Vorba lungă, sărăcia omului și câte și mai câte proverbe care se aplică perfect în lumea de astăzi când a vorbi la telefon a devenit o adevărată pasiune pentru unii. Se profită și de ofertele de minute nelimitate. Promisiunile neonorate ale politicienilor sunt la fel de nelimitate. Aparent totul este nelimitat. Bine măcar că băncile, totuși, sunt puțin mai exigente și nu oferă credite nelimitate, chiar dacă ele sunt atât de ușor de obținut (nu ca înainte, când așteptai luni de zile) – ți se dă pe loc, te duci la baie și când te-ai întors deja ți s-a aprobat. De ce să nu iei unul, două, zece? Evident, dacă nu ești supraîndatorat. Dar la nivel de minute nu mai există nici o barieră. Mă întrebăm zilele trecute cam câte minute ar putea vorbi, lunar, un pasionat de vorbărie mobilă? Câte minute din viață își irosește stând la palavre cu un alt om care și el, la rândul său, pierde aceeași durată din viață vorbind prostii. Pentru că cei care vorbesc sute și mii de minute nu transmit chestiuni esențiale, de viață și moarte, ci banalități. Îi las la o parte pe cei care, prin natura serviciului lor, sunt obligați să vorbească la telefon ore bune pe zi. Îi plâng, știu că nu este ușor. Sunt plățiți pentru asta și sunt sigur că la un moment dat li se acrește.
Un alt aspect sesizat. Mă miră lipsa de pudoare a celor care vorbesc aceste mii de minute, căci inevitabil nu o fac nu numai în spațiul privat, unde, până la urmă, fiecare poate face aproape orice vrea, atât timp cât nu-i deranjează pe alții.
În maxi-taxi, în birouri, în trenuri, ai șansa de a le descoperi întreaga viață neinteresantă. Cu cine sunt într-o relație, cum merge această relație, care sunt probleme ei, dacă cei doi se despart sau nu, cât de strânsă este legătură între fiica de 40 de ani și mama de 70, căreia fiica îi destăinuie (aproape) totul: ce a mâncat la prânz vecinul, dacă l-a durut măseaua sau stomacul, cât de bou este colegul de serviciu, bârfit la o terță persoană și multe alte nimicuri pe care nici nu dorești să le aflii, căci nu te îmbogățesc cu nimic. În 99% din cazuri nu poți află absolut nimic intersant. Nici o tresărire a spiritului, de parcă acesta nici nu ar exista, lăsând loc doar corpului și nevoilor sale. Nimeni nu discută despre o carte, nimeni nu afirmă la telefon că l-a citit recent pe Liiceanu, Pleșu sau ce părerea are despre Cărtărescu. Aș fi mulțumit să spună și boul ăla de Cartărescu sau zgărcitul ala de Liiceanu, căci ar însemna că știe cine sunt. Nimeni nu mai răsfoiește o revistă sau un ziar. Dacă nu stau cu privirea ațintită hipnotic în ecranul telefonului mobil, atunci cu siguranță vorbesc zeci și sute de minute. Și să nu uit: nimeni nu vorbește la telefon în acele mii de minute gratuite despre cum a luat el parte la o lansare de carte, la un vernisaj, la o piesă de teatru. Poate și de aceea am fost mereu adeptul lui Verba volant, scripta manent. Nu că ar mai exista oameni care știu semnificația acestui proverb afgan. Sau roman?
Codruț Constantinescu
