„Când toți sunt vinovați, nimeni nu este; mărturisirea vinovăției colective este cea mai bună protecție posibilă împotriva descoperirii vinovaților, iar amploarea crimei este cea mai bună scuză pentru a nu face nimic” – Hannah Arendt.
Țara e ca o pădure peste care s-au așternut valuri de neguri.
Deja au apărut de sub tipar – iar în zilele următoare vor apărea cu siguranță altele – primele analize care explică ascensiunea „inexplicabilă” (pentru unii) a politicii beznei. Radu Vancu, de exemplu, rezumă motivele, pornind de la resurgența globală a fascismelor și extremismelor, trecând prin războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului, politica internă și terminând cu implicarea BOR în campania extremei drepte și inacțiunea instituțiilor abilitate ale statului care ar fi trebuit să intervină, potrivit legii, împotriva propagandei neofasciste.
Ar mai fi (cel puțin încă) o cauză despre care comentatorii și ziariștii nu au scris încă: acțiunea temeinică, neîntreruptă și tenace a unora dintre intelectualii de dreapta din ultimii 30 de ani. Aceștia s-au manifestat în scris sau viu grai, prin intermediul conferințelor publice, a lansărilor de carte și a altor acțiuni de popularizare a „martirilor” regimului comunist, îndeosebi a legionarilor și criminalilor de război condamnați, e drept, de către justiția proletară. Angajați ideologic întocmai ca inamicii lor declarați, doar că pe baricada adversă, mulți dintre acești intelectuali care s-au descoperit subit anticomuniști, altminteri mari rezistaci „prin cultură”, au resuscitat ideologiile criminale care coagulaseră o bună parte din generația de aur a Interbelicului. Un număr de edituri au re-publicat opera unor gânditori legionari pe care i-a transformat în veritabili arhangheli ai conștiinței neamului românesc cel urgisit. Propovăduitori ai beznei, lanțurilor ideologice, ortodoxismului etnicist și disprețuind simandicos libertatea, acești scriitori, publiciști, profesori și ce vor mai fi, s-au aliniat ordonat și conștiincios la reconstrucția unei lumi îngropate în rușinea istoriei.
Într-o țară unde cultura, știința de carte și preocuparea pentru istorie pot lesne deveni instrumentele unui snobism fals-intelectualist și profund naționalist, relansarea ideologiei hrubei poate fi – și iată, se dovedește a fi – periculoasă. Încremeniți în părelnicul lor demers revizionist, intelectualii despre care scriu au arătat multă compasiune pentru „jertfa” unor criminali de război care, bunăoară, îl felicitaseră pe Hitler pentru ingeniozitatea și eficiența „soluției finale” (și care ar fi fost condamnați ca atare în orice țară civilizată și democratică), însă nicio urmă de compătimire pentru victimele acestora: evrei, romi, neoprotestanți și homosexuali. N-am regăsit niciodată, nici printre rândurile editorialelor, nici în alte materiale publicate, un singur rând în care autorul respectiv, admirator declarat al lui Vulcănescu, ca să iau un singur exemplu de criminal de război martirizat, să-și exprime mila pentru zecile de mii de oameni căzuți sub securea fascismului românesc, legionar sau antonescian. Victimele pur și simplu nu există. Oare să fi uitat acești autori că în lagărele staliniste sau naziste erau aruncați, de-a valma, marxiști și antimarxiști, anarhiști și mistici creștini, evrei și martori ai lui Iehova, liberali, comuniști, homosexuali și evrei fără nicio deosebire? Sau propovăduirea ideologiei urii e mai importantă decât adevărul și respectul memoriei?
Aceiași autori nu și-au ascuns admirația pentru unii „intelectuali autentici” cum ar fi Lavric sau Târziu – eminențele cenușii din spatele derbedeului care dădea buzna în Parlamentul României, amenințând cu bătaia sau agresiunea sexuală. Subțirimea obrazului domniilor lor nu s-a urzicat defel la apucăturile gangsterești ale șefului de galerie. Și uite cum am ajuns la peste 30% susținere pentru fascism pravoslavnic și putinism.
Să ne mai mire că, în aceste condiții, scrolarea oligofrenizantă este mult mai accesibilă decât formarea unei culturi politice? Să ne surprindă că într-o societate în care, de trei decenii, se propovăduiește în disprețul suveran al legii, adevărului istoric și al bunului simț, un alt fel de „istorie” menită să confere satrapilor de odinioară aura de martiri ortodocși? Oare întâmplător este că pe agenda ideologică a acestor propovăduitori se află la loc de cinste restabilirea legislației care sancționează homosexualitatea și avortul, bineînțeles, în numele iubirii creștine? Să ne mai surprindă rezultatul votului actual, din moment ce BOR a canonizat recent șefi de cuib legionari? Dacă acestea sunt valorile poporului român (care, cum pervers se declamă, are întotdeauna dreptate), atunci fie: să cântăm în cor „sfânta bătrânețe (sic) legionară”!
Cinismul legionaroid care a îmbâcsit spațiul spiritual al cetății nu e o întâmplare, ci un proiect de țară. O țară în care există – după opinia autorilor respectivi, pe care cu deferență i-aș numi „părinții fondatori” – prea multă toleranță. Și dacă e prea multă, trebuie să mai tăiem din ea. Și să explicăm savant, minuțios și eclectic că toleranța nu este nici măcar o virtute creștină, prin urmare să fie liber la rinocenizare.
Adrian Dragoș Defta
Un articol foarte bun, pacat ca nu ajunge la cat mai multi cititori. Felicitari pentru curajul autorului cat si pentru verticalitate.
Parcă,Adrian Severin(șpagarul condamnat) a preluat această vorbă si a zis ca” dacă toti sunt corupti inseamnă ca nimeni nu este vinovat,ci legea”!Si de atunci tot asa o tine lumea politica eternizată la putere,ca i-a facut scapati pe toti,calmand balaurul coruptiei „în virtutea””stabilitatii politice”.El acuma doarme si creste tot mai mare pe sub diferite curti statale,iar cand n-o mai încapea în acele lacasuri intunecate sa te ti,cand o sa dea pe afară,numai saracie si revolte va lasa in urma (datorii,dobanzi,inflatie,anarhie,saracie,cu tot cortegiul ei).La biserică ne spune povesti cu sfinti care omoară balauri,dar,cand e vorba de asta al coruptiei,nimic.Nu există!Si al naibi,asta este cel mai invizibil si cel mai mare.Mai mare ca avioanele invizibile americane😅.
Dar,sa lasam asta,poate o starpeste(coruptia)alegerile de duminică,mai ales ca este si o zi solemnă.Cand am auzit,cu multi ani in urmă,de cartea „Sfantul Inchisorilor” m-am simtit vinovat ca nu am citit-o,asa cum ma simt vinovat ca nu pot si eu sa tin mai mult de o saptamană post,ca deh sunt ortodox.Ca sa aflu,din intamplare,ca este vorba despre legionari,asa imi aduc aminte.Nu cred ca ma insel,fiindcă mi-a disparut interesul sa o mai citesc.După revolutie era de asteptat sa apară carti despre ei,ignorand crimele lor,pentru ca a fost o adevarată explozie de aparitii de carti,de diplome,de fabrici de diplome,mai ales in zona dreptului,de plagiate,de tot ce îti conferea onoare,prestantă socială si bani,cat mai multi.Dacă erai autor de carte,visul de aur(gandurile tale sa vadă lumina tiparului)din regimul ceausist,erai o personalitate.Si nu a mai contat omisiunile flagrante.Important era sa fie scrisa cat mai literar,sa faca impresie cititorului necunoscator.Astazi piata s-a umplut si multe dintre acestea au devenit balastru,greu de diferentiat de cele cu adevarat bune.Ele totusi,cele despre legionari,si-au facut efectul,constituind,probabil,”operele alese”😂,pe care se sprijină ideologia”suveranistilor”.Te apucă greata cand îi vezi pe promotorii lor,pe la unele posturi de televiziune,behaind bombastic tot felul de aberatii despre poporul cu care se identifică,traditii cu cai si potcoave(fierariile ne industrializează😁),religia stramosească(cu care ne-a aplecat in jug,vorba poetului),de parcă ar fi niste voevozi coborati de pe peretii” sfinti” ai bisericilor strabune,un fel de becali cu cruci pe frunte,aflati in plina glorie.Trist este ca la acest spectacol grotesc aderă,luand cuvantul,personalitati remarcabile,in trecutul lor apropiat,printre care si actori cunoscuti,care au cazut atat de jos,incat banul le-a luat mintile.