Editorial

PERSPECTIVE. Un impas cronicizat

Banc:

Când biologul francez Louis Pasteur, întemeietorul Microbiologiei, era pe patul de moarte, preotul venit la ultima împărtășanie îl întrebă:
– Vă deziceți de Diavol și de uneltirile lui?
Pasteur a stat puțin pe gânduri, după care a spus:
– Are sens să-ți faci noi dușmani chiar înainte de moarte?

Din postura de „perspectivist” (și nu de editorialist, așa cum credea un preopinent câmpinean) al ziarului „Oglinda de azi” vreau să aduc în discuție momentul dilematic prelungit al ortodoxismului autohton și de prin alte părți.

Episodul Visarion Alexa nu avea nicio șansă să rămână ne-exploatat de către progresiștii mai vechi și mai noi, de anticlericali sau de activiștii care identifică Biserica cu răul absolut. Astfel, una dintre santinelele pururi-veghetoare ale corectitudinii noastre celei de toate zilele, „sociologul Gelu Duminică”, a scris următoarele: Un preot este prins când își hărțuiește sexual enoriașele. Mare parte din tagma preoțească, și din societate, sare să-l apere. Un medic este prins cu mita în buzunar. Mare parte din tagma medicilor sare să-l apere. Un profesor este prins când își abuza elevii. Mare parte a profesorilor fac zid în jurul acestuia. Un politician este dovedit hoț. Politicienii fac scut în jurul lui. […] Un etnic rom comite un act reprobabil. Mai toată lumea care apăra pe cei de mai sus îmi cere să mă delimitez public, să spun ce fac eu să nu se mai întâmple astfel de lucruri, pune eticheta pe toți romii și împroașcă cu ură.
Mai întâi trebuie să fac o precizare: nu întâmplător am pus ghilimelele de mai sus, întrucât „sociologul GD” devine pe nesimțite, ca să zic așa, un soi de instituție a corectului din oficiu. Când nu exagerează, dl. Duminică hiperbolizează. Când nu înțelege, dl. Duminică răstălmăcește. Când nu agreează, dl. Duminică insinuează. De data aceasta, senin și candid cum îl știm, dl. Duminică minte de-a binelea. În primul rând minte pentru că obiectivitatea pe care o solicită din partea altora îi lipsește (aproape) cu desăvârșire din tolba instrumentarului critic, îndeosebi atunci când vine vorba despre etnicii domniei sale. În al doilea rând minte pentru că Biserica Ortodoxă (de data aceasta) s-a situat exemplar și fără ambiguitate de partea „victimei” nu a împricinatului, delimitându-se în mod limpede de acesta și inițiind toate procedurile canonice în vigoare. Și ar mai fi încă multe de spus despre minciunile d-lui Duminică, dacă domnia sa ar fi subiectul acestui comentariu și nu altul. Ne-am fi așteptat, totuși, ca vajnicul sociolog să sesizeze, în pofida densei ceți ideologice care-l împresoară, copacii din mijlocul pădurii și să vadă dincolo de episodul trist al preotului sus-menționat.
Momentul dilematic prelungit pe care îl traversează pan-ortodoxismul reclamă (știu, cuvântul deranjează profund, stârnind ifose nejustificate de pseudo-conservare a substanței apostolice) inițierea unei reforme. În primul rând teologică, abia în al doilea rând administrativă și ecleziologică. Inadecvarea ortodoxismului autohton, prezența insolită a etern-inevitabilului sobor la sfințirea unui monument dedicat torționarilor securiști de la Pitești (luptători ai „frontului nevăzut”, sintagmă nefericită, calchiată direct din propaganda stalinist-brejnevist-sovietică) se constituie într-un nou (al câtelea oare) episod care confirmă concretizarea unui derapaj teologic-evanghelic de la mesajul chrystalclear al lui Cristos. Ortodoxismul românesc nu pare conștient de necesitatea unei ruperi definitive de sfera simpatiilor legionar-fasciste și suveranist-naționalist-filetiste. Sau poate nici nu vrea, pentru că poate! Slăbiciunea, înduioșarea pe care ortodoxismul le-a demonstrat pentru dictatori și regimuri criminale răzbat prin toate filoanele istoriei noastre recente și nu arată să se fi vindecat; participațiunea unei părți semnificative a clerului ortodox la Holocaust (direct sau prin propagarea ideilor otrăvite, vezi cazul unui Stăniloae, vezi cazul mănăstirii Antim în anul 1941, vezi problema Transnistriei, vezi colaborarea cu regimul criminal dejist la desființarea Bisericii Greco-Catolice și la întemnițarea urmată de martiriul episcopilor și preoților eietc) nu poate fi ștearsă prin negare sau omisiune. Iar în ce-l privește pe patriarhul nuclear Chiril, acesta nu este un accident al ortodoxiei, așa cum se străduiesc maeștrii sofismului să ne convingă, ci acest episod vine cumva în siajul involuției firești a unei apostazii pricinuite de rătăcirea de la Calea lui Cristos, cel care nu a înființat nici biserici naționale și nici nu a binecuvântat sabia sau gâlceava între neamuri. Cazuri similare nu se regăsesc doar la noi, a se vedea relația dintre Biserica Greacă și dictatura coloneilor, relația dintre Biserica Sârbă și Miloșevici, dintre Chiril și Putin. Prea multe exemple pentru a fi simple coincidențe, nu?
Așadar cazul Alexa este, în opinia mea, un caz hiperbolizat, poate nu întâmplător, tocmai pentru a strămuta atenția de la ceea ce este foarte grav, la ceva grav. În tot cazul, s-a întâmplat ceea ce era, oarecum, iminent să se întâmple: vedetismul flamboaiant al unor preoți ca Alexa, Necula (ortodocși) sau Doboș (catolic), conferințele la care aceștia vorbesc ore în șir fără a da semne de oboseală, sunt tot atâtea semne că preocuparea pentru propria reprezentare umbrește străduința de a-L reprezenta pe Cristos cel discret, umil și, în majoritatea cazurilor, tăcut. În ce privește reprezentația pastorilor și „fraților” neoprotestanți, ea se manifestă copios pe canale proprii, fără a se bucura de aceeași expunere mediatică. Oare misiunea apostolică se traduce prin show-uri televizate, prin postări pretențioase pe platformele de socializare sau prin abilitatea de scamator care posedă în joben toate răspunsurile la toate întrebările posibile? Un vechi raport apocrif al unui autor roman îl descrie pe Isus ca pe un om trist și tăcut. Hlizeala asta revărsată pe sticlă, vioiciunea sprințară și enciclopedismul teologic-spiritual simandicos conduc mai degrabă în penumbra neghioabă a trufiei decât în anticamera smereniei creștine.

Adrian Dragoș Defta

3 Comentarii  

  1. Pare mai mult o răfuială personală cu Gelu Duminică!?! Un articol lung, greu de digerat și aproape inutil.Căt despre popii pe care îi apărați …luptați pentru o cauză pierdută,80% dintre ” slujitorii lui D-zeu” nu au nicio trimitere spre această îndeletnicire, sunt doar niște ” aspiratoare” de bani nefiscalizați!😡Restul e doar polemică sau cancan!🤭

    1. E de vina cel care da nu cel care cere. Botezi un copil plătești, la naștere la maternitate plătești, faci nunta platesti, ai murit plătești. Trăiești, consumi, respiri nu poți fără taxe. Apa o plătești deși ar trebui sa fie gratis. Nu e ceva lux. Ploieștenii nu se bucura de apa cu coaliția PNL PSD. Ăștia se înjura în fata camerelor și beau la aceeași masa. Nu va lăsați influențați și cumpărați. Credeți ca interesează la Ploiești pe cei din primărie și Cj de cei ce suferă de la bloc. Se gândesc la clasa de mijloc odată la 4 ani. Apoi se lăfăie pe banii vostrii

  2. Analiza deosebit de elegantă si pertinentă se adresează intelectului intelectualului,care a devenit,din pacate,în bataia curentului generat de capitalismul salbatic,desuet.Însa acesta este modul de a patrunde cu asemenea explicatii în mediul celor care ar trebui să se sesizeze si sa purceada la reforme.Dacă ar fi sa o luam pe diagonala, ne-am putea rezuma la o simpla constatare și anume aceea ca daca ridicam valul aurit de pe chipul religiei noastre ortodoxe ne va izbi o duhoare de colaborationism cu activistul de partid,fost ateu si devenit conjunctural „mare crestin”,de-ti mută nasul cu viteză din ce in ce mai mare cu cat urci pe scara ierarhică bisericească.Această cumetrie cu „excrescente” de nepotism,parvenitism,impostura si ipocrizie afectează structural comportamentul oamenilor si le imprimă mentalitatea de care,cand suntem în afara tarii,vrem să fugim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare