Editorial. UN NUME LIPSĂ

Rememoram cele scrise aici de-a lungul vremii și mi-am dat seama că nu cred să fi amintit vreodată numele lui Brătianu. Adică al dinastiei de politicieni liberali și cărturari cu un rol esențial în formarea statului român. Absența este lesne explicabilă: nicio legătură între PNL de astăzi și cel brătienist. Cum nici între clasa politică (o denominație care trebuie ea însăși pusă în discuție, ea sugerează că ei sînt o „clasă” aparte de restul populației, cu privilegii de castă) de acum un veac, un veac și jumătate și cea de acum nu este absolut nicio legătură. Personaje pitorești au existat, firește, și pe atunci, aprig încondeiate în presa vremii, dar fundamentul rămînea sănătos. Acum, avem o clasă de administratori ai treburilor publice ivită din nimic ( mai bine zis din mîzga comunistă), neatestată de nimic, și mai ales de fapte. Avem un Ciolacu ivit din neant, activist de partid fără CV profesional, precum, acum cîțiva ani, tandemul Dragnea – Dăncilă. Avem acum un contabil IAS, specializat în furaje, Marian Neacșu, numit vicepremier fără portofoliu, dar cu puterea de a controla (a fost prima ordonanță a noului guvern) toate actele cu impact bugetar. Cine controlează banii, controlează totul. Este, într-un fel, deasupra ministrului de finanțe, ce ne facem dacă unul aprobă un act iar celălalt nu? O avem pe soția fostului ministru al culturii, d-na Otilia Romașcanu, numită șefă de cabinet a premierului. Așa s-a construit, de-a lungul anilor,  noua nomenklatură care controlează România. De aceea, de exemplu, aniversarea a 33 de ani de la mineriada din 1990  a trecut într-o discreție absolută, cea mai mare crimă postdecembristă, fără niciun vinovat pînă acum.

Brătienii erau parte dintr-o aristocrație de neam, autentică, bazată pe cultură și pe idealuri naționale. Ăștia (singurul apelativ pe care-l merită) sînt clica banului public spoliat pînă la măduvă. Citiți care erau veniturile sus-amintitului Neacșu, ca să înțelegeți de ce nu avem bani pentru profesori, autostrăzi și cărți. „Noua clasă”, instituind „noua normalitate”, este „pătura superpusă” (Eminescu), fără nicio legătură cu interesul public. Actualul guvern este făcut exclusiv pentru alegeri, deja, cum era de prevăzut, PSD-ul a ocupat punctele strategice și liberalii se uită fluierînd a pagubă. Clarviziunea politică a președintelui absent (cinismul cu care ne-a prezentat o situație jenantă a învestirii noului guvern ca pe un triumf al clarviziunii politice va rămîne antologic) a paralizat partidul liberal. UDMR-ul a jucat inteligent, țipă pe toate canalele că a fost alungat de la guvernare, dar, din poziția pe care o are poate cîștiga mai mult, negociindu-și pur și simplu fiecare vot în parlament, ceea ce, în perspectiva perfect previzibilă a rupturii dintre PSD și PNL îi va aduce multe foloase. Dl. Ciolacu, mult mai viclean decît Dragnea, realizează pas cu pas obiectivele acestuia. Adoptă fără probleme sloganurile populiste ale AUR, „patriotism economic” (un fel de clasic brătienist, de fapt „prin noi înșine”), deplasări cu metroul, ieftinirea alimentelor și alte asemenea șmecherii propagandistice.

Apropo de partidul declarat extremist, caracterizarea, incontestabilă, nu înseamnă că nu spune uneori chestii corecte, cărora celelalte partide se feresc să le spună pe nume. USR a devenit parcă mai rezonabil de cînd nu mai este pe cai mari, renunțînd la a împinge în față extremisme progresiste, care tot extremisme sînt, atenție! Apropo de acest joc: ascensiunea AUR ar trebui explicată și prin reacția inadecvată a unor intelectuali publici care, de îndată ce prind un cuvînt ce trimite la ideea de interes național, patrie, identitate națională etc, strigă din toți rărunchii: naționalism! În felul acesta, timorate, vocile rezonabile care folosesc un discurs să-i spunem convențional conservator au fost reduse la tăcere. Iar discursul național a devenit naționalist, preluat de strigătele lui Simion. Lecția istoriei: extremismul de stînga atrage extremismul de dreapta.

În contextul războiului de la graniță care ne atinge deja în multe feluri (vezi psihoza abil indusă cu holera de pe litoral care deja ne va afecta puternic economic), acest guvern construit strict pentru cîștiguri individuale și de partid, fără nicio înțelegere istorică pe termen lung, este la antipodul celor care au avut viziunea existenței unui stat în contexte în care nimic nu-l făcea probabil. „Ce-i mîna pe ei în luptă” era cu totul altceva decît intențiile ăstora. Și putința, căci chiar dacă ar vrea, nu-i duce cultura prea departe. Omul fără biografie din fruntea guvernului, plus omul fără prezență din fruntea țării, plus strînsura dimprejurul lor nu au nimic de-a face cu întemeietorii de țară. Acum au început protestele magistraților, supărați că-și pierd privilegiile. Deja l-au eliberat pe Piedone și l-au inocentat pe Popoviciu. Semn că începe o nouă eră. De fapt una mai veche. Va fi interesant de urmărit conflictul intern din sînul puterii. Care oricum se va sparge în capul nostru. Urmează o vară interesantă…

Prof. dr. Christian CRĂCIUN