Editorial

PERSPECTIVE: Über Österreich ohne Hass

De secole admirăm și ne orientăm după acțiunea politică, socială și economică a unei Viene încărcate de tradiții, atât în ceea ce privește practica de guvernare și administrare, cât și modul în care se construiește și se transmite acțiunea diplomatică. [Emil Hurezeanu, ambasador extraordinar și plenipotențiar în Austria]
Faptul că traversez frontiere Schengen de cel puțin 20 de ori pe an mă situează, inevitabil, în tabăra celor care sunt direct și nemijlocit afectați de veto-ul Austriei. Iar faptul că mulți conaționali (nu zic majoritatea, întrucât nu dețin instrumente sociologice de sondare și analiză) au reacționat visceral la acest incident nu e de mirare. La asta ne pricepem cel mai bine. Ceea ce mă nedumerește, însă, este structura unei bune părți a celor nevrotici și vindicativi. Dincolo de feluritele clasificări ce pot fi atribuite acestor grupuri de înjurători ai Austriei, se remarcă grupusculul celor ce nu (prea) călătoresc în Occident, iar atunci când o fac, rar și pentru scurtă vreme, nu pricep mai nimic din mecanismele de funcționare ale societății occidentale. Desigur, e mult mai la îndemână să scrii și să acoperi cu sudalme Vestul din căldura fotoliului decât să cobori în ring, pe de altă parte, nici locuirea de lungă durată în apusul Europei nu reprezintă neapărat un garant al civilizării, vezi bine blestemele neaoșe ale românașilor stabiliți acolo de câteva decenii, care-și înjură copios angajatorii exploatatori și votează cu AUR.
În primul rând sunt consternat că mulți intelectuali, critici coerenți ai guvernelor ce au tranzitat cea de-a Doua Republică, s-au aliniat acum subit și disciplinat în spatele politicienilor care, nu numai că nu și-au asumat vreo responsabilitate, dar au aruncat toată vina eșecului în curtea Austriei celei nedrepte. De vină sunt străinii cei răi care vor să sugă sângele iobagului obidit. În al doilea rând, constat că exact intelectualii care până mai ieri criticau politica de asimilare a refugiaților propusă de unele cancelarii occidentale îl înjură acum pe cancelarul federal care glăsuiește întocmai cum o făceau ai noștri conservatori până nu demult și care face exact ceea ce ai noștri spuneau că trebuie să facă Occidentul. În al treilea rând, mă așteptam ca intelectualii noștri să sesizeze pericolul capitalizării acestui discurs de ură, în fapt o eructație balcanică, de către hrubele politicii românești și să evite indecenta asociere cu acestea. Nu în ultimul rând, am senzația că transformarea acestui refuz al Vienei într-un circ de isterie publică și de frustrări diplomatice ascunde, de fapt, intenția bine ascunsă a guvernanților de a păstra, în continuare, România în afara spațiului Schengen, pentru a putea continua nestingheriți aranjamentele cu evidența populației și nu numai. În treacăt fie spus, susținătorii dreptului de veto al unei țări membre a Uniunii Europene sunt acum scandalizați tocmai de efectul liberului exercițiu al acestui drept. De aceea recomand călduros lecturarea Tratatului UE, urmată de o meditație binefăcătoare și răcoritoare.
Pateticele chemări la boicot constituie cea mai proastă dintre cele mai proaste soluții ce se puteau propune; admițând că, prin absurd, populația României va da curs acestei stupizenii, ce s-ar întâmpla? Să presupunem că „băncile austriece” vor da faliment. La fel și OMV (aproposito: dacă nu mai alimentăm de la benzinării austriece sunt mai frecventabile cele ungurești și rusești?), urmată de alte firme cu capital austriac. Rezultatul? Zeci de mii de români șomeri în plină iarnă. „Să meargă ANAF-ul și să ia la puricat firmele austriece” răsună alte îndemne eroice; în acest caz, sunt convins că, nu după mult timp, Austria nu va mai fi nici pe departe singulară în ce privește veto-ul acordat României. Dar să finalizăm această ipoteză de lucru: deci falimentăm firmele austriece, dăm cu flit Austriei în Consiliul Europei la tot ce se poate da, îi înfiem pe cei 70 de mii de șomeri, apoi ce urmează? Un nou vot în privința primirii României în spațiul Schengen, unde, inevitabil, vom avea nevoie de Austria.
Scrisoarea ambasadorului Hurezeanu adresată președintelui federal austriac reprezintă cea mai elegantă, mai normală și mai europeană poziție în mijlocul unui vulcan de ură pestilențială. El vorbește acolo despre spațiul comun care se revendică de la uzanțele unei tradiții și culturi administrative inițiate de împărăteasa Maria Tereza, despre efectele revigorante și modernizatoare ale acestei tradiții administrative care au radiat de la Viena peste granițele fostei monarhii și despre spiritul tradiției iezuite, unul dintre principiile fundamentale ale abordării administrației tereziane și al diplomației moderne concentrat în formula: „Fortiter in re, suaviter in modo”. Din nefericire, ecoul subtil și elegant al abordării d-lui Hurezeanu a fost înăbușit de furia asurzitoare a mulțimii.
Iar atunci când e iureș în jur, nu se văd multe: cum ar fi faptul că nu toți politicienii austrieci (nici măcar guvernul austriac cu excepția celor doi gealați) sunt de acord cu veto-ul exprimat, că mai degrabă Austria și nu România este perdanta din această ecuație, că glasul înțelepciunii este mai puternic decât boicotul care nu va avea alt efect decât validarea și resuscitarea tuturor naționaliștilor suveraniști analfabeți, a politrucilor plagiatori și a tuturor derbedeilor mari meșteri în pescuitul în ape tulburi.
Un ultim aspect: PIB-ul Austriei este de aproape 480 miliarde dolari, al României de 285 miliarde, deși populația noastră e de peste două ori mai numeroasă; cu toate acestea, cheltuielile aferente educației în Austria sunt de 24 miliarde, iar în România de 8 miliarde de dolari. În aceeași ordine de idei: bugetul SRI a fost suplimentat cu 22% pentru 2023, iar Educația primește cel mai mic buget din istorie (2,1%). Acestea sunt prioritățile statului român despre care ni se spune că trebuie respectat necondiționat. Alt motiv de reflecție.

Adrian Dragoș Defta

5 Comentarii  

  1. Păi nu e mai simplu să dăm vina pe alții pentru nereușitele noastre? Lăsând la o parte imbecilitatea austriecilor , ( re) dovedită , vă întreb ce au făcut atăta amar de vreme președintele, politicienii, miniștrii și toți trepădușii ăștia plătiți regește în cea mai săracă și coruptă țară din Europa?

  2. Dacă nu puneai ultimul paragraf, era aproape ok. Ce legătură are PIB-ul Austriei (obținut în parte și prin colonizare violentă, că tot suntem postmoderni și încântați de studii feministe și coloniale) cu gestul politic făcut? Care rămâne, oricât ai răsuci lucrurile o mârlănie politicianistă. Hurezeanu ce să zică, admirația pentru Viena…. hm, e loc de discuții. Eu nu admir o țară pentru PIB și nici nu cred că faptul că are un PIB mai mare îi dă drepturi în plus. Nu văd de ce, incriminând pe bună dreptate isteria unor reacții de la noi, nu poți vedea și mârlănia unui cancelar idiot și urmările favorabile Rusiei. În romanele polițiste și în politică se întreabă Cui prodest? Măcar puteau găsi un pretext mai plauzibil.

    1. Încă o intervenție marca „înverșunarea – dragostea mea”. Epuizat fiind, probabil, de munca asiduă depusă la trans-substanțierea leșului unui „mare filosof” în moaște frumos mirositoare și dătătoare de vertij intelectual, nu ați avut pesemne timp să citiți, ci doar să frunzăriți (ca de obicei) ce am scris. De aia nu vedeți legătura între PIB și restul ansamblului.

      Ar fi interesantă o „discuție” între dumneavoastră și Hurezeanu, cunoscător „amator” – nu-i așa – a fenomenului „Mitteleuropa”. În rest, afirmația potrivit căreia PIB-ul Austriei ar fi consecința „colonizării violente” relevă profunde cunoștințe istorice, politice și antropologice. Precum și alinierea fățișă (știu, veți spune că ați fost ironic) la discursul neomarxist.

      În majoritatea cazurilor.PIB-ul unei țări reprezintă un indicator al muncii inteligente, prin urmare nimic de admirat. Dar dacă PIB-ul nu vă interesează, putem discuta despre alți indicatori ai țării pe care acum o urâți pătimaș: structură socială, cultură, nivel de trai educație, număr de biblioteci/săli de concerte etc.

      „When stupidity is considered patriotism, it is unsafe to be intelligent”. Ce ziceți de zisa asta a lui Isaac Asimov?

  3. Este păcat că un articol, altfel interesant și scris cu nerv, poate duce la replici acide între doi editorialiști de valoare.Fiți mai buni, fiecare vede lucrurile în felul lui…vine Crăciunul!🤭

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare