Editorial. OPȚIONAL

Este numai bun prilejul celebrării a 33 de ani de la răsturnarea de regim pentru a analiza una dintre cele mai năstrușnice inițiative din „România educată”: introducerea unei discipline opționale în clasa a 12-a Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România. Ideea ne lasă perplecși din mai multe motive. 1. Știe cineva astăzi ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 1989? Să ridice mîna! În formularea comunicatului ni se spune și cine va pregăti programele și va preda apoi disciplina: Fundația Națională a Revoluției, Institutul Revoluției Române, organizațiile de revoluționari. Istoricii, Academia, specialiștii în științe politice lipsesc. Cine va preda disciplina e iar un mister, se spune doar că vor urma cursuri speciale. 2. Motivul al doilea ține de structura învățămîntului nostru, observăm două fenomene opuse: pe de o parte toată lumea se plînge de supraîncărcarea programelor și a ghiozdanelor, se cere epurarea lor. Pe de altă parte, mereu se inventează „obiecte” noi de studiu, „managementul emoțiilor”, istoria comunismului, antreprenoriat, istoria holocaustului, educație pentru viață… zeci de altele, mai mult sau mai puțin opționale. Unde să mai încapă și astea? Păi tăiem de la matematică, literatură, istorie, geografie… obiectele culturii generale clasice.
Inițiativa sună foarte frumos pe hîrtie, dar dacă o zgîrii puțin cu unghia gîndului vezi tenacea prezență a unei ditamai forme fără fond și a unei concepții pedagogice pernicioase. Vedeți posibil un curs în care să se spună, de exemplu: „Revoluția română din 1989 este singura revoluție est-europeană care a condus la căderea regimului comunist prin aducerea la putere tot a unor comuniști, recrutați din înalții activiști marginalizați de Ceaușescu. A fost o revanșă a aspirațiilor comunismului anilor 50 asupra mizeriei comunismului anilor 80, în condițiile în care, în jurul României, legitimitatea politică a (foștilor) lideri comuniști se prăbușise. Re-legitimarea publică a unor vechi lideri comuniști (unii odioși) a fost una dintre urmările cele mai neașteptate ale revoluției române” – scria H.R. Patapievici în 2013. Este posibil un curs pornind de la asemenea premise? Cîtă vreme întreaga patologie (complicată și diversă!) a societății române de azi provine tocmai de la sechelele agrava(n)te ale comunismului, a face un curs despre Revoluție fără a fi avut, în prealabil, cunoștințe aprofundate despre natura comunismului este o absurditate. Și ce se știe azi, la nivel public, nu vorbesc de cei din generația 80 și mai în vîrstă, despre comunism?  Raportul așa numitei Comisii Tismăneanu nu face parte din programa de liceu și nu s-a respectat recomandarea de atunci, din 2007 (!!!), de a se studia istoria comunismului românesc.
Bun, deci nu știm de unde am pornit, dar nu știm nici încotro ne îndreptăm. GPS-ul cultural ne lipsește. Pentru că elevii noștri nu au cunoștințe civice minimale, dacă le arătăm că ne-am desprins în 1989 de o dictatură și am construit un regim democratic, imediat apar problemele la definirea termenilor. Mulți vor răspunde, cum știu de la părinți, da, era dictatură, dar aveam toți serviciu (pronunță servici) și partidul îți dădea apartament la bloc. Pe de altă parte, pe plan mondial, democrația trece printr-o criză de identitate, se va remodela, problema este la care dintre definițiile democrației de azi vom adera? Și cum vom defini regimul politico-economic din România post-revoluționară? Și care este, după mine, o pseudo-democrație disfuncțională. Căci despre un singur regim e vorba, indiferent de partidele care s-au succedat la putere. Și numele lui este socialism. Cum vom explica copiilor mineriadele? – fenomen conex și survenit din natura revoluției furate. Sau maratonul civic din Piața Universității? Nu cumva vorbindu-le despre asta am risca să resuscităm acele idealuri uitate azi? Nu cred că le-ar conveni celor care au imaginat acest curs fantomă. Aud cînd și cînd la radio vorbind reprezentanți ai organizațiilor de elevi. Și sînt înfiorat de virtuozitatea prematură și preamatură cu care mînuiesc limbajul de lemn sfîrîitor, plin de clișee, al politicienilor actuali. Nici din greșeală nu ar vorbi firesc. Știți imaginile din veacurile trecute cu copii: în multe, ei sînt îmbrăcați duios ridicol ca oamenii mari. Așa îmi par acești adolescenți vorbind ca parlamentarii față de care de multe ori sînt mult mai deștepți. Dar moralmente mai corupți de educația primită. Cam asta se urmărește cu astfel de cursuri inventate, formarea unor astfel de tineri- instrumente.
Ar trebui să știm ce s-a întîmplat în primii ani 90? Desigur! Dar, pentru că nu ne-am desprins de mîzga acelor ani, nu vom comunica elevilor decît o minciună, punctul de vedere al unuia sau altuia. Iar și iar îl invocăm pe mereu actualul Maiorescu: decît o minciună, mai bine deloc. Apoi, dacă le spui elevilor, cinstit, că nu se știe cine au fost și ce e cu teroriștii, că nu se știe cum s-a ajuns la masacrul de la Otopeni, că omul care a chemat minerii nenorocind sute de tineri de vîrsta lor îmbătrînește liniștit și nesupărat de nimeni, cu o mega-pensie, s-ar putea să te întrebe: dacă nu știți, de ce ne predați asta? Cine răspunde la întrebare?

Prof. dr. Christian CRĂCIUN