Ioan V. Socec a fost o personalitate interesantă a Regatului Român. De origine cehă, născut în anul 1830 la Săcele, în Imperiul Austriac, a trecut în Valahia în 1848 de teamă să nu fie înrolat în armata revoluționară maghiară. La București avea să dezvolte o afacere înfloritoare în domeniul tipografic și editorial. Editura Socec a fost cea mai mare din Regatul Român, afacerea fiind dezvoltată după moartea lui de către cei doi fii ai săi, Ion (Jean) și Emil care au ridicat în București un mare magazin celebru în epocă, unde se vindeau atât cărți, albume, cât și multe alte produse de marcă. Socec a avut și un lanț de librării în țară (inclusiv una la Ploiești). A publicat o bună parte din cărțile marilor scriitori români, în condiții grafice deosebite. Editura publica și un anuar, numit chiar Anuarul Socec, care era un fel de Who’s who în perioada României interbelice. Ediția din anul 1924 avea nu mai puțin de 2.240 de pagini, în care se regăseau informații nu numai despre viața economică din județe, dar și despre orașele și comunele României din anul 1924. Interesant este că acest anuar, din 1924, nu cuprindea informații despre județele care abia intraseră în componența României în anul 1918, ci doar despre cele din Vechiul Regat. Celebrele galerile comerciale aveau să fie naționalizate după 1948 de regimul impus de Moscova, iar editura desființată, având în vedere trecutul său în slujba culturii române tradiționale, autentice. Probabil că tipografia confiscată a început să scoată propaganda bolșevică.
În acest anuar este prezentat, pe larg și județul Prahova, căruia credem că îi este alocat cel mai mare număr de file, iar asta denotă forța sa economică din 1924, an în care și Prahova își revenise după Primul Război Mondial, care pentru România se terminase în 1919. Documentul oferă și o imagine a Câmpinei și, mai ales, a economie sale. „Comună urbană la o distanță de 26 km de Ploiești, reședința plășii Prahova. 8.511 locuitori. Localitate climaterică, vizitată în timpul verii și renumită pentru abundentele sale zăcăminte petrolifere. Aci se găsesc mari rafinării de petrol și derivatele sale. Învățământ – un liceu de băieți, două școli primare, o școală primară catolică – Judecătorie – Spital civil”.
Urmează o listă care se întinde pe două pagini cu meseriașii/ negustorii/ practicanții de profesii liberale (avocați, medici etc.) din Câmpina. Hoteluri: Bulevard, Central, Regal. Fotografi –Olteanu. Pare incredibil numărul librarilor, căci în afară de cunsocutul Ion Crăciun regăsim pe Eskenasy L, Gheorghiu Mih, Șerbănescu Dumitru, Popovici Frosina. Este menționată cunoscută tipografie Gheorghiu (prenumele patronului era Mihail) unde a fost tipărită inclusiv Monografia lui Stoica Teodorescu. Lui Gheorghiu i s-a adresat Geo Bogza pentru a scoate revista avangadista Urmuz. De altfel, Bogza avea să rememoreze episodul, în manieră sa ironică, plină de umor. „Acel tânăr deschidea uşa tipografiei şi, dând în prima încăpere de stăpânul tipografiei, îl întrebă dacă putea să tipărească o revistă. Era deci în anul 1927, în luna noiembrie, sunt 50 de ani de atunci. Tipograful, puţin surprins, dar negustor, voind să dea de lucru maşinilor şi oamenilor săi, s-a angajat să o tipărească. Chiar în ziua aceea, sau a două zi, i-am predat macheta afişului, pe care scria: «În curând va apare la Câmpina, Urmuz, revistă de avantgardă, director George Bogza». Aşa am intrat eu în literatură, că director”. Tipografia lui Gheorghiu se afla lângă Librăria Crăciun, pe bulevardul Carol I (atunci doar stradă). La „Ursul alb”, comerț deținut de un anume Mihail Păltineanu, puteai cumpăra articole de menaj, porțelanuri, faianță, sticlărie etc. Mai mult ca sigur el plătise pentru a avea două reclame mari.
În comuna urbană Câmpina funcționau următoarele cluburi: Căminul Funcționarilor Petroliferi, Clubul Negustorilor, Clubul Național Liberal, al Funcționarilor Societății Steaua Română, al Tehnicenilor. Erau foarte multe cârciumi și băcănii, pentru că în oraș se învârteau mulți bani, reprezentând salariile celor implicați în industria petrolieră și care nu erau mici (evident, ele difereau în funcție de poziția deținută). Pe lângă cârciumi, funcționau patru berării (inclusiv una numită Azuga, probabil deținută de celebra societate care producea berea prahoveană de renume național).
În Câmpina, în 1924, își aveau sediul următoarele societăți – Aquila Româno – Americană, Astra Română, Concordia, Petrolul, Petrolul Românesc, Steaua Română, Soc. des Petroles de Buștenari. Proprietari de păduri – Contesa Marta de Blome care deținea castelul de pe Voila și pădurile din jur. Mai apar următoarele comerțuri, care acum par desuete și oferă un parfum de epoca: plăcintărie, mărunțișiuri, plăpumari, mode.
În oraș funcționau doar două farmacii și două drogherii! Dar ce era drogheria, un cuvânt ieșit din uz astăzi? Era un magazin în care se vindeau articole de parfumerie și de toaletă, precum și unele preparate farmaceutice. (Dex). Mozaicul etnic este evident și studiind originea numelor celor care erau activi în mica dar dinamica economie locală. Evident, evreii erau foarte bine reprezentați, ei venind și cu o tradiție lungă, mai aveau și capital, dar nici elementul românesc nu era marginal (chiar și o farmacie era deținută de Dănescu Cornelin, iar în ceea ce-i privește pe medici, trei par a fi avut origini evreiești, în timp ce cinci erau români, în fruncte cu mai cunoscutul Macri). Diferențele la aproape un secol de atunci cred că sunt ușor de sesizat. Dacă atunci Câmpina era în plină dezvoltare economică, acum pare a se îndrepta către un declin ireversibil.
Codruț CONSTANTINESCU
