Editorial

PERSPECTIVE. Despre rolul scriitorului în lume (1)

Motto: Purificarea rasială a națiunii române este o chestiune de viață și de moarte. Nu poate fi nici neglijată, nici amânată, nici rezolvată pe jumătate. Fără îndoială, degradarea națiunii române se datorează înfiltrării unor elemente rasiale inferioare: sângele original daco-roman a fost contaminat cu sânge fanariot, țigănesc și jidovesc”.
(Traian Herseni: „Rasă și destin național”, Cuvântul 18, nr. 91, 16 ian.1941: 1)

Citatul de mai sus introduce o temă dureroasă, aceea a tragicului experiment legionar românesc, un „laborator ideologic mitic” inedit care a înglobat eclectic teze aparent incongruente, precum fascismul, ortodoxismul naționalist și etnoteismul autohton ornat cu tușe islamice (vezi cultul morții). A fost posibil acest melanj neverosimil între „religia iubirii” și politica genocidară care a caracterizat Interbelicul românesc (și) datorită subsumării unei bune părți a elitei intelectuale (sociologi, antropologi, filologi, filosofi, scriitori) la misiunea zămislită în hrubele imunde ale naționaliștilor rasiști și antisemiți ai vremii.
Ideea redactării acestui material mi-a venit în urma vizionării, la o televiziune locală, a unui interviu cuminte, desfășurat între gazda emisiunii și un scriitor respectat și respectabil. Spun interviu „cuminte” pentru că au lipsit orice întrebări „contondente” menite să dinamizeze discuția, să importe ideea de alteritate și dezbatere autentică în care disputa polemică, iar nu consensul necondiționat, să fie sarea și piperul emisiunii. Am aflat, așadar, că rolul scriitorului este acela de „far al societății” și de „conștiință morală a vremii sale”. Apoftegmă generoasă, nimic de zis, numai să fie credibilă. Pentru că în ce privește cazul particular al legionarismului neaoș, nu niște cozi de topor (ca în zilele noastre) l-au promovat și au otrăvit cu el sufletele unei întregi generații, ci tocmai acești, printre alții, scriitori despre care vorbeam mai sus. Unde era acea „conștiință morală a vremii” despre care pretențios și nesustenabil sugerează emisiunea respectivă? În cadrul aceluiași interviu, ni se spune că „școala de la Frankfurt” cu întregul ei alai de aserțiuni aiuritoare gen political corectness și cancel culture ar fi de vină că s-a ajuns aici, recte, la războiul din Ucraina. Ni se mai spune că „noi, ăștia din Est știam ce se întâmplă (scriitorul intervievat referindu-se la Rusia putinistă și la pericolul care se întrevedea), dar nu prea ne-a auzit nimeni” și că „Occidentul i-a certat pe unguri și pe polonezi mult mai tare decât i-a certat pe ruși”. Să o luăm pe îndelete:
Primo: cât de „bine” am înțeles noi, cei din Est, se vede limpede chiar în aceste zile, când Ungaria (o țară din Est, nu-i așa) sabotează efortul conjugat euro-atlantic prin interzicerea tranzitării ajutorului militar destinat Ucrainei, iar Serbia (parcă tot din Est, nu?) îi ridică osanale dictatorului de la Kremlin. În chiar preziua declanșării războiului, până și disciplinata Bulgarie (nu cumva țară est-europeană?) declarase că nu dorește instalarea trupelor NATO pe teritoriul ei. Dacă Polonia nu a mai fluierat în biserică de această dată, se datorează proximității zonei de conflict și a fricii istorice justificate pe care o resimte față de inamicul rus tradițional. Iată deci că esticii au înțeles puțin spre deloc importanța asumării unor stabilimente euro-atlantice profunde. Secundo: Occidentul „i-a certat” pe unguri și pe polonezi din motive perfect întemeiate; mai întâi, aceștia aparțin (spre deosebire de Federația Rusă) unui bloc comunitar la valorile căruia au consimțit să achieseze atunci când au aderat la UE. Să-i fie, oare, necunoscute scriitorului intervievat derapajele grave de la normele statului de drept și ale libertății semnalate în cele două țări? Să nu știe, oare, scriitorul despre faptul că în Polonia riști să faci închisoare cu executare dacă îți critici președintele și că, de asemenea, avortul se sancționează cu închisoarea, ca în dulcea perioadă ceaușistă la noi? Unde se regăsește (în Ungaria și Polonia zic), așadar, acea „libertate de expresie” clamată în cadrul emisiunii ca elementul primordial afirmării și înrâuririi pe care un scriitor le poate exercita în mijlocul societății lor, tocmai în sensul edificării conștiinței morale?
Să vedem acum, în ce măsură „școala de la Frankfurt” este triggerul ultimelor evenimente de la frontierele septentrional-răsăritene ale țării. Nu mai departe decât ieri, patriarhul Kiril al Moscovei i-a numărat pe homosexuali printre motivele care animă Rusia cea sfântă în infamul ei război împotriva civililor. Iată un narativ atât de îndrăgit conservatorilor de pe la noi, vă sună cunoscut, nu-i așa? Dacă ne uităm atent la susținătorii putinismului, descoperim că majoritatea sunt ortodoxiști suveraniști, antiprogresiști și/ sau antiglobaliști. Prin urmare, avem de a face cu o nouă categorie „scolastică” și anume a conservatorilor tradiționaliști cărora le place să se îmbrace în hainele albe ale liberalismului conservator; în realitate, nimic nu le repugnă acestor teoreticieni ai aerului invizibil mai mult decât liberalismul autentic, cu tezaurul lui de valori. Aceștia alcătuiesc o specie de așa-ziși conservatori tradiționaliști antimoderniști și antiliberaliști. Nu lipsește din această ciorbă tulbure ciolanul bine afumat al conservatorismului cult, condimentat cu conspiraționism teologic. Acest conservatorism reacționar, prezentat drept antidotul „școlii de la Frankfurt” nu este altceva decât coloana a V-a a putinismului ortodoxist și naționalist rus, alcătuit din idioții utili, dar totodată simandicoși ai Moscovei. Ei se regăsesc integral în inspirata listă a lui Paleologu.
Trece neobservată atitudinea unei părți a ortodoxiei vis-a-vis de putinofilie. Despre mariajul infam dintre unii ortodocși (iată cum corectitudinea politică din formulare le este, uneori, utilă și celor mai vocali potrivnici ai ei) și puterea seculară s-a scris mult. La noi a devenit ceva tradițional. Încă de la Nicolae Densușianu (Foaia ilustrată, 1891) aflăm că printre victimele răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan s-au numărat și români greco-catolici, asasinarea acestora fiind instigată de preoți ortodocși; iar acad. David Prodan menționează răsplătirea cu 30 de galbeni și o medalie de aur a protopopului ortodox Iosif Adamovici pentru participarea acestuia la prinderea capilor răscoalei (Răscoala lui Horea). În ce privește rolul unor ortodocși în promovarea subculturii legionare de atunci și din prezent, subiectul este bine-cunoscut cititorului. După cum și în zilele noastre, unii ortodocși (printre care, întâmplător, și un patriarh al unei biserici autocefale) susțin un război nedrept, situându-se neechivoc și scandalos de partea puterii seculare criminale. Pentru unii ortodocși, subsumarea la programul politic criminal a devenit un reflex pavlovian, un modus operandi istoric: ori de câte ori se ivește din peștera paleolitică vreun rinocer fascistoid, aceștia se agață de el cu înduioșarea unei plante agățătoare și cu abnegația unei căpușe. Biserica rusă (sau, mă rog, o parte din ea) nu avea cum să rateze această oportunitate. Fiindcă Putin este, nu-i așa, un apărător al familiei tradiționale și al ortodoxismului pan-slavist. Unul din cei mai cunoscuți teologi români ai momentului dovedește însă o înclinație spre corectitudinea politică semnificativ mai modestă, numind biserica rusă „ortodoxie nucleară” și întrebându-se retoric: „cum poți sluji liturghia creștină, ca preot, după ce ai batjocorit chiar numele Mântuitorului sfințind uneltele morții? Ce mai e sacru în ortodoxia rusă? Anticristul!” Ergo: războiul din Ucraina nu are nimic de a face nici cu „școala de la Frankfurt”, nici cu cancel culture. Pentru că nu „cămășile roșii” au declanșat această oroare ci, din păcate, dreapta suveranistă, ortodoxistă și naționalistă. Orice minciună prin omisiune sau eroare prin ticăloșie asupra adevăratei origini a războiului declarat de un dictator sângeros și clica lui împotriva civilizației occidentale nu fac altceva decât să accelereze colapsul moral al conservatorismului reacționar.

Adrian Dragoș Defta

Un comentariu

  1. Ati uitat sa mentionati Croatia, cea mai obraznica sustinatoare a Kremlinului, desi face parte din UE, NATO. Și e tot din estul europei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare