Editorial

Atunci când primarul nu este şi Dumnezeul mascaţilor

Am cunoscut în anii din urmă mulţi oameni care îşi slujesc semenii din funcţii publice, unele mai importante, altele mai puţin importante. De fiecare dată când am avut de a face cu ei, din diverse motive, am căutat să le descopăr chemarea, să-i înţeleg şi într-un fel să-i clasific după regulile uneori subiective ale conştiinţei mele ce se bazează pe bună credinţă.
Astfel, am identificat câteva tipologii de slujbaşi ai poporului, complet diferiţi în ceea ce priveşte comportamentul social, între care şi cea a primarului care se crede Dumnezeu, un personaj cu totul aparte, emanat de bulversanta noastră societate post-decembristă.
Primarul care se crede Dumnezeu este acela care, înzestrat cu viclenie nativă, îşi construieşte propria devenire publică cu meticulozitate, până în momentul în care se simte de neînlocuit, iar de aici înainte încearcă să stăpânească destine şi bunuri care nu-i aparţin. Promite, ameninţă, iartă, judecă şi acuză pe oricine după bunul plac. Ştie să se facă util, construieşte cu mai mulţi bani publici decât ar fi normal şi are grijă să scoată în evidenţă edificiul şi nu ce se ascunde în spatele acestuia. Devine un fel de tătuc pentru angajaţii din subordine, pe care are grijă să-i fidelizeze, fără să-i responsabilizeze. Despre un astfel de primar am scris la rubrica de faţă în urmă cu aproape un an, atunci când se afla în glorie:

„Despre omul cu privire vicleană
Pe Ion Costache, omul cu privire vicleană (iscoditor, gata oricând să te cumpere ori să te vândă), îl cunosc de aproape zece ani, de când era angajat al Consiliului Local Câmpina. Mult timp, până a dat de putere şi de bani, a fost un tip relativ în regulă, chiar dacă încă de pe atunci era destul de alunecos. Însă, după o vreme, aflat în mijlocul avuţiilor publice şi a meschinăriilor politice, şi-a arătat adevărata faţă, aceea a unui om al interesului, lipsit de scrupule, care a învăţat extrem de rapid arta manipulării. El ştie că oamenii simpli sunt uşor de păcălit şi tocmai de aceea, sub pretextul bunelor intenţii, îşi face de cap cu averea publică. Am să vă dau doar câteva exemple: compania de apă din localitate a intrat în faliment cu datorii de miliarde, groapa ecologică de gunoi a devenit o sursă de venit pentru diverşi politruci portocalii de la Câmpina, a vândut zeci de hectare de teren cu preţuri de nimic unor oameni din anturajul său şi multe altele, care vor ieşi la lumină probabil în curând. Pentru că trebuie să fiu corect, am să spun că primarul Băneştiului a făcut şi foarte multe lucruri bune în această comună, pe care predecesorii săi au neglijat-o aproape cu desăvârşire. În urmă cu 8 ani, acest Petre Ion Costache avea drept avere o familie frumoasă, cu care, pe bună dreptate, se lăuda tot timpul şi un oarecare bun simţ al omului aşezat la locul lui. Azi îşi ţine declaraţia de avere ascunsă (cel puţin eu nu am găsit-o publicată undeva, aşa cum cere legea), pentru că are mult mai multe bunuri decât îi este permis unui lefegiu la stat, cu salariul tăiat de Guvern. Lumea vorbeşte despre conturi în euro, proprităţi la Sinaia, aur şi maşini de lux.
Nu mă mai deranjează prosperitatea unui bugetar politic într-o Românie în care astfel de specimene se întrec în a ne batjocori, iar noi nu avem reacţie. Însă nu pot să accept meschinăria omului care, sub masca bunelor intenţii, ne minte cu zâmbetul pe buze. (…) Petre Ion Costache a demonstrat în ultimii ani că poate fi un bun gospodar, chestiune pentru care, de altfel, nu trebuie să-i mulţumească nimeni din moment ce pentru asta este plătit. Dar eu unul, dacă aş fi în situaţia să-i încredinţez o avere (cum ar fi, în cazul de faţă, una publică) nu aş dormi liniştit noaptea. Poate sunt subiectiv, însă timpul ne va dovedi dacă am sau nu dreptate”.

Timpul a dovedit că am avut dreptate! Azi, Petre Ion Costache este arestat preventiv şi anchetat pentru fapte de corupţie, iar mitul lui s-a făcut ţăndări într-o clipă, când într-o dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, trupele speciale de intervenţie (mascaţii) l-au luat pe sus din pat. Sigur că tipul primarului care se crede Dumnezeu nu s-a întruchipat doar în acest Costache Petre de la Băneşti; el capătă mereu noi valenţe sub nasul cetăţenilor prea puţin dispuşi să reacţioneze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare