Editorial

Editorial. GLONȚUL ÎN URECHE

Există o expresie în limba franceză: le puce dans lʼoreille (puricele în ureche) care înseamnă a avea o bănuială la adresa cuiva. Adică cineva ți-a strecurat cu abilitate o bîrfă despre altcineva în ureche și tu devii prins de ea. Există o comedie bulevardieră savuroasă a scriitorului francez George Feydeau cu acest titlu, cred că se joacă și zilele acestea prin București. După acest titlu l-am forjat pe cel al notelor de față, dar fără legătură cu sensul originar al expresiei. E vorba mai degrabă de glonțul care trece pe lîngă ureche. M-a intrigat anume o declarație a d-nei Alina Gorghiu, președintă interimară a Senatului. Paranteză: doamna este în această a doua funcție din stat cam de un an, ceea ce nu mi se pare nici moral, nici legal, nici acceptabil politic. Pentru orice funcție administrativă există precizări în legătură cu intervalul precis al vacantării postului. N-am avut chef să cercetez legi și regulamente, dar mă întreb, oare această perpetuare a interimatului un timp atât de îndelungat este ceva normal și, mai ales, folositor imaginii unui stat? De ce nu s-au făcut alegeri în Senat? Cineva declara că ele vor avea loc după rotativa guvernamentală. Misterioasă logică! Imaginea este a unei înțelegeri „pe sub masă”, un contract între mafioți, și nu a unei instituții condusă de legi ferme, într-un stat democratic adică. Închid paranteza și revin la declarația șocantă, ilariantă, caragialiană a doamnei despre pensia șefului domniei sale: „raportat la pensia unui român normal, aceasta poate fi considerată că e mare, dar dacă ne gîndim că a fost șeful statului major, că a fost în teatrele de operații, și gloanțele treceau la propriu pe lîngă urechile domniei sale, este o pensie mică”.

Perierea șefului atinge aici dimensiuni epopeice sau de film de Sergiu Nicolaescu ori Schwarzenegger. Îl vedem parcă pe premier „Prin foc, prin spăngi, prin glonți, prin fum,/ Prin mii de baionete” (un punct în plus la Bac cui știe de unde sînt versurile). Acum, vedeți dvs., d-nă Gorghiu, pensie mare sau mică, depinde din ce parte te uiți. De pe dealul de unde vă uitați dvs., raportat la veniturile cu care sunteți obișnuiți, se vede, poate, mică. Aici de jos, unde stăm noi, prostimea care a ieșit la pensie ca profesor, muncitor sau vînzător la magazin, se vede mare, nesimțit de mare. Asta e problema guvernării în România, doamnă Senatoare (observați ce corect politic sînt!): vedem lucrurile de la capetele diferite ale binoclului. De aceea nu comunicăm unii cu alții, nu ne pasă unii de alții. Și poate ne explicați și nouă, ăstora mici, de ce avea nevoie „mihaiviteazu” dvs de la partid de un doctorat, dacă tot era ocupat cu gloanțele șuierînd la ureche? Vă spun sincer, am fost printre naivii care au socotit că soluția Ciucă poate fi o mutare inteligentă în contextul istoric dat. Presupuneam (prostul de mine!) un spirit de rigoare, o gîndire strategică clară pe un termen mediu și lung și un mod de a impune soluții tranșante, de care România are atîta nevoie. Din păcate, omul s-a dovedit mult sub însușirile necesare funcției și momentului istoric actual.

Să mai luăm un exemplu… obișnuiți cu cifrele ajustate „din pix” și raportările umflate, guvernanții s-au trezit cu un deficit bugetar mult peste cel scontat și au început să dea din colț în colț după bani. Reducerile de personal sînt o glumă proastă, de obicei se taie exact de acolo de unde ar mai fi nevoie, din serviciile care presupun relații cu publicul. Dar nu de unde trebuie. Aflu acum cînd scriu că nu s-a aprobat impozitarea suplimentară a cumulului pensie – salariu, să nu fie deranjat dl. Ciucă. QED. Vreți reduceri de personal? Păi, să luăm un exemplu, hai să desființăm această rușine națională care se numește CNA. Recentul scandal cu noua super-latrină (dacă avem o „super-ligă” în fotbal, simțul ridicolului ne lipsește complet, de ce n-am avea una și a mediei de gang?) a televiziunilor românești, România Tv, arată îndestul că instituția sanitară a mass-media nu-și face datoria. Licența canalului ar trebui suspendată de urgență. Dar să ne întrebăm și cum o fi primit postul licență pentru acest nume? Ceva îmi spune că nu se cuvine, că nu e normal pentru un post privat fără nimic oficial sau oficios să poarte numele țării. De aici încolo, toată seria de hotărîri a jandarmului legal al publicisticii autohtone se arată plină de mizerii. Nu e mai bine, atunci, să o desființăm cu totul? Cîteva miliarde economie anul ăsta. La fel acea instituție anti-românească numită CNCD. Alte sute de milioane economie! Sigur, astfel de instituții sînt neapărat necesare într-o democrație, dar atunci cînd ele iau consecvent decizii non-democratice, fac mai mult rău ideii respective pe care noi încă încercăm să o asimilăm ca popor.

Se discută încă în surdină de o reformă administrativă teritorială, reducerea la vreo 12 regiuni. Încă din anii 90 am scris că este o necesitate a unei Românii dezvoltate o asemenea transformare radicală, ea a mai fost adusă în discuție de cîteva ori, dar niciun regim politic nu a avut interesul sau tăria de a o gîndi pînă la capăt, necum de a o pune în aplicare. Un politician cu gîndire intra-specifică (adică specifică speciei respective) argumenta că asta ar însemna economii cu 30% prin reduceri de personal. Fals! Sigur că instituțiile administrative vor fi mai puține, dar personalul va fi cu aproximație același, reducerile vor fi mult mai mici decît se crede, pur și simplu pentru că numărul de acte și situații de rezolvat ține de populație, nu de hotarele județului. Economii vor fi, desigur, dar nu de aici vor veni. Nu-mi fac iluzii că în timpul vieții mele, și nici în al celor mai tineri care eventual citesc acest text, se va face o astfel de reformă. Am început cu un exemplu de demagogie prostească, închei cu altul așijderea. Între cele două paranteze dorm cei pe care nu i-a deșteptat imnul.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Un comentariu

  1. Reforma administrativă despre care vorbiți generează „Kopfschmerz” celor înnamorați de centralizare. Fie aceasta de ordin cultural, economic, administrativ, lingvistic (da, ați citit bine) sau de altă natură. Centralismul rămâne apanajul nu doar al neghiobilor inapți să priceapă beneficiile desființării lui, ci și al ideologilor naționaliști care văd primejdia până și în cântecul cucului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare