Editorial

Editorial. O ȘCOALĂ

Din motive obiective am recitit articolele publicate în acest cuadrat în ultimii ani. M-a izbit aerul lor sumbru, lipsit de speranță, poate unde politica românească nu lasă deloc spațiu viitorului. O experiență recentă m-a făcut să înțeleg din nou că țara adevărată (nu profundă, termenul mi se pare inadecvat) nu este cea de la televizor sau de pe Facebook (chiar: îi spune cineva Meta? Eu n-am auzit!), ci una mult mai complexă și mai suportabilă, mai frumoasă chiar. Nu voi prezenta date care să permită localizarea, nu reclama mă interesează, ci sensul exemplului. Am ajuns în ultima săptămînă într-un departe de loc, pe plaiuri pe care aroganța auto-suficientă le consideră subdezvoltate. Și am văzut acolo, printre altele, o școală. Particulară. Ciclu complet: clasele 1-12. O clădire fabuloasă, 5 etaje, sală de spectacole, teren de sport, cămin internat, cabinete pentru toate disciplinele, inclusiv cabinet fonetic pentru limbile străine, se învață chiar și japoneza, sală de muzică, holurile sînt un adevărat muzeu, de la istorie la arte și etnografie. Taxele, incomparabil mai mici decît la o grădiniță bucureșteană cu pretenții. Totul făcut din banii și pasiunea unui singur om. Acum, cînd discuțiile despre școala românească sînt atît de aprinse (semnalez un număr special din Dilema și comentariul lui Nicolae Manolescu din România Literară), am văzut aici un model despre cum ar putea scăpa școala noastră de funeștii gînditori care îi prohodesc viitorul. De maladia copiatului, sau plagiatului, cum îi spune la etaje mai elevate. Apropo: deci pentru domnul Bode dezastrul de la Fukushima este de la Fukuyama și niciun îndrumător din comisia de doctorat nu observă eroarea. Bietul politolog! Uite că am trecut iar la dezastrul nostru intelectual cel de toate zilele. Da, tristețea este că și din această școală mulți dintre absolvenți sînt în țări neconduse de pesedei, de inși cu doctorate încropite.

Într-alt colț de țară firma străină care deținea una din ultimele fabrici de zahăr a decis să închidă. Producătorii de sfeclă din zonă s-au unit și l-au convins pe proprietar să le vîndă lor fabrica, salvîndu-și astfel ocupația tradițională, ba revigorînd și producția din alte zone. Lecția actualei crize energetice ar trebui să fie că o marjă de independență economică trebuie păstrată în multe sectoare strategice, nu numai în producția de energie. Pînă și hîrtia, s-a văzut, a devenit o resursă problemă, deși exploatăm mult mai multă masă forestieră decît în 89, cînd aveam o mulțime de fabrici de profil. Va trebui să învățăm să ne facem curat și ordine în casă.

Faptul că țara asta încă funcționează este un miracol precum școala pe care am luat-o drept exemplu. Un miracol datorat puținilor oameni care au obsesia de a împlini ceva, nu doar propria avere. Domeniile în care măria sa Statul controlează excesiv totul: sănătate, transporturi, învățămînt, poștă etc. sînt și cele mai rămase în urmă. Cum ar funcționa țara dacă ne-am baza numai pe poșta română și nu ar exista firmele de curierat? Dau exemple aproape la întîmplare, fiecare poate adăuga. Sigur că e minunat că există astfel de oameni, și prezența lor e mult mai vizibilă exact în domeniile cu cea mai proastă funcționare: administrație, justiție, sănătate, învățămînt…chiar politică. Este însă neapărat necesar să facem saltul unirii acestor rare insule de normalitate.

Ne lipsește un țel național, un obiectiv… intrarea în Schengen este foarte importantă, dar nu are o anvergură suficientă. Vine 1 Decembrie și iar vom auzi discursuri sforăitoare despre unire. Asta, poate, la cel mai dez-unit neam european. De ce m-a impresionat această școală, dincolo de arhitectura ei și organizare? Pentru că de aici trebuie început. De jos. De la plaga copiatului deprinsă de mici. Iată un caz tipic, nu cred că există profesor să nu se fi întîlnit cu el. Una dintre acuzațiile aduse școlii noastre este că nu îi învață pe copii să gîndească, să fie originali, creativi. Și aici apare buba: dai o astfel de temă în care copilul trebuie să facă un eseu în care să-și expună părerea pe o anume temă. Și copilul copiază senin de pe net, la ce să facă efortul de a-și redacta propriul punct de vedere? Aceasta este școala care trebuie desființată. Sîntem, cred, abstracție făcînd de contextul internațional, pe o muchie foarte îngustă. Fie toate aceste inițiative întru bine (deloc puține, dar izolate) încep să se coaguleze într-un șuvoi puternic spre viitor, fie rămîn izolate și încet, încet se vor sufoca, vor rămîne tot mai puține. Iar aglutinarea aceasta nu se poate face decît în jurul unui ideal comun. Cine ni-l furnizează?

Prof. Dr. Christian Crăciun 

Un comentariu

  1. Aveți dreptate, trebuie doar să nu mai amintiți în aceste articole dătătoare de speranță de imbecilii numiți politicienii romăni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare