Editorial

Circ fără pâine şi candidatul violet

Mă tot întreb, în această perioadă electorală, care sunt sigur că va rămâne de tristă amintire pentru societatea câmpineană, ce este mai greu pentru mine: să tac ori să vorbesc despre tot ceea ce se întâmplă în culisele politicii locale? Probabil că mai cu minte ar fi să tac, aşa cum am fost „sfătuit” după publicarea celui de-al treilea portret – al candidatului roşu, să-mi văd interesul de a fi parte a unui întreg care ar putea să reprezinte puterea de mâine, bună sau rea. Din păcate (ori din fericire), până în prezent nu am căutat niciodată căldura efemeră a unui astfel de culcuş şi cred că sunt slabe şansele să se întâmple şi de aici înainte. Şi asta pentru că nu vreau să fac politică în rolul maimuţoiului folosit pentru a înlocui o seamă de lichele cu altele. Aşa că nu-mi rămâne decât să vorbesc în continuare critic despre oameni şi faptele lor, indiferent de culoarea politică, atâta vreme cât deciziile şi comportamentul acestora afectează interesul societăţii şi al cetăţeanului. De 23 de ani tot băgăm gunoiul sub preş, în speranţa că el va dispărea subit într-o bună zi. Greşit! Gunoiul se va acumula până ne va ajunge la gât, dacă nu cumva a şi ajuns!
După această scurtă introducere, prin care sper că am reuşit să le transmit unor proletari că a fi în politică trebuie să însemne cu totul altceva decât pupatul în c…, să trecem la realităţile de campanie electorală ale momentului.
Faţă de tot ceea ce vedeţi şi auziţi în jurul dvs. în această perioadă, demn de remarcat este faptul că războiul dintre USL şi ARD (pentru un loc în Parlament la Camera Deputaţilor) atinge cote greu de imaginat. Tot mai mulţi dintre „spectatori” susţin că un astfel de „măcel” politic nu s-a întâmplat nicicând în târgul liniştit al Câmpinei. O adevărată maree de fiţuici de campanie, pline cu tot soiul de dezvăluiri, au inundat străzile, curţile şi cutiile poştale, cu obiectivul de a „informa” pe cetăţean cu privire la presupuse sau autentice nelegiuri. Un circ ieftin, care neînsoţit cel puţin de pâine, rămâne cu mult în urma luptelor dintre gladiatori în timpul Romei antice.
Deloc surprinzător, pe fondul unei vieţi anoste, reacţia emoţională a cetăţenilor este pe măsura circului oferit. Mulţi dintre alegători sunt de-a dreptul indignaţi de tupeul unei tabere sau alta, alţii sunt total scârbiţi, însă cu toţii atraşi de can-can şi dispuşi să comenteze evenimentele. Periculoasă atitudine pentru membrii unei societăţi, care în marea lor majoritate, trăiesc la limita sărăciei. Din nefericire, slăbiciunea alegătorului pentru acest gen de divertisment păgubos va fi în continuare folosită de politruci, ceea ce înseamnă, mai mult ca sigur, că şi în următoarele două săptămâni rămase din campanie, uliţele satelor şi străzile oraşului vor răsuna în continuare sub bocancul trupelor de activişti distribuitori de manifeste mai mult sau mai puţin denigratoare. După părerea mea, efectul final al acestei campanii electorale negative va fi absenteismul la vot, ceea ce ar putea să modifice semnificativ clasamentul candidaţilor în seara zilei de 9 decembrie.
În ceea ce priveşte portretul candidaţilor, aşa cum am promis acum patru săptămâni, ar trebui să urmeze cel al candidatului portocaliu, Alexandru Anghel (ARD). Numai că, în urma îndemnurilor mai multor cititori, am decis ca azi să mă ocup de portretul candidatului violet (după culoarea partidului care îl recomandă), Ionuţ Piţigoi, din partea PP-DD pentru Colegiul 1 Senat.
Tânărul poporean Piţigoi poate fi considerat un personaj aparte în politica locală. Aflat în curtea celui de-al doilea partid de nişă în ultimii patru ani (membru PIN până în 2012 şi membru PP-DD în prezent), Piţigoi a trecut destul de repede (???) de la primul nivel al politicii la nivelul VIP, acela de candidat cu şanse reale (mecanismele actualei legi electorale lasă loc unei asemenea interpretări) la vârful puterii statale. Beneficiar al unui vehicul politic economic, dar sigur, candidatul violet are avantajul tinereţii şi mai ales al notorietăţii moştenite de la tatăl său, Leonida Piţigoi, un foarte cunoscut şi apreciat medic din oraş. Dincolo de faptul că apare destul de rar prin zona noastră (colegiu), în majoritatea timpului fiind solicitat de probleme de serviciu în diverse zone din ţară, Ionuţ Piţigoi poate fi socotit un tip cerebral, care ştie ce înseamnă compromisul politic şi se pricepe să prindă orice oportunitate valabilă sieşi ori grupului din care face parte. Înclinat, cu anumite limite, înspre binele general, candidatul violet poate fi asimilat cu imaginea politicianului de mâine, iubitor de parfumuri scumpe, dar şi de dreptate socială. În cei aproximativ patru ani şi jumătate de activitate (consilier local) în slujba administraţiei locale, Piţigoi a fost destul de discret, preferând mai degrabă să se alinieze unei discipline de grup (partid), decât să se expună riscului unor iniţiative independente, ceea ce ne poate duce cu gândul că şi în Parlament ar putea adopta aceeaşi politică. E bine sau rău? Avem sau nu nevoie de astfel de oameni la vârful puterii? Asta rămâne să decideţi dvs., cititorii (cetăţenii), pentru că, vrând-nevrând, Ionuţ Piţigoi reprezintă una dintre ofertele politice de azi care mâine ar putea să vă hotărască soarta.

P.S. Odată ce aceste alegeri parlamentare se vor fi încheiat, va fi, probabil, mult mai uşor să vă povestesc ceea ce se întâmplă cu adevărat în spatele frontului politic: meschinării, trafic de influenţă şi chiar comportament de sorginte legionară, toate astea întregind tabloul kitchios al unor aşa-zise alegeri libere.
Fanatismul unor nemernici care trăiesc din politică a ajuns să înspăimânte largi mase de oameni, mai ales în zonele rurale. Am auzit cu urechile mele zeci de cetăţeni care, în şoaptă, se plâng că au fost ameninţaţi de politrucii aleşi recent în funcţii publice locale şi obligaţi să susţină pe cine… trebuie. În zadar li se explică acestor oameni speriaţi că trăim într-o ţară europeană, în care opţiunea de vot trebuie să fie una liber consimţită. Ei ştiu, văd şi simt că statul de drept nu le oferă nicio protecţie. Şi-atunci, de ce ne aşteptăm, oare, la o viaţă mai bună?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare