Cultură

Reușita transformare a ziaristului în scriitor

Cea de-a 44 ediție a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina a fost dedicată jurnalistului Minel Ghiță Mateucă, care și-a lansat cartea „Dansul șarpelui în lanul de grâu”, editată de Kartagraphic Ploiești în anul 2021 (ce poate fi achiziționată de la Librăria Elstar).
Cronica acestui eveniment de excepție, semnată de Codruț Constantinescu, realizatorul seratelor culturale devenite deja tradiție, a apărut în Revista Nouă (nr. 4 (119)/ 2021) și poate fi citită în cele ce urmează.
Minel Ghiță-Mateucă revine pe scena culturală prahoveană (și nu numai) cu un surprinzător volum (aparent) de proză scurtă. Ziarist cu vechi state de plată, mai ales în cadrul săptămânalului Altphel, ultima publicație prahoveană care a mai însemnat ceva (tocmai pentru că nu lăsa indiferent pe nimeni), susținând ani de zile o rubrică necruțătoare de critică de întâmpinare, prin intermediul căreia nu și-a făcut mulți prieteni în rândul membrilor mișcării literare a micilor impostori literari prahoveni, dar alegând să se retragă intr-un exil rural, Minel Ghiță Mateucă dovedește că odată îndrăgostit de verb și nerv, nu ai cum să le mai abandonezi, chiar dacă timpurile nu sunt deloc propice culturii valahe. Acțiunile din „Dansul șarpelui în lanul de grâu” gravitează între orașul nord-prahovean Azuga și un sat din sudul județului Teleorman, acolo unde autorul s-a și născut. Scriitorul își pilotează cititorii de la munte la câmpie și invers de mai multe ori, într-un joc auctorial captivant, care nu plictisește din mai multe motive, pe care vom încerca să le evocăm, pe scurt, în acest colț de pagină. Azuga era un orasel industrializat inca din perioada interbelica (fabrica de sticla, de bere etc.) iar Ghiță Mateucă reușește să facă o radiografie în mișcare a unei colonii muncitorește comuniste, care aduce destul de mult cu implantările de irlandezi sau italieni din New-York sau Boston în secolul al XIX-lea: “Regula numărul unu a supreviețuirii în Colonie era tăcerea. Discrieția absolută. Beții crunte, bătăi ca-nfilme, certuri și dușmănii…de toate avea viața în Colonie, dar toate se rezolvau acolo, înăuntru, imediat sau mai târziu, dar ăla care îndrăznea să se ducă la Miliție sau, poate chiar mai rău, să-i spuna lui Sâtă… ăla nu mai avea zile bune cu vecinii și nu mai rezista mult (…) chiria era mică plus că fabrica plătea și gazul și curentul… păi?!… pentru traiul printre străinii care se uitau urât la tine numai pentru că tu veneai din Teleorman, din Oltenia, din Moldova, de pe unde veneai… că mă-ta avusese proasta inspirație să nu te nască aici, la Azuga, eventual direct în fabrică, la făcut borcane, ca să vii tu acuma și să-i tulburi pe ei, pe azugenii care își făcuseră de multă vreme case aici și uitaseră că și părinții sau bunicii lor vensieră cândva de aiurea”.
Oralitatea scrierii, remarcată și de Christian Crăciun în cadrul lansării care a avut loc sub auspiciile seratelor culturale Elstar, aduce aminte de cea a altui scriitor prahovean, Sorin Stoica (despre care Ghiță Mateucă a scris în paginile săptămânalului Altphel). Aceeași aplecare spre elementul rural, spre oamenii <năcăjiți și obidiți>, mici, trecuți cu vederea de istoria României, care are nevoie de ei doar pentru a-i trimite pe front. Este ceva și din stilul lui Marin Preda și atmosfera romanelor lui, de sfârșit de lume și început de ev nou comunist, de Republică Populară comunistă căci vechea lume românească, edificată de-a lungul unor secole de evoluție organică, nu se dădea plecată atât de ușor, în numai câțiva ani. Și poate că, dacă regimul lui Ceaușescu nu ar fi fost atât de totalitar și irațional, vechea lume românească chiar ar fi reușit să supraviețuiască într-o măsură mult mai mare. Scriitorul oferă și un plan interesant al distrugerii lumii ruarle de la câmpie de către comuniști, prin cooperativizarea forțată a terenurilor agricole și încurajarea elementelor cele mai depravate, leneșe și sărace (și cu duhul) de a se înscrie în PCR ce a dus la dezinteres și depopulare. Un anume Voicu Gurău „se înscrisese printre primii în colectiv, că oricum era sărac și n-avea ce pierde, un pogon și jumătate la deal și doi boi jigăriți… nu tu vie, nu tu pădure la Ocolișuri, nu tu, plug sau grapă sau cai sau căruță de adevărat gospodar… și acum era șef de echipă. Se băgase la comuniști tot așa, de la început, imediat ce venise de pe front, rănit la picior și cu o medalie pe piept… dar mai mult de șef de echipă nu ajunsese că, unu la mână, era adventist și doi, nu avea decât două clase, abia știa să scrie cu litere mari”. În text sunt presărate și detalii despre represiunea comunistă, transformată oarecum în fapt divers prin regularitatea ei, chiar dacă nu aceasta este miza scrierii. Un anume moș Ilarie a fost luat de Miliție într-o zi de joi pentru că ținea cu regele „când tot poporul muncitor știe că numai partidul nostru îți vrea binele, nu regele și clica lui de exploatatori”. Realitatea comunistă este prezentată fără milă și în textul ”Serviciul de corectură și-a făcut treaba, dar sirena a sunat degeaba”, în care se recrează cu minuțiozitate un mic colț al universului din Absurdistanul propagandistic ceaușist. În capitala județului Prahova, industrializatul Ploiești, se constituie un serviciu de corectură a telegramelor de felicitare pe care colectivele oamenilor muncii de la sate și orașe le adresează cu mult entuziasm mimat și disciplinat ComitetuluiCentral al PCR cu ocazia unuia din congresele comuniste. Când trebuia mimată iubirea față de Conducător. Însă acestea, fiind scrise agramat, pline de greșeli, de activiști precum acel Vociu Gurau (poate între timp promovați, îndopați cu vreun liceu superficial la seral) trebuiau corectate de către profesorii de limba și literatura română din Ploiești. Muncă patriotică! Tipic pentru paranoia epocii, o banală foaie de hârtie lipită pe ușa unde avea loc operațiunea de îndreptare a mesajelor și pe care fusese scris SERVICIUL DE CORECTURĂ TELEGRAME PCR a provocat panică în rândul înaltei ierarhii comuniste judetene. Vezi bine, telegramele PCR fiind sfinte, nu aveau cum să fie corectate de niște muritori de rând. PCR era intangibil. În proza lui Ghiță Mateucă umorul nebun se împletește în proporții similare, am spune, cu accentele grave. Viața este decorticată cu mult curaj, ea nu mai produce mari iluzii. Se pune accentul pe micile bucurii ale vieții (prozele scriitorului nu își propun să revoluționeze nimic) – o țuică rece într-o zi torida de vară, o partidă de pescuit, o felie de plăcintă făcută de bunica, apariția unei femei frumoase într-un restaurant din Bistriția, într-o zi cu 24 de ore de libertate etc.
Spre finalul volumului găsim și o delicioasă carte poștală în care autorul oferă informații valoroase despre bogata viața culturală prahoveana din ultimele decenii: “Cu o întârziere de doar 40 de minute, conduși de însuși voievodul județului secondat de un țuțăr consacrat, din culise apar trei domni și iau loc la masa de prezidiu… sau cum să-i zic… taraba de vorbe goale? Venerabili desigur! Niciunul sub 75 de ani. E adevărat, nici peste 90. Numai buni de conferințe. Primul vorbește bosul incontestabil. Gazdă, na! C-o fi, c-o plesni, ce minunată e cultura, cum face ea omul mai bun, cum înalță ea spiritul și cum trebuie să fim noi patrioți! Toți! În fine, de-astea…. Apoi îl invită la cuvânt pe primul oaspete. La valoarea lui, academician, nu?, vorbește liber. Cică face o incursiune în spațiul cultural romanesc. O superbă colectie de banalități, clișee, locuri comune”. Nereușind să îndure delirurile naționaliste, autorul pleacă din sală, ratând gălețile cu truisme ale altor doi academicieni. Iar în timp ce scriitorul dă de un copil flămând la Halele lui Socolescu, delegația se înfruptă regește.
Este foarte posibil să avem de-a face cu cel mai bun volum scris de vreun prahovean anul trecut. Dar cum nu există nici o instanță culturală prahoveană care să-și pună astfel de probleme docte, rămânem la părerea noastră subiectivă, care nu se poate materializa nici măcar printr-o banală diplomă de carton. Doar prin aceasta foie de Revista Nouă. Tot e ceva!
Codruț Constantinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare