De ce sînt așa de încrîncenat? – mă întreabă arțăgos cineva dintre cei care au comentat un text precedent. Mitul seninătății imperturbabile a comentatorului, al așa-zisei obiectivități, e doar o prejudecată. Da, Da, Nu, Nu sînt cuvintele ce trebuie rostite, spune Scriptura. Inacceptabilul nu se cuvine acceptat prin false „nuanțări” și inavuabila „toleranță”. Și nu găsești prea multe motive să spui da lumii noastre din ultimii ani. Asta nu înseamnă că sînt defetist, e o altă poveste. Aprob o frază pe care am auzit-o la mulți oameni pe care îi respect: cum că România trece prin cea mai fastă perioadă a istoriei sale. Dar asta nu înseamnă deloc că este „cea mai bună” Românie din istorie. Perioada este excepțională, situarea noastră în interiorul ei favorabilă, numai că nu o folosim mai deloc. Ca banii de la PNRR… Nu sîntem în stare să facem spitale ( s-a diminuat suma cu aproape 740 milioane euro), autostrăzi, poduri, dreptate (cel care era să-l ucidă pe Gabriel Păun a scăpat de pedeapsă după 8 ani de amînări, mulțumită prescrierii), universități serioase, să facem librării și săli de cinema în toate orașele, turism civilizat pe litoral, ediții critice din toți marii scriitori români, legi corecte și bine întemeiate pe principii de drept și scrise în limba română, nu în jargon incomprehensibil, nu sîntem în stare să construim un sistem de asistență socială viabil pentru defavorizații vieții. Sau un sistem de învățămînt organic, îmbinînd tradiția cu actualitatea. Și care să aducă toți copiii la școală, eliminînd abandonul. Podurile și pasajele se strică abia ce au fost inaugurate cu fast. Nu ne duce mintea să construim măcar o sală de concerte în București, pe care Enescu o merită, nu sîntem în stare să combatem traficul de droguri, corupția, plagiatul, minciuna publică.
În 1986, cînd a fost accidentul de la Cernobîl, populația a fost anunțată la cîteva zile după. Secretomania comunistă. Mai înainte, în 1977, la cutremur, a trebuit să revină Ceaușescu din Africa pentru ca Radioul să anunțe cutremurul. Cînd a început pandemia, un ilustru medic ne asigura că e ceva benign, ca o simplă răceală. Acum, cînd cu dronele (2, 3, cîte?), ministerul apărării și președintele au negat zile întregi prezența lor. Cîtă vreme această „nouă clasă” va păstra acest funest obicei al omertei oficiale, nu poți fi decît încrîncenat. Distrugem monumente, spații verzi, încrederea în democrație și în valorile europene, oameni, destine, identitatea națională. De aia sînt încrîncenat… Tabloul ăsta negru nu e compensat de faptul că PIB-ul pe cap de locuitor este mai mare decît a fost vreodată, că nivelul de trai este mult peste ce era în 1989, că se poate călători fără restricții oriunde, că se construiește isteric (adică fără păstrarea unui specific și a mediului, numai pentru profit).
Nu fac o lectură catastrofistă a prezentului, doar una lipsită de iluzii. Nu și de speranțe, care sînt altceva. Dacă material românii o duc mult mai bine decît au dus-o vreodată (sociologic vorbind), moral degradarea este direct proporțională. Se poate face întîmpinarea că asta nu este cuantificabil. Poate că nu, dar este evident. O simte oricine iese în spațiul public sau în spațiul oficial sau în spațiul presei. În domeniul intelectual sau în cel civic (nu ar trebui să se confunde) nu există decît ceea ce se numește o solidaritate negativă. Nu una pozitivă care înseamnă a construi împreună ceva. Cînd o recent proiectată ordonanță de incompetență guvernamentală a pus în pericol sute de instituții de cultură (reviste, teatre, centre culturale, muzee etc) pentru că ăștia urăsc visceral cultura, ne-am fi așteptat la o solidaritate a celor periclitați. Nici vorbă, unii au protestat, dar separat, fiecare uniune de creație în parte. Nici un gînd să se unească toți șefii marilor instituții și organisme culturale și să ceară o audiență la Ciolacu. Iar alții, pe la colțuri, dimpotrivă, și-au rîs în pumni, dornici să pună mîna pe fondurile europene din domeniu în mega-structurile politizate care ar trebui să înghită cutare muzeu sau cutare revistă, lipsite de acum de independență de proiecte și în subordinea politicului. Deci solidaritatea de a apăra un interes comun lipsește. Așa cum nimeni nu mai pare interesat de gravele carențe și abuzuri ale justiției. Cazul Emiliei Șercan este un caz școală de abuzuri în serie. Și eliberările în serie de condamnați.
Dacă este adevărat că România trece prin cea mai prielnică perioadă a istoriei sale, este la fel de adevărat că are cea mai incapabilă, coruptă, mărginită, vulgară, analfabetă, ticăloasă clasă de conducători la toate nivelele, de la fanarioți încoace. Cum conciliem cele două realități? Mai am epitete, nu epuizează realitatea lugubră. Un primar și-a transmis nunta pe pagina de Facebook a Primăriei. Un altul a inaugurat… nimic, a tăiat pur și simplu o panglică pe un cîmp unde se va construi cîndva, ceva. Vacuitatea absolută, simbol perfect al unei clase parazitare, preocupată exclusiv de auto-reproducerea privilegiilor sale și în rest… nimicul. Cum să nu fii încrîncenat?
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Instinctul de „reproducere al privilegiilor” functioneaza la cote maxime,in detrimentul celui de ASOCIERE al majoritatii covarsitoare a populatiei,care s-a atrofiat si mai mult in ultimii ani.Ba,o parte insemnată din această majoritate s-a imprastiat,parasind tara.Cei care au ramas si mai cred incă în valorile autentice,de normalitate,riscă sa devina minoritari si chiar naivi.
Si care a cea mai buna Romanie din istorie, daca fast nu inseamna bun? Aia cu dictatura carlista? Aia cu filozofi si ginditori fascisti? Aia cu dictatura antonescu? Cu evreii spinzurati prin piete sau cu dubele negre? Aia cu statul centralizat securisto-comunist? Frumusete de sofisme ca raman uimita. Sau poate aia cu HAUR la guvernare? Ce model de tara va doriti, aproape ca mi-e teama sa intreb.
Poate aceea din timpul regelui Ferdinand întregitorul.Timpul nu a lasat-o sa se dezvolte,ceea ce i se poate inampla si acesteia de acum,care nu este opera unor politicieni extraordinari,cu putere de decizie.Moartea marelui Corneliu Cposu l-a adus pe Emil Constantinescu la Cotroceni,care a reusit sa deschida,pentru Romania,usa Euroatlantică,printr-un compromis.
Aveti dreptate sa fiti incrancenat , daca toti romanii, sau macar o parte semnificativa, ar fi incrancenati si nu s-ar lasa calcati in picioare de imbecilii de isi zic politicieni ar fi mult mai bine. Dar dupa cum se vede uite ca si “ Ioana”… o fi bugetara, o fi lucrand la primarie sau o fi vreo politiciana???… este incantata de Romania actuala pe care , probabil, a si ajutat-o sa ajunga aici. Eu zic asa, fara a avea pretentia ca am dreptate 100%: Romania este o tara cu un prezent sumbru si , ce este intradevar grav, este o tara fara viitor. Viitorul “ suna bine” doar pentru cei peste 200.000 de “ speciali” si acolitii lor dar cu siguranta foarte curand nu va mai avea cine sa le plateasca salariile si pensiile special de nesimtite. Pana la urma in viata totul se plateste!