Editorial

Editorial. OBLIO

Despre Oblio și alte marafeturi. Cei mai în vîrstă își amintesc de acest desen animat, o capodoperă a genului și o extraordinară parabolă profetică despre vremea noastră, de pus alături de Ferma animalelor, 1984, Minunata lume nouă, 451̊ Fahrenheit și alte cîteva asemenea. Pe scurt, este vorba în film de un băiețel, Oblio, care trăiește într-o împărăție în care toate lucrurile sînt țuguiate, inclusiv capetele oamenilor și ale animalelor, iar unghiul este socotit culmea frumuseții. Doar Oblio se naște cu capul rotund. Și este, firește, alungat din această cauză. Este altfel. Greu de găsit o poveste care să spună mai simplu și profund cum funcționează lumea noastră. O lume a capetelor țuguiate. Care construiește într-o demență instrumente  de ascuțit capete: școala (vezi și The Wall al lui Pink Floyd), Rețelele, telefonia mobilă, sistemul de ascensiune și afirmare socială, media, ideologiile la modă etc., totul se concentrează pentru a nu accepta decît capetele ascuțite. De încerci să gîndești cu mintea proprie (există o carte cu titlul ăsta care merită citită), „ești pierdut și ești ridicul”, vorba Poetului.

Ideocrația care conduce lumea la toate nivelurile ejectează pe oricine încearcă să fie contra curentului. Mai întîi, se elimină conceptul de normalitate. Ni se spune că a numi ceva ca normal (deci, implicit, altceva ca anormal) este o discriminare. Numai că, atunci cînd o prost înțeleasă toleranță consideră că totul este normal, de fapt totul devine anormal. Nu totdeauna majoritatea are dreptate. Chestia asta funcționează (și nu totdeauna bine, mai degrabă prost) doar în domeniul democrației politice. În rest, sînt capete ascuțite și capete rotunde. Ar trebui să ne obișnuim a le accepta deopotrivă. Unicul, nivelarea, non-contradictoriul înseamnă moarte.

Trăim, s-a observat de mult, într-o civilizație a morții care ocultează moartea. Moartea este nivelarea supremă, de aceea toți cei care ne vor cu capetele ascuțite ne vor, în fond, moartea inteligenței. Au toate acestea vreo legătură cu viața noastră cotidiană? Păi tocmai asta vreau, să nu aibă (cel puțin una imediat vizibilă). Să fie despre altceva. Toate instrumentele citate mai sus tocmai asta vor, să nu ne desprindem de lungimea nasului zilei de azi, să nu vedem altceva decît covidul, criza energiei, războiul iminent sau imanent, tembelismul parlamentului, hoția politicienilor șamd. Și dacă vrem să ne uităm mai departe? Mai spre orizont?  Mai spre primăvară? Mai spre viitor? E o pînză, un voal care ni se pune pe ochi de cîte ori luăm telecomanda sau deschidem PC-ul. Și nu vedem decît ce și cum vor ei să vedem.

A fost Ziua Lecturii, un caraghioslîc de inițiativă. Nimic nu ne împiedică să o rotunjim, să o transformăm într-o chestie care să funcționeze întru rotunjirea capetelor. Tocmai de asta e deosebită lectura. Spre deosebire de toate instrumentele de fină tortură citate mai sus, ea nu te obligă. Îți lasă liberul arbitru, te lasă să alegi. Tu alegi ce și cît citești. Nici o carte nu-ți intră cu sila în minte și nu le alungă pe celelalte de acolo (știrea de azi o alungă complet pe cea de ieri). Cartea este pentru durata lungă, media actuală sînt pentru secundă. Atît. Secunde izolate, care nu se leagă împreună într-un destin. Ce cumplită imagine a singurătății cei care merg pe stradă sau stau pe o bancă în parc sau la o masă de cofetărie cu ochii pierduți în telefon. Da, toate au un rost,  inclusiv cei care nu vor să se lase striviți de tăvălug. „Vîrful”, ascuțișul, mai are o semnificație: obsesia noastră de ascensiune socială. Cine nu vrea, cine se mulțumește cu ce i s-a dat („clipa cea repede ce ni s-a dat”) și nu e interesat de ascensiune, este o anomalie, un cap rotund, un marginal. Categoric, poveștile pentru copii, de la Micul Prinț la Cronicile din Narnia, de la Frăția Inelului la Harry Potter arată de multe ori perfect structura lumii noastre. Credeți că mă interesează averea deșănțată a lui Rafila? Gesturile de excludere partinică stalinistă ale useriștilor? Conflictele rizibile de la „vîrful” (iar!) AUR? A nu știu cîta decizie aberantă a lui Câmpeanu care, logică de ministru și profesor universitar, mai întîi decide trecerea la trimestre și după aceea cere „specialiștilor” din minister să caute justificările acestei decizii? Sarabanda de numiri de oameni de partid care înlocuiesc specialiști pe diferite funcții? Toate astea sînt posibile într-o lume a capetelor țuguiate. Sînt mai greu posibile într-o lume în care mai există biblioteci neepurate de către wokism de literatura clasică și capete rotunde care citesc tocmai ca să afle Rostul (dacă vedeți filmul înțelegeți și cuvîntul). Bun, deci se termină, cum necum, pandemia, începe războiul și noi îl întîmpinăm cu cea mai incapabilă și mai ticăloșită clasă politică și mediatică din ultimele trei decenii. Cu cel mai obosit și lipsit de țeluri popor. Cu populația cea mai analfabetizată. Capetele țuguiate de ideologii criminale vor să ne dovedească scopurile lor „nobile”. Acum ce vom face?

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Un comentariu

  1. Dacă vă referiți la romăni atunci, cred eu, aceștia se vor comporta ca și pănă acum: fiecare pe cont propriu.Dacă privim în ansamblu omenirea își va continua procesul de ” rotunjire a capetelor în colțuri” pană va deveni o masă amorfă manevrabilă printr-un click!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare