BREAKING NEWSInterviuri

Armand Goşu, expert în spaţiul ex-sovietic, lansează la Câmpina ultimul său volum: „Rusia o ecuație complicată“

Născut și crescut la Câmpina, unde a urmat școala generală și liceul, Armand Goșu revine adesea în localitatea natală de care îl leagă familia și prietenii. Vineri, 25 iunie, cunoscutul profesor universitar, expert în spațiul ex-sovietic, va fi prezent la Librăria Elstar, începând cu ora 18.00, pentru a-și lansa ultimul volum: „Rusia o ecuație complicată“.

– Domnule Armand Goșu, sunteți unul dintre analiștii politici cu cea mai vastă expertiză probabil în spațiul ex-sovietic și mai ales cel rusesc, ați studiat la Moscova, cunoașteți limba rusă, urmăriți ce se întâmplă în Rusia de trei decenii cred. Acum va apărea o nouă carte scrisă de dvs., la Editura Polirom din Iași, al cărei titlu spune multe: „Rusia, o ecuație complicată”. Ce aduce nou această carte în cadrul dezbaterii despre Rusia, dar și al cunoașterii noastre despre evoluția celei mai întinse țări de pe planetă, atât de aproape de noi, dar atât de departe? Față de care noi, românii, avem foarte multe sentimente contradictorii.
– Între coperțile acestei cărți sunt adunate laolaltă mai multe interviuri-conversații cu Lucian Popescu, de după 2017, în primul rând despre Rusia, dar și despre Ucraina și Republica Moldova. Deci, este o carte fără note de subsol, în care explic pentru un public mai larg ce se petrece în Rusia, care e miza unor evenimente și procese în desfășurare. Principalul obiectiv urmărit prin această selecție a fost să pun în lumină evoluția regimului Putin, deci condiționările de politică internă despre care se vorbește mai puțin, nu doar în România, ci și în presa internațională. Fără cunoașterea și înțelegerea acestor fenomene nu cred că putem analiza politica externă, subiect la modă nu doar la București, frecventat de oameni care abia știu unde e Rusia pe hartă și care – involuntar, prin neștiința lor – generează false dezbateri, manipulări periculoase ale opiniei publice, presiuni atât asupra politicienilor cât și asupra sistemului diplomatic, de securitate și apărare și așteptări total nerealiste. Deci cartea are o miză pedagogică. Se adresează unui public mai larg, pe care-l ajută să se familiarizeze cu o problematică complexă, dar cu o mare miză pentru România, mai ales în anii care vor urma. Un public avizat e mai greu de manipulat.
În prima parte a cărții discut despre felul în care au fost priviți și analizați rușii, Imperiul rus, Uniunea Sovietică, în România. Și încerc să explic de ce, spre deosebire de vecinii noștri din Europa Centrală și de Est, România nu are un corp de experți în probleme rusești. Absența acestei expertize are mai multe cauze, de la un anti-rusism visceral care ne împiedică să analizăm rațional situații cu potențial critic, până la absența unei tradiții academice.
– Politică externă a lui Putin poate părea imprevizibilă unui ochi nefamilizariat cu Rusia și Puțin, dar dvs o studiați cu atenție de atâta timp. Nu vi se pare că deja există un pattern marca Putin?
– Există un pattern universal în materie de politică externă, anume că ea este influențată și chiar determinată de politica internă, și trebuie analizată în corelație cu aceasta. Doar o astfel de analiză poate explica evoluția politicii externe a lui Putin, de la momentul 11 septembrie 2001, la discursul de la Munchen, în februarie 2007, anexarea Crimeii în martie 2014 și până astăzi. Trebuie să știi ce se petrece în acele momente pe scena politică din Rusia, ca să înțelegi logica acțiunilor lui Putin. Teama că va pierde puterea este resortul ultim și cel mai important care determină atitudinea față de Occident, pe care-l vede ca o amenințare la adresa regimului său.
De fapt, întrebarea dvs îmi oferă mie ocazia să insist pe o idee, pe care nu încetez s-o repet de cel puțin 20 de ani, anume că pentru a înțelege politica externă a Rusiei trebuie să cunoști ce se petrece pe scena politică internă. Numai că, mai ales la noi, dar și la alții, ce interesează este politica externă, care este percepută exclusiv ca amenințare de securitate. Or, politica externă a Rusiei e mult mai mult decât atât. Detaliu pe care SUA, Germania, Franța și alte state occidentale l-au înțeles și acționează în consecință, dar pe care țări ca România nu-l înțeleg și privesc cu suspiciune orice colaborare între vreun stat occidental și Putin.
– Uităm totuși că și Vladimir Putin este om, indiferent cât de veșnic pare acum, iar la un moment dat tot va muri. Ce se va întâmplă cu Rusia atunci? Se va plânge în hohote, așa cum s-a întâmplat în martie 1953, când chiar și zeul Stalin a dat ortul popii, spre stupefacția generală? Își pregătește Putin un succesor? Căci de aici nu prea pare a se gândi la acest aspect, al mortalitii lui și a noastre, până la urmă.
– Sigur, și Putin e om și va muri odată și odată. De altfel, sunt tot felul de zvonuri prin Moscova că Putin ar fi bolnav. Cu cât mai autoritar, chiar dictatorial, este regimul cu atât înfloresc zvonurile despre starea sănătății conducătorului. Deocamdată, Putin mai are aproape trei ani de mandat, până în februarie 2024. Iar, modificarea Constituției operată anul trecut, îi mai permite încă două mandate, fiecare de câte șase ani, deci teoretic ar mai putea rămâne la Kremlin până în 2036. Ceea ce eu nu cred că se va întâmpla. Din varii motive, fie sănătatea nu-i va permite, fie va decide să se retragă în favoarea unui colaborator. Ori își va pierde poziția în urma unui complot în cadrul elitei moscovite, care se va solda cu o lovitură de stat.
Întotdeauna transferul puterii a generat crize politice în Rusia. Cauzele sunt multiple, nu e locul să intru în detalii, important de reținut: în Rusia nu există un model de transfer al puterii și nici o tradiție. La rândul său, Putin cunoaște din experiență directă doar două cazuri, modele, din care să se inspire: pe cel sovietic, moartea secretarului general și înlocuirea lui cu altul nou, de către un grup restrâns de oameni care formează prezidiul; desemnarea succesului și confirmarea prin alegeri relativ libere, adică imitarea unui exercițiu democratic, cum s-a întâmplat în 1999-2000, când Boris Elțin l-a desemnat pe Putin nu doar prim ministru ci și succesor al său.
Ce soluție și-ar fi preferat Putin? Un transfer după modelul Elțin, cu garanții că nimeni nu se va atinge de el, de membrii familiei și de cei mai apropiați colaboratori ai președintelui. Cu siguranță, Putin asta și-ar fi dorit. Dar, e greu de imaginat că poate obține acest lucru în 2024. Înțelege că e nerealist să mai spere. Și atunci, în lipsa unui succesor care să-i garanteze viața, imunitatea în fața legii, libertatea…. Putin va refuza să mai cedeze puterea și se va întoarce la modelul secretarilor generali, care plecau din funcție cu picioarele înainte. Putin revine la vechiul model, nu pentru că n-ar putea identifica un succesor, ci pentru că nu mai este contextul din 1999, Rusia e alta, astăzi, lumea e altfel.
– Care este părerea dvs despre pseudo-alianța regimurilor autocrate, dictatoriale Rusia și RP Chineză? Este ea de durata, este solidă sau este mai mult de fațada, pentru mass-media vestică? Având în vedere și penetrarea economică chineză din întreagă Asie, inclusiv din Extremul Orient rus, atât de slab populat, dar atât de vast din punct de vedere geografic și atât de bogat în resurse.
– În politica externă nu există prieteni, ci doar interese. Or, interesele și prioritățile actualului regim de la Moscova, așa cum le definește acesta, presupun formarea unei coaliții anti-occidentale ale unor regimuri politice autoritare sau dictatoriale, care încalcă programatic drepturile omului și valorile generale ale lumii civilizate. Rusia a încercat să constituie în jurul ei o astfel de coaliție, numai că s-a văzut că are instrumente limitate. China e adevăratul lider al taberei anti-occidentale. Ceea ce deranjează Rusia la orgoliu. Dar nu putea să fie altfel. Trebuie doar să compari Produsul Intern Brut al celor două țări. China are 14.000, pe când Rusia doar 1.600 miliarde dolari americani. Rusia nu intră în primele 10 țări, și este sub Franța, Italia, Brazilia la valoarea totală a PIB-ului. Un conflict modern presupune mobilizarea unor resurse gigantice, tehnologii de vârf, de care Rusia pur și simplu nu dispune. Spre deosebire de China. În ciuda arsenalului său atomic și a zgomotului pe care-l face pe scena internațională, Rusia nu mai este principala amenințare la adresa Occidentului.
– Avem o doamnă președinte în Republica Moldova pro-occidentală, cred că are și cetățenia română și mie mi se pare o altă șansă nesperată pe care soarta ne-a oferit-o, complet nemeritat, după cum dvs ați explicat-o de nenumărate ori. Bucureștiul nu a mizat pe Maia Sandu. Ce ar trebui să facă Bucureștiul pentru a nu mai repetă greșelile din trecut și pentru a nu se expune ridicolului?
– Cred că trebuia făcut urgent un audit, pentru ultimul deceniu al relației bilaterale Români-Republica Moldova. Și luate niște decizii în funcție de concluziile acestuia. De fapt, un audit ar fi trebuit făcut încă de acum doi ani. Însă, e puțin probabil ca asta să se întâmple de vreme ce responsabilii sunt încă în funcții de decizie și s-au grăbit să șteargă urmele. O să aflăm mai multe lucruri, după 30 de ani, când ministerele de externe străine își vor deschide arhivele.
– Știți că există o așa-zisă mișcare unionistă, mesaj preluat de ultranaționaliștii din AUR care are un anume ecou în societatea noastră (pe toate zidurile și gardurile). Din această pespectivă, chiar dacă este un exercițiu pur imaginar, deocamdată, cum ați vedea dvs. o posibilă unificare a celor două state românești? Ipoteza mea este ca elita politică de la București nu numai că habar nu are ce să facă dar se și teme de o asemenea ipoteză/perspectivă.
– Paradoxal, deși s-a vorbit și scris mult, subiectul unirii României cu Republica Moldova n-a fost luat niciodată în serios de elitele politice de la București și Chișinău. Fiecare a instrumentalizat politicianist această temă. Nu există un model de unire agreat. Dacă pentru București, acesta este unirea Basarabiei din 1918, pentru Chișinău este cea din 1859, când s-au unit Moldova și Țara Românească. Mai interesant ar fi de cercetat averile făcute de pe urma fluturării tricolorului, pe ambele maluri ale Prutului. Patriotismul acesta a fost foarte lucrativ.

Codruț CONSTANTINESCU

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare