EvenimentȘtiri

„La Țigănci” prinde viață pe scena Casei Tineretului: un tribut adus lui Mircea Eliade

Vineri, 7 februarie, de la ora 18:00, Casa Tineretului găzduiește un spectacol deosebit, pus în scenă de Atelierul Actorului: „La Țigănci”, o adaptare a nuvelei lui Mircea Eliade. Evenimentul marchează 118 ani de la nașterea celebrului scriitor și filosof român, aducând în fața publicului o poveste despre timp, iluzii și căutarea adevărului.

Spectacolul, realizat printr-o regie colectivă, promite să fie o experiență captivantă. „Pentru noi, acest spectacol nu este doar o punere în scenă. Este un drum inițiatic, o călătorie între realitate și vis, între viață și moarte, între amintire și uitare. Este o poveste despre noi toți, despre frica de trecerea timpului, despre dorința de a rămâne, măcar o clipă, în acel loc în care sufletul nostru s-a simțit acasă” – transmit cei de la Atelierul Actorului.
Intrarea este liberă, organizatorii dorindu-și ca emoția teatrului să fie accesibilă tuturor. Un eveniment de neratat pentru iubitorii de literatură, teatru și filosofie!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare