Editorial

PERSPECTIVE. Incurabila maladie

Prietenul meu de la Iași, Liviu Antonesei, a enunțat un delectabil silogism despre „anticomunismul de ziua a șaptea”, adică a anticomunismului de după comunism. Este vorba despre revărsarea frustă, întârziată (sau de-a dreptul anacronică) a unor umori reprimate pe vremea când anticomunismul autentic (nu mă refer aici la eufemismul pompos ilustrat prin sintagma de rezistență prin cultură) presupunea riscul de pierdere a vieții și libertății. Frustrarea de a nu fi izbutit în epoca respectivă poate genera tentația resuscitării unor eroi post-factum. Ar fi însă necugetat să credem că toți acești misionari ai anticomunismului întârziat ar fi fost niște fățarnici la vremea respectivă, iar acum debitările lor sunt menite să ecraneze lașitatea de odinioară.
Nu poți însă să nu constați, cu o oarecare consternare, vioiciunea perenă, angularitatea limitată a perspectivei și, nu în ultimul rând, subiectivismul iritant cu care se vântură pericolul proliferării neo-comunismului într-o țară unde, în conflict strident cu legislația în rigoare, ideologia fascist-legionară se manifestă agresiv (sic) și plenipotențiar. De asemenea, nu poți să nu observi măiestria, uneori perfidă, cu care heralzii pericolului neo-bolșevic reușesc să vulgarizeze, să minimizeze, chiar să ducă în deriziune pericolul cu adevărat real – și vizibil – al neofascismului autohton. În România anului de grație 2022, țară membră a Uniunii Europene, există publicații, site-uri și organizații (ba, chiar un partid politic parlamentar) care profesează fățiș, indecent și arogant legionarismul, justifică fascismul antonescian și glorifică acțiuni ale armatei române de odinioară de care s-ar rușina orice națiune civilizată. Cazul „Vasile Zărnescu”, despre care scrie Revista 22, constituie un argument irefutabil al melanjului între național-comunismul ceaușist și legionarismul ortodoxist. Negaționismul și bagatelizarea Holocaustului au devenit teme recurente ale acestor cercuri de extremă dreapta pe care nimeni nu le mai ia în seamă. Acțiunea preotului greco-catolic Aurel Vișovan, prezentat de William Totok (din fericire, Biserica Unită s-a delimitat imediat de activitatea neo-legionară a respectivului prelat, promotor al exorcismului național), devoalează însă o perspectivă inedită, aceea a unei neașteptate uniri „în cuget și-n simțiri” între creștini aflați pe poziții eclezial-teologice ireconciliabile, cum ar fi unii ortodocși și unii greco-catolici. Ce-i unește? Propaganda memoriei anticomuniste legionare, hidos ilustrată prin conceptul clarității imorale a „sfinților închisorilor”.
Ar fi ilar, dacă n-ar fi trist, faptul că asumarea celui mai locvace anticomunism a fost confiscată de către facțiunile naționalist-legionare și xenofobe în detrimentul unor intelectuali români autentic anticomuniști, care au acționat împotriva acestuia utilizând instrumentul omului civilizat: argumentul, iar nu ideologia, bunul simț, iar nu naționalismul retrograd de secol XIX. Ideologia se traduce printr-o incurabilă maladie, pesemne de aceea asistăm neputincioși la impotența eradicării unor derapaje politice actuale, precum trumpismul, băsismul, gerontocrația ideologizată etc. Dar nu trebuie să ne mire nimic: un sondaj IRES din 2019 deconspiră tare halucinante, și anume că „58% dintre români nu au încredere în persoanele de altă religie (sic) decât cea ortodoxă, iar 46% nu au încredere în evrei”. Dacă acel cataclism istoric desfășurat la cote apocaliptice, cum a fost Holocaustul, nu e suficient pentru vindecarea de nebunia ideologiei, atunci e limpede, cel puțin pentru mine, că nimic nu ne mai poate vindeca de ignobila maladie. Voi deveni, poate, mai optimist în ce privește primenirea normalității atunci când îi voi auzi pe apostolii anticomunismului perorând cu aceeași abnegație și despre pericolul extremei drepte reacționare, nu numai al stângii neo-marxiste.

Adrian Dragoș DEFTA

7 Comentarii  

  1. La fel de incurabil e si dl Defta :))
    Da, bun, am inteles, sunt observatii de bun-simt, dar sa tot bati apa-n piua mereu pe subiectul asta, cand ai la dispozitie o lume intreaga de teme si viata e asa de scurta, zau… Oare nu realizam ca exagerea pana la saturatie a concentrarii atentiei asupra tragediei evreilor (pe care o fac oricum pe toate caile atatia alti formatori de opinie) genereaza invariabil un efect de recul in societate, care e firesc tocmai prin felul cum e provocat ? Orice desert, oricat de delicios, in cantitati industriale iti produce lehamite pana la urma. Cei ce tot intorc pe toate fetele la infinit temele astea, se fac – fara sa vrea si indirect – vinovati tocmai de incurajarea reactiilor adverse. Majoritatea celor ce il glorifica pe Antonescu, pe legionari samd, o fac din fronda fata de un sistem care ne suprasatureaza cu discursul de genul asta, de sus pana jos (de la puternicii lumii de azi, fie ei papusari sau marionete, pana la cei mai marunti postaci de pe retele). Este pana la urma inconstienta, sa intretii tu insuti ceva ce te scarbeste, ocupandu-ti mintea atata timp cu el 🙁

  2. Poate ne dezvoltă dl Defta ce înseamnă „claritatea imorală a sfinților închisorilor”. Nu e prima oară când scrie batjocoritor de lucruri atât de sensibile și realități atât de concrete, despre care există deja o lume întreagă de mărturii dintre cele mai zguduitoare. Stai și citești consternat așa o atitudine, aproape că-ți vine să-i faci cadou celui ce gândește astfel, o copie completă – direct din Biblioteca Congresului American de la Washington – a celui mai valoros serial documentar din istoria filmografiei românești…

  3. Nu stiu dacă trebuie sa-i dam un înteles atat de filozofic unui fenomen puternic finantat de cercuri interesate de indepartarea electoratului de valorile importante(care au consolidat democratia autentică)ale civilizatiei occidentale.

  4. Era de asteptat si raspunsul dlui Defta la aceste comentarii, dar se pare ca dinsul e chiar mai pretios decit dl Craciun si nu se coboara sa discute cu cititorii. In ce priveste insa o opinie formulata mai sus, eu una consider ca tema Holocaustului nu este suficient cunoscuta, nicidecum dezbatuta pina la saturatie. Iar ipoteza ca discutia in spatiu public despre ororile indurate de evrei este responsabila de proliferarea antisemitismului mi se pare de-a dreptul halucinanta. Dimpotriva, discursul general in Romania este caracterizat prin revizionism istoric si resuscitarea unor ideologii extreme. A afirma ca simpatia sau optiunea pentru crima si inumanitate (recte Antonescu si legionari) este intretinuta sau reactivata tocmai de discursul care incrimineaza aceasta ideologie mi se pare de noaptea mintii. E ca si cum as spune ca actiunea si exercitiul Justitiei sunt cele care amplifica fenomenul infractionalitatii.

    1. Cam asta e logica, victima e vinovată, nu violatorul, fiindcă era îmbrăcată sexi. Ce să ne mai mirăm? Libertatea asta acordată comentatorilor mai mult sau mai puțin anonimi e un veritabil laborator de fabricat idei fistichii, rasiste, xenofobe, antisemite șamd.

    2. Stimată „delia f”, vă pripiți și faceți afirmații gratuite. Admit, nu răspund întotdeauna și oricui: există mai multe tipologii de comentatori, bine individualizate de sociologi și psihologi. La una anume mă voi referi aici: la specia „milițianului moralist” care reacționează pavlovian, abrupt și obraznic la orice și oricine nu-i convine. Tipul respectiv se comportă ca un posesor de ciocan pentru care toate lucrurile sunt cuie. Unor asemenea comentarii prefer să nu le răspund, nu din aroganță, ci pentru că ar fi inutil. Nu poți contracara toate inepțiile sau insultele manevrate mai mult sau mai puțin pretențios și solemn. Nu oblig pe nimeni să citească materialele mele și nici nu cer voie de la nimeni despre ce anume să scriu. Așa cum eu pot scrie despre orice cred că e de actualitate și necesar, oricine altcineva are același drept, nu-l împiedică nimeni.

      Vorbiți despre „revizionism istoric” și aș vrea să poposesc puțin asupra temei: deși îmi dau seama la ce anume revizionism faceți referire (la „resuscitarea ideologiilor extreme”), eu sunt adeptul unui alt tip de revizionism, și anume la cel postulat de Andreas Hillgrüber, care nu se referă la tentativa ilegitimă de a distorsiona faptele, ci susține atitudinea investigativă, permanent dispusă la examinarea noutăților arhivistice/documentare. Aceste „noutăți” provoacă uneori efectul de dinamitare a ordinii istorice consfințite până la un moment dat, revizuind întregul corpus conceptual anterior. Lucru care, inevitabil, supără pe amatorii de istorie și îi scandalizează, uneori, chiar și pe specialiști. Cazul cel mai recent și reprezentativ îl constituie ultimile cercetări care devoalează crimele și torturile oribile săvârșite de legionari (intra muros et contra se) în închisoarea de la Rostock. Stigmatizarea cercetătorilor care exploatează această direcție investigativă e bine-cunoscută.

      Mulțumesc „Câmpineanului” pentru eleganța și moderația intervențiilor.

  5. Stimată „Ioana”, în ceea ce privește paleta de noi și perfide căi de negare/minimizare/bagatelizare a Holocaustului, a se vedea studiile lui Eric Foner, Deborah Lipstadt etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare