Editorial

Editorial. TOXIC

Alianța PNL – PSD – UDMR, care s-a pritocit cu atîta dificultate și care se va spulbera la prima adiere socială are ca singur liant cleptocrația și ca vizibilă protuberanță incompetența. Alianța aceasta nu este un vaccin, că tot este de mare actualitate cuvîntul, ci însuși virusul care infectează. Nu cred că se poate spune un singur lucru bun despre ea. Nici felul în care s-a declanșat criza, nici felul în care s-au purtat negocierile, nici soluțiile care se cunosc pînă acum, nici numele vehiculate pentru posturile de miniștri nu dau vreo speranță. Fără să ne dăm seama, ca în cazul unei surse radioactive, sîntem radiați moral și mortal. Țesutul social e grav afectat. Asistăm la destructurarea de către politic a mentalului social, lucru care nu cred să se mai fi petrecut cu noi în istorie. În momentele de răscruce se identificau ideile forță care să adune pîraiele de peste tot în marea albie a interesului public. Acum se procedează exact invers, căutîndu-se acerb pricini și metode de cît mai adîncă dezbinare. Atunci cînd îl vezi pe dl. Ciolacu proclamînd vehement „programul social”, fără nicio bază economică, te întrebi stupefiat: oare chiar atît de tîmpit își crede electoratul? Cînd toată lumea: Europa, America, China, Japonia, India, Rusia țipă de iminența unei crize economice majore, cînd prețul la energie a atins deja cote incredibile, inflația și-a luat zborul spre înalturi, tu promiți fantasmagorice creșteri de pensii și salarii și investiții? Pe ce te bazezi, vorba lui Moromete. Mie nu mi-e frică de Ciolacu & PSD, ci de cei care tot îi mai cred după 30 de ani de furturi, crime și minciuni. UDMR-ul vrea musai Ministerul Dezvoltării și nu se poate să nu te întrebi de zece ori, stuchind în sîn: de ce? de ce? de ce?… Răspunsul e, de fapt, simplu și bine știut: pentru că pot. Pentru că își permit. Mă amuză trist comentatorii care ne tot învățau ce sînt toleranța și democrația și ne dădeau tot mereu exemplu UDMR-ul ca pe un partid model la care nevolnicele partide românești nu vor ajunge niciodată. Acum, cînd se vădește, pe de o parte, că eternul partid balama a căpătat toate aromele inavuabile ale politicii românești și, pe de altă parte, că partidul etnic urmează cu strictețe politica Orbanistă de la Budapesta, atît de prost văzută de „europeni”, cînd văd asta astfel de lideri de opinie ai noștri își cam înghit vorbele. PNL-ul e ca Dănilă Prepeleac al lui Creangă care se duce la tîrg cu boii să-i vîndă, îi dă pe un car, carul pe o capră, pe aceasta pe un gînsac, și se întoarce cu o pungă goală. Partidul a avut totul (începînd cu încrederea publică) dar, sub îndrumarea genialului său secretar general de la Cotroceni a rămas fără nimic. Ca partid, pentru că individual vreo cîțiva se vor căpătui cu siguranță. Alți cîțiva vor face pușcărie. Și ce-i cu asta? Sau rămîi cu punga goală numită Cîțu. Știți zgomotul acela indescriptibil cînd tragi de o cîrpă putredă și se sfîșie? Dacă asculți bine, zgomotul ăsta e atît de puternic azi în România, încît acoperă toată mizerabila zarvă politică. Țesutul național se rupe, ținut atîta vreme în umezeala corupției, needucației, falsului, inculturii.
A, să nu-i uit nici pe marii ruletiști de la USR care, la fel ca fratele lor dușman liberal, au mizat pe culoarea greșită, dorind totul și alegîndu-se cu praful (pe care ei măcar știu să și-l vîndă electoral ca pe un sacrificiu pe altarul binelui public). De fapt, este o simplă alegere eronată care i-a scos din joc și nu pentru puțină vreme. Să ne uităm puțin pe la vecini cum se întîmplă lucrurile. În Republica Moldova avem ca prim ministru pe Natalia Gavrilița, cu masterat la Harvard în politici publice. Maia Sandu, președinta noastră de peste Prut, la fel. În Bulgaria, săptămîna trecută, un partid abia înființat în septembrie a cîștigat în alegeri, condus fiind de doi oameni de afaceri absolvenți tot de Harvard (simplă coincidență!). Noi ne luptăm cu ăștia cu doctorat la Videle. Dar exemplele date ne dau oarece speranță. Și ne arată o cale. Ceea ce șochează, mai ales pe străini, în această criză este, să-i spun, caracterul ei nenatural. Nu pare să aibă o cauză obiectivă. Chiar nu pare să aibă o cauză, și asta ne disperă de fapt. Omenirii îi mergea foarte bine de 50 de ani. Să fim totuși și drepți: ce ghinion au putut avea liberalii! Ei pur și simplu nu au putut guverna pentru că, practic, odată cu preluarea puterii a izbucnit pandemia și orice urmă de normalitate s-a dus pe apa sîmbetei. Nu ne puteam împiedica să ne întrebăm cum s-ar fi petrecut această guvernare în condiții normale? Am fi avut acea reformă generală a societății pe care o tot invocăm? Ce s-a întîmplat acum pe la vecinii noștri poate fi luat ca o lecție. Numai să nu fim iar „originali”. Apropo, Ilici Iliescu lovește din nou, pentru că din nou democrația noastră „originală” inventează rotația prim miniștrilor. Mă întreb în context dacă a calculat vreuna dintre toxinele care ne conduc cît ne costă distracția lor? Ministerele astea în plus, inventate doar pentru orgolii și carduri grase. Și cît de eficient poate fi un guvern de tip noră și soacră în aceeași casă? Idiocrația la noi nu este un nume, ci o realitate.

Prof. dr. Christian Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare