Editorial

PERSPECTIVE. N-au învins!

De 300 de ani, toate mințile luminate ale României încearcă să o ducă spre singura civilizație a lumii, cea occidentală. (Christian Crăciun)

Deosebirea fundamentală între legionarii interbelici și clovnii auriști, pretins-suveraniști ai zilelor noastre, constă în filorusismul abject al celor din urmă. Atât liderii și ideologii Mișcării legionare, cât și Ion Antonescu și camarila lui, adică personaje sinistre resuscitate de AUR, împărtășeau ura viscerală pentru Rusia și comunism. Aceia au înțeles limpede ceea ce pare atât de tulbure de priceput pentru neolegionarilor noștri, și anume că submiterea țării în fața Rusiei este echivalentă cu desființarea ființei naționale. Că Rusia nu poate avea prieteni, ci doar supuși.

Atunci când ești dispus să-ți oferi țara pe tavă lui Putin, se cheamă că ești trădător, nicidecum patriot și suveranist. Dragostea de patrie nu este, nu poate fi, nici legionară, nici comunistă. Valul de ură, defilarea tuturor strigoilor ideologiilor criminale, amenințările (chiar pe această pagină, un ipochimen nutrind vise umede despre viziunea politică pe nedrept condamnată în bloc, mă amenința subtil, sugerându-mi să scriu despre alte subiecte, ca și cum trebuia să mă consult cu el în ceea ce privește tema articolului; carevasăzică crima și asasinatul sunt viziune politică), întocmirea de liste, național-socialismul ceaușist, golănia, sălbăticia, promisiunea cătușelor, a Canalului și toate manifestările de grotă girate de francofobul prezidențiabil nu și-au atins țelul.

În cursul zilei de ieri, câteva imagini înspăimântătoare au făcut ocolul lumii: la o circumscripție din Franța cea dictatorială, un grup de bombardieri urlau gutural Ru-si-a, Ru-si-a! Într-un dispreț funest pentru tot ce înseamnă ultimul veac de istorie națională. Urletele erau completate de expresii grosolane și amenințări fetide. În paralel, în chiar ziua votului, numeroși prelați ai BOR și-au continuat ereziile filetiste dublate de amenințări apocaliptice. Spre cinstea lor, mulți preoți ai bisericii ortodoxe s-au dezis de ipocrita „neutralitate” proclamată oficial. Chiar dacă glasul lor majoritar a fost înăbușit de zarva obraznică a celorlalți. În mod special este de menționat poziția fermă și fără echivoc a ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei, care a îndemnat enoriașii să aleagă calea Europei. Rămâne un mister cum se poate împăca fascismul etnicist și confesional cu învățătura lui Cristos.

Dar n-au învins. Majoritatea alegătorilor n-au fost seduși de promisiunile paradisiace ale celor care doreau reinstaurarea unei dictaturi de tip asiatic, în care domnia brutei să se manifeste frust și plenar. Inamicii României, deghizați strident în patrioți păstrători de valori naționale, au fost demascați de o națiune care, la 35 de ani de la alegerea unui președinte cu diploma obținută la Moscova, și-au ales un președinte cu doctoratul la Paris.

Adrian Dragoș DEFTA
mai 2025, în România liberă, Europa liberă

Un comentariu

  1. Și cine a pus această”barieră”,de 35 de ani,în mintea populatiei noastre?!Chiar cei care au facut,ca pe un colac de salvare,această „tochitură”ideologică,ai caror aburi cu arome traditionale au ajuns la narile frustrate,ale paturilor dezavantajate de valurile de reforme succesive si nereusite.Numarul lor este urias si cu mintile zavorate de aceste convingeri ideologice,acestia se întrepatrund cu noi,obligandu-ne si pe noi sa ne schimbam comportamentul.De ce acestia au devenit adeptii acestui eciectism ideologic,cu religie si violentă în coadă?Pentru ca, pe sub tot acest tumult propagandistic,extrem de nociv,circula un sarpe lung,silentios si veninos care transmite acestui tip de electorat fiorul bolsevic al nationalizarii.În cuiburile lor suveraniste chiar vorbesc deschis despre asta;completand,acolo unde nu e posibilă ,cu confiscari arbitrare.Dacă fortele pro europene nu vor reusi sa taie capul acestui sarpe,victoria este doar de etapă.Altfel,el nu se va opri pană cand nu se va transforma într-un simulacru de dictatură proletară,selectivă de data aceasta,care se va opri numai în fata burgheziei sale îmbuibate,coautoarea acestei miscari asa-zis suveraniste.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare