung la nivelul de venituri de director zonal, dar pentru mine merită“, spune el din toată inima. Își face meseria cu dragoste și asta se simte din felul în care vorbește despre munte și din pasiunea cu care organizează turele montane. Prima dată când a făcut pe ghidul montan avea 11 ani și i-a dus pe munte pe prietenii săi. Era într-o vacanță de vară. „Mi-a tunat să mergem pe munte și le-am băgat în cap colegilor mei de joacă că știu eu. Ne-am dus pe la toți părinții să ne milogim să-i lase și am plecat. Am plecat cu trenul, am urcat cu telecabina până la 1.400 și de acolo am mers pe jos. Ne-a bătut soarele-n cap de ne-a omorât. Acum știu pe unde să ocolesc (râde). Am ajuns la Babele seara, am mers la Cruce, iar grija unuia dintre părinți a fost să nu ne urcăm pe ea. Am rămas peste noapte la Babele, vecinul meu era meteorolog acolo. N-au știut 2-3 zile părinții de noi. Acum sunt telefoane mobile, dar toată lumea e mai stresată. Noi eram generația care ne duceam singuri la școală și ne încălzeam mâncarea când veneam acasă. Am luat două bucăți mari de brânză, kile de cartofi, castraveți, roșii, tuci, ulei și helas. Bineînțeles, apă la sticle de sticlă. Te rupea rucsacul. Aveam bani doar de tren și cazare. Eram 6 băieți. Aia mai lipsea, să mai avem și fete!“, povestește el nostalgic. Dacă a reușit să inspire încredere la 11 ani, vă dați seama ce poate face acum, la cei aproape 43 ani. Peste câteva zile, pe 26 mai, de ziua lui, a devenit o tradiție să bea șampania pe vf. Omu. Evident, nu singur, ci alături de prieteni și de turiști care vor să meargă cu el pe munte. Evenimentul de pe pagina sa de Facebook – Pe munte cu Cristi M #sprevarf (https://www.facebook.com/pemuntecucristim/) – este public. „E o tură lejeră. Merg cu cine vrea. Dar nu voi face munca de ghid, voi fi relaxat“, spune el.
Când îl va lăsa pandemia, are planuri să organizeze tabere de supraviețuire, pentru familii, cu Relu Nica și team building-uri pentru companii. Vrea să dea tuturor câte puțin din dragostea și pasiunea lui pentru munte.

Cum arată lumea la 7.000 de metri?

Iar cea mai nouă ambiție a sa este să privească lumea de la 7.000 de metri. Asemeni oricărui mare artist, următorul hit al lui Cristi Minculescu se numește vârful Lenin, după numele liderului bolșevic, și este situat în nordul masivului Pamir, la granița dintre Tadjikistan și Kârgâzstan, în Asia Centrală. Ascensiunea până acolo nu va fi deloc ușoară: legat în coardă, pe ghețar, fără oxigen și la temperaturi ce pot ajunge la minus 40 de grade. Aclimatizarea nu se face de acasă. Nu te poți antrena dinainte, ci simți temperaturile vitrege și lipsa oxigenului acolo, direct pe pielea ta. Așa afli dacă organismul tău rezistă sau nu. Dar până atunci mai are câțiva pași de făcut și câteva culmi de trecut. „Nu poți să te duci de la 2.000 m, în țară, la 7.000. Trebuie să faci aclimatizare treptat, să vezi cum se comportă corpul tău la altitudinea aia, la lipsa de oxigen. Nu mai este vorba despre condiție fizică sau echipament adecvat. Vezi sportivi de top pe care la 4.000 și un pic îi iau cu elicopterul, corpul lor nu rezistă“, explică Cristi pe scurt.
Cel mai înalt vârf pe care l-a atins este Monte Rosa, 4.500 m, în Alpi, al doilea după Mont Blanc. De aceea, următorul pe lista lui nu e direct Lenin, ci Elbrus, cel mai înalt munte din Caucaz – 5.642 m, iar următoarea treaptă este Island Peak, 6.200 m (Nepal). Abia apoi va fi pregătit să urce la peste 7.000 m. Și în afară de asta, ar avea nevoie și de sprijin financiar, de sponsorizări din partea companiilor sau a autorităților locale. Până la urmă, nu în fiecare zi ajunge un câmpinean la o așa altitudine. Sunt și puțini români care se pot mândri cu o asemenea performanță. Însă Cristi e optimist. A învățat să se bucure de călătorie, nu doar de destinație. E adevărat, cucerirea acestor vârfuri montane este pe lista sa de obiective, dar viața sa profesională nu se rezumă doar la ele. De altfel, modest din fire, Cristi ne corectează finuț. „Nu-l cucerești, îl parcurgi. Asta spuneți voi, din birou. Ești prieten cu muntele, nu-l cucerești“, subliniază el. Mărturisește că, dintre toți Carpații, este îndrăgostit de Piatra Craiului. „Chiar dacă nu e cel mai înalt, e unul din cei mai frumoși munți din țară. Dacă mă duc de 7 ori într-o săptămână, de fiecare dată e altfel. Felul în care bate soarele, ai altă vreme, alte discuții. Într-un fel e vara, altfel e iarna. Nu se compară. Depinde și de starea ta de spirit. E sălbatic, mai pe sufletul meu, chiar dacă nu are înălțimea Făgărașului“, spune cu patos Cristi Minculescu.

R.A.I.
Foto: Facebook (Pe munte cu Cristi M #sprevarf

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare