… ne legăm singuri. Ca și cum nu am avea o mulțime de probleme reale și grave, minți excesiv de odihnite nu contenesc să inventeze altele. Așa este această vîlvă (cuvînt care înseamnă și știmă, nu numai agitație, zgomot) provocată de ideea de a se renunța la premiile și premierile școlare, ce i-ar discrimina și complexa, se spune, pe elevii care, din varii motive, nu iau premii. Ideea mi se pare atît de monumental prostească, încît aproape nu găsesc argumente să o combat. Mai mult mă stupefiază entuziasmul cu care mulți părinți și chiar profesori au aderat la idee și o susțin neobosit. Văd în asta (încă) un semn al cancel culture, al neo-comunismului care nivelează cotropitor totul. Egalitarismul acesta, ștergerea diferențelor normale dintre oameni sînt victoria concepției totalitariste care închipuie oameni identici. Nici moral, nici logic, nici practic ideea renunțării la evidențierea celor cu rezultate bune nu se susține. Ea vine din aceeași premisă ascunsă, conform căreia ideologia este mai puternică decît realitatea. Natural avem, de exemplu, două sexe biologice, ideocrația ne spune că sînt o mulțime de „genuri”, „orientări” și sîntem obligați să ne luăm după ea. La fel, ideocrații pedagogiei ignoră că au fost, sînt și vor fi copii diferiți, cu rezultate școlare diferite. Asta e realitatea. De ce să nu-i încurajăm pe cei care prin muncă, talent, perseverență, seriozitate, calități native obțin rezultate bune? Să privim lucrurile invers. Dacă renunțăm la premii, nu-i discriminăm tocmai pe elevii care depun mari eforturi la învățătură? Dacă am fi consecvenți, nu i-am mai ridica în slăvi pe premianții la Olimpiade sau pe cei care au luat cu 10 examenele de final! Îi timorează pe ceilalți. Mai mult, Ministerul îi recompensează și cu (ridicole în fond!) sume de bani. De ce această discriminare? Să dea la toată lumea!
Tot aici intră și prostia cu secretizarea notelor și rezultatelor la examene. Să precizez un lucru: unul din reproșurile majore care i se aduc școlii românești (justificat în bună măsură) este acela că nu-i pregătește pe copii pentru viață. Or, viața este concurență, muncă pe rupte, ambiție, sacrificii, luptă nu totdeauna fair-play pentru recunoașterea meritelor ș.a.m.d. Eliminînd orice idee de concurență, școala noastră nu pregătește decît viitori pacienți pentru cabinetele de psihiatrie. Tinerii, de cum dau de primele obstacole dure ale carierei, cedează psihic. Pentru că „specialiștii” educaționali au decis că școala trebuie să fie numai joc și bucurie. Altă bazaconie „psihologică” legată de asta este că nu trebuie să te compari decît cu tine însuți. Fals. Dacă tu sari la înălțime 50 cm și nu ai habar că vecinul de bancă poate sări 1 m, ți se pare că ai realizat cine știe ce mare scofală. La fel dacă tu abia extragi un radical, iar el rezolvă integrale. Nu există meritocrație fără comparație și anume cu cei mai buni decît tine. Și cu asta am rostit cuvîntul cheie: meritocrație. Este ceea ce urăsc visceral egalitariștii post-moderni care, după 1960, au început distrugerea școlii clasice. Și ai noștri, ca neofiții, fac un ridicol și tardiv exces de zel. Mă întreb dacă părinții, profesorii, „specialiștii” (voi pune mereu cuvîntul ăsta în ghilimele pentru că pur și simplu nu cred că există specialiști în educație, există profesori și punct) care susțin acest egalitarism stupid în școală cînd se duc la un medic, un meșter instalator sau călătoresc cu un avion nu caută cel mai bun medic, meșter sau pilot. Cum să ajungi însă la acest „cel mai bun” dacă nu educi copilul de mic în spiritul performanței? Fără excese, dar în ideea de autodepășire.
Mă reîntorc la ideea secretizării notelor. Ține de „teorii” psiho-pedagogice la modă, dar cum funcționează ea în realitate? La felul cum este școala românească reală, de unde știu eu că fiul sau fiica nu știu cărui ștab nu ia la lucrare 10 în loc de 7? Se distruge un mod firesc de control. Tot ce face acest sinistru minister al dez-învățării este în spiritul distrugerii capacității de comparație: epurarea programelor pînă la ridicol, renunțarea la teze, la examenele de admitere la facultate, cît mai puține note sau deloc („evaluare verbală” zice dl. ministru), subiecte aberante la cele două evaluări naționale, care încurajează sub-mediocritatea și incultura. Nu sînt conspirativist și rîd ori de cîte ori aud cîte o astfel de teorie. Dar îmi vine tot mai mult a crede că, prin dereglarea premeditată a învățămîntului, se urmărește distrugerea fibrei spirituale a neamului. Profesorii și părinții care au aplaudat entuziaști renunțarea la teze sau la premii sînt dovada că metastaza a intrat în adînc, nu e numai emanația unor creiere înfierbîntate.
Prof. dr. Christian Crăciun
Mimetismul SELECTIV(dupa cum ne convine)a caracterizat toata aceasta perioada.În cazul de fata,s-au luat elemente disparate din sistemele de învatamant occidentale si au fost asezate,ca asfaltul pe pamant,pe firavul si vulnerabilul sistem de învatamant romanesc.Rezultatul va fi,cel mai probabil,dezastruos,pentru ca scoala nu este o entitate aflata într-un turn de fildes.Ea functioneaza în societate,fiind influentata de mediul dat de aceasta si în special de nivelul de coruptie care,pana la urma,o caracterizeaza.Ori, a pune pe „asternutul”nostru,dominat de nereguli,asemenea metode de evaluare,înseamna ca se va topi si aceasta bruma de exigenta,iar nivelarea se întoarce si mai vartos.Dovada ca esti educat se va putea cumpara la „colt de strada”,ba poate sa vina si prin posta,cum s-a mai intamplat la nivelul învatamantului superior.
Daca tot se tine cont de vointa celor multi(a parintilor) in stabilirea regulilor scolare,de ce nu se tine cont de aceeasi vointa si la stabilirea taxelor si impozitelor?Fiindca toata lumea ar vrea, sa nu fie sau sa fie cat mai mici.Pai ,pe aceasta logica(fara exigenta) nu am ajunge la dezastru? Sau se pregateste învatamantul,fiindca voturile multimii sunt mai importante decat educatia?